În multe familii, întrebarea aceasta apare mai devreme sau mai târziu: dacă unul dintre părinți rămâne acasă să aibă grijă de copil/ copii, fie în primii doi ani de viață, fie și mai târziu, acesta ar trebui să se ocupe și de toate treburile casei? În teorie, lucrurile par simple. În practică, însă, „a sta acasă cu copilul” nu e sinonim nici cu idee de vacanță, nici nu cea de relaxare. Pornind de la această întrebare aparent simplă, jurnaliștii de la Parents au stat de vorbă cu câțiva părinți și cu un terapeut de familie pentru a vedea cum își împart cuplurile responsabilitățile atunci când unul dintre parteneri stă acasă cu copiii.
Viața de zi cu zi e plină de sarcini repetitive, monotone, dar absolut necesare. Într-o relație de cuplu, împărțirea responsabilităților (cine gătește, cine face curățenie, cine se ocupă de rufe) devine inevitabil un subiect de discuție. Când apar copiii, aceste negocieri devin și mai complicate. Iar dacă unul dintre părinți lucrează în afara casei, iar celălalt are rolul principal de a avea grijă de copii, apare dilema: părintele care stă acasă ar trebui să se ocupe și de cumpărături, mâncare, curățenie etc?
Potrivit unui raport din 2023, părinții americani care stau acasă cu copiii nu mai corespund stereotipurilor tradiționale. În realitate, mulți dintre ei se confruntă cu dificultăți financiare, provin din medii diverse și aleg să rămână acasă din motive variate, de la considerente economice până la motive emoționale. Din acest motiv, orice discuție despre rolul lor în familie trebuie să țină cont de aceste nuanțe.
Fiecare cu dreptatea lui
Există două moduri de a privi această situație, iar ambele pot avea argumente valide. Pentru părintele care merge la serviciu, poate fi frustrant să ajungă acasă după o zi lungă și să găsească o locuință dezordonată și o listă de treburi care îl așteaptă. Din cealaltă perspectivă, părintele care își petrece ziua având grijă de copii hrănindu-i, îmbrăcându-i, jucându-se cu ei, supraveghindu-i și gestionând lucruri precum programările la medic sau activitățile extrașcolare, poate simți că responsabilitatea curățeniei în toată casa ar trebui împărțită.
Părinții care au vorbit cu jurnaliștii de la Parents s-au regăsit mai ales în această a doua perspectivă. Mulți dintre ei trăiesc în căsnicii în care treburile casei sunt împărțite relativ egal. Jenna, care are doi copii de 3 ani și 6 luni, spune că ea și soțul ei sunt pe aceeași lungime de undă în privința rolului ei și a limitelor acestuia. „Amândoi simțim nevoia să păstrăm casa în ordine”, spune ea. „Este mai degrabă o responsabilitate comună decât ceva ce cade automat pe umerii părintelui care stă acasă. Pentru mine, menținerea casei în ordine este practic un alt job, iar în acest moment prioritatea mea sunt copiii.”
Cum gestionează mamele volumul de muncă
Atât Jenna, cât și Lily, o mamă care stă acasă și are un copil de 3 ani și unul de 7 luni, spun că întreținerea generală a casei este împărțită între ele și partenerii lor. Există totuși un domeniu în care simt că responsabilitatea le aparține mai mult: dezordinea zilnică produsă de copii. Lily explică astfel: „Treburile zilnice, cum ar fi strânsul după prânz sau adunatul jucăriilor le fac pe parcursul zilei, pentru liniștea mea. E ca la orice alt job: îți faci puțină ordine pe birou înainte să mergi la prânz.”
Jenna spune că același principiu se aplică și atunci când vine vorba despre întâlnirile de joacă ale copiilor: „Este responsabilitatea mea să îl ajut pe fiul meu să socializeze și să fie mai pregătit pentru lume. Iar asta implică uneori să fac puțină ordine în casă înainte de o întâlnire de joacă.”
Vechea dilemă: „cine muncește mai mult”
Victoria DePaula, terapeut de familie și asistent social licențiat (LCSW), lucrează frecvent cu cupluri care încearcă să găsească echilibrul în împărțirea muncii din casă. Ea spune că problemele apar de obicei atunci când partenerii nu își comunică nevoile. „Cel mai des văd dificultăți atunci când cineva devine automat persoana responsabilă de treburile casei doar pentru că stă acasă, fără să fi existat o discuție clară: E în regulă pentru tine? Funcționează asta pentru amândoi? De multe ori este doar o așteptare nerostită”, explică ea.
