Te uiți la partener/ă printre munții de scutece și te întrebi unde a dispărut chimia dintre voi? Dacă da, nu ești singur(ă). Este normal ca, după venirea pe lume a unui copil, părinții să se simtă deconectați unul de celălalt. Oboseala cronică, lipsa intimității, haosul din noul program și o transformare profundă a identității mamei – numită matrescență – afectează profund dinamica de cuplu. Articolul explică aceste schimbări și oferă soluții realiste, susținute de psihologi: de la micro-momente de conexiune (săruturi, îmbrățișări, timp în doi), la comunicare onestă, clarificarea rolurilor, împărțirea responsabilităților și implicarea amândurora în rutina bebelușului.
Un studiu amplu din 2021 arată că părinții raportează o satisfacție mai redusă în relație față de cuplurile fără copii. Iar mamele de bebeluși sunt, statistic, cele mai nemulțumite (doar 38% dintre soțiile cu copii mici se declară foarte satisfăcute în relație, față de 62% dintre femeile fără copii). De ce se întâmplă asta? Simplu: „factorii de protecție” ai relației – comunicarea, intimitatea și timpul petrecut împreună – sunt puși pe pauză când apare un bebe. Adăugați oboseală cronică, hormoni zburliți, haos domestic și eventuale griji financiare, și rețeta pentru tensiuni este completă.
Problema e că puțini vorbesc deschis despre asta. În pozele de pe rețelele sociale vedeți doar părinți fericiți cu bebelușul rozaliu – nu și culisele: mame și tați epuizați, vinovați că nu mai au dispoziție unul pentru altul. Aproape două din trei cupluri ajung să fie nemulțumite de relație în primii trei ani după nașterea copilului, dar fiecare crede că „doar noi avem problema asta”. Această tăcere face mult rău: părinții se izolează, nu cer ajutor și micile neînțelegeri se pot transforma în adevărate prăpăstii emoționale. Vestea bună? Chiar dacă relația s-a răcit temporar, există metode prin care vă puteți regăsi.
Atenție la capcane: suprastimularea și telepatia
Între lipsa de somn, hormonii care zburdă și agenda zilnică în care nu mai încape nimic, încep să se strecoare niște capcane subtile care slăbesc legătura de cuplu. Unele sunt comice dacă le vezi din afară. Altele dor. Toate pot fi gestionate – dacă le recunoști.
Două dintre cele mai frecvente sunt suprastimularea (când ai fost atins, chemat și agățat de cineva toată ziua și nu mai vrei niciun contact fizic) și „telepatia” de cuplu (convingerea că celălalt „ar trebui să știe” ce simți și ce vrei). Prima duce la retragere fizică, a doua – la neînțelegeri tăcute. Dacă le combini… ai cocktailul perfect pentru distanțare emoțională. Dar vestea bună e că toate aceste capcane au și ieșiri. Soluții mici, aplicabile, care nu cer terapie de cuplu în cinci pași, ci doar un pic de umor, blândețe și voință de a repara.
Mai jos, găsiți cele mai frecvente capcane și antidotul lor. Nu-s rețete magice, dar sunt testate de părinți reali, care au reușit să treacă de la „suntem colegi de cameră” înapoi la „suntem echipă”.
Ssuprastimularea sau „Nu mă atinge!”
Multe mame (și tați) spun că după o zi plină de atins bebe (contact piele-la-piele, alăptat, cărat în brațe) simt că nu mai suportă să fie atinși de nimeni o vreme. Americanii, care au un nume pentru orice, îi spun „touched-out”. Pe românește: suprastimulare. Este un sentiment real și de înțeles căruia, dacă îi dați apă la moară, crește și cucerește mințile. Cum îi venim de hac? Tot cu gesturi mici.
Țineți–vă de mână când vă uitați la un film, masează-i umerii în timp ce spală biberonul, stați îmbrățișați două minute dimineața înainte să vă dați jos din pat. Aceste contacte fizice declanșează hormoni ai atașamentului (oxitocina) și pot recrea intimitatea pierdută în ultima vreme.