Terapeuta observă și un tipar frecvent în cuplurile în care unul dintre parteneri stă acasă cu copiii: ideea că unul dintre ei „nu muncește la fel de mult”. Ea își amintește cazul unui cuplu în care soțul avea un job plătit, iar soția stătea acasă cu copiii: „El venea acasă după serviciu și era foarte frustrat când găsea dezordine. Pe parcursul terapiei am descoperit că o parte din resentiment venea din faptul că el muncea foarte mult și avea sentimentul că partenera lui nu își face partea sau nu muncește la fel de mult.”
Comunicarea este cheia
Cuplurile care reușesc să găsească un echilibru sănătos în împărțirea responsabilităților sunt, de obicei, cele care comunică deschis despre așteptări și roluri. DePaula recomandă să începi aceste conversații dintr-o poziție de curiozitate față de cum decurge ziua partenerului. Ea sugerează ca fiecare să spună:
- cum își petrece ziua
- ce responsabilități are
- ce i se pare dificil
- ce îi place la ceea ce face
- cum se simte la finalul zilei
Acest tip de dialog ajută la evitarea presupunerilor de genul: „Partenerul meu are mult timp liber” sau „Ar trebui să facă mai multe lucruri”. În același timp, terapeuta spune că disputele legate de treburile casei nu sunt doar o problemă practică, ci și una emoțională: „Cuplurile cad adesea în capcana de a trata problema foarte concret: cât timp durează ceva, cine face ce sau când se întâmplă. Dar dinamica din spatele acestor conflicte este profund emoțională. Este vorba despre apreciere, despre valoare și despre cât de importante simți că sunt nevoile tale pentru partener. Cuplurile care discută aceste aspecte emoționale au mult mai mult succes.”
Rolurile se schimbă pe măsură ce cresc copiii
Mai există însă un element important în această ecuație: faptul că lucrurile sunt într-o permanentă schimbare. Copiii cresc, iar nevoile lor evoluează. La un moment dat, pot începe să își pregătească singuri mâncarea, să își strângă lucrurile sau să facă duș fără ajutor. Mai târziu, părintele care stă acasă poate ajunge să gestioneze activități mai complexe: transportul la activități extrașcolare, vizite sau organizarea petrecerilor aniversare. Programul și responsabilitățile părintelui care stă acasă se vor schimba inevitabil. De aceea, aceste lucruri ar trebui discutate din timp.
De exemplu, dacă un copil care până acum stătea acasă urmează să înceapă școala din toamnă, DePaula recomandă să discuți despre această tranziție cu partenerul tău cu mult înainte: „Este important să porniți de la ideea că lucrurile se vor schimba și că trebuie să navigați aceste schimbări împreună, ca o echipă, comunicând constant.”
Câte bordeie, atâtea obicee
Așadar, există un răspuns clar la întrebarea inițială? Într-un cuplu în care unul dintre părinți lucrează în afara casei, iar celălalt stă acasă cu copiii, cine ar trebui să se ocupe de cele mai multe treburi casnice? De fapt, nu există un răspuns general valabil. Fiecare familie este diferită. Totul depinde de vârsta și nevoile copiilor, de tipul de muncă al celui care merge la serviciu, de programul acestuia și de multe alte variabile. De exemplu, într-o familie în care unul dintre parteneri face muncă fizică grea sau călătorește frecvent pentru serviciu, așteptările pot fi diferite față de situația în care cineva lucrează într-un program clasic de birou.
În schimb, într-un cuplu în care unul dintre parteneri se așteaptă ca celălalt să preia toate responsabilitățile doar pentru că stă mai mult acasă sau pentru că nu consideră îngrijirea copiilor o muncă reală, rezultatul va genera aproape inevitabil epuizare, stres și conflict.
În loc să decidă rigid o singură variantă, partenerii ar trebui să discute regulat și sincer despre modul în care funcționează familia lor. Așa cum spune Victoria DePaula: „Este important să nu privim împărțirea muncii doar ca pe o chestiune practică. Este, de fapt, o conversație între doi oameni care se iubesc și care vor să se asigure că fiecare dintre ei se simte văzut și susținut în relație.”