Nu vă descurajați dacă la început pare ciudat sau dacă unul dintre voi e mai reținut. Mergeți în ritmul celuilalt. Fiecare sărut, fiecare zâmbet complice în bucătărie, fiecare memă haioasă pe care i-o trimiți partenerului la serviciu contează. Cumulat, ele țin vie prietenia și dragostea și vă ajută să nu deveniți doi străini care doar fac echipă de „logistică” acasă.
Capcana telepatiei
Lipsa de comunicare este unul dintre cei mai mari dușmani ai cuplurilor proaspăt devenite părinți. Neînțelegerile, însă, apar din lipsă de claritate, după cum sublinia un terapeut într-un articol pentru părinți publicat în bbc.com. Da, după cum vedeți, se întâmplă și la case mai mari… Când sunteți amândoi îngropați în responsabilități noi, e ușor să presupui că „celălalt ar trebui să știe ce am pe suflet” sau că „evident ar trebui să mă ajute cu X, nu trebuie să cer”. Din păcate, telepatia nu funcționează nici măcar la cuplurile sudate, cu atât mai puțin în haosul postpartum, când ambii sunteți epuizați. Singura soluție: spuneți cu voce tare ceea ce gândiți și ce aveți nevoie, cu blândețe și claritate.
- CITEȘTE ȘI: Primele zile ale bebelușului acasă. Ce recomandă specialiștii pentru o acomodare mai ușoară
Capcana „cine face mai mult”
În primele luni după naștere, fiecare are impresia că face mai mult și că celălalt „ar trebui să se străduiască să țină pasul”. De aici până la resentimente e doar un pas. Adevărul este că amândoi munciți enorm, doar că pe fronturi diferite. E important să recunoașteți eforturile reciproce. Nu vă doare, ba chiar face bine, să spuneți: „știu că și ție ți-a fost greu astăzi cu munca și apoi să stai cu cel mic” sau „apreciez că ai gătit cina, știu că ești frântă”. Atunci când partenerii se simt apreciați unul de altul, satisfacția în relație crește, iar conflictele se domolesc, pentru că ambii știu că sunt în aceeași barcă și vâslesc împreună.
Capcana împărțirii responsabilităților
Un alt subiect de discutat deschis sunt așteptările fiecăruia: Cum împărțim responsabilitățile? Cât se implică fiecare? Cât timp liber își poate lua fiecare fără să se simtă vinovat? Dacă înainte fiecare avea roluri bine delimitate, acum e momentul să renegociați „contractul” de familie.
Unii tați, de exemplu, cred că rolul lor principal e de „asigurator” (să ofere siguranță financiară), în timp ce mamele simt mai acut nevoia de ajutor practic și emoțional cu copilul zi de zi. Așa apar tensiuni: el zice „fac ore suplimentare ca să nu ne lipsească nimic”, ea zice „n-am nevoie de bani în plus, am nevoie să stea cineva cu bebe 2 ore să pot face un duș și să dorm”. Ambii au dreptate din perspectiva lor – dar nu și-au aliniat așteptările. Soluția este să stați la masă și să spuneți clar: „pentru mine ar conta mult dacă ai putea să ____” și „eu mă simt presat de ____, cum putem schimba asta?”
Un pont util este să planificați “ședințe de familie” regulate, scurte, o dată pe săptămână, în care să discutați exclusiv chestiuni logistice: program, cumpărături, facturi, cine duce copilul la vaccin etc. Faceți chiar o listă. Astfel, separați problemele administrative de momentele voastre de respiro. Dacă apare un oftat despre vase nespălate fix în mijlocul întâlnirii romantice de seară, puteți zâmbi și spune: „Notăm pentru ședința de duminică, da?” – și reveniți la paharul de vorbă în doi. Poate suna corporatist, dar mulți părinți au descoperit că funcționează de minune: tensiunile scad când știi că există un timp alocat problemelor, astfel încât restul momentelor pot rămâne pentru conectare și relaxare.
Capcană mortală: nu ascultați și nu validați
Tot la capitolul comunicare conștientă intră și ascultarea activă. Atunci când partenerul își exprimă o nemulțumire sau o emoție, încercați să ascultați fără să întrerupeți și fără să vă pregătiți contra-argumente. Da, știm, nu e ușor – dar treaba asta chiar face minuni. Spuneți apoi cu cuvintele voastre ce ați înțeles.
Validați emoții: „Deci te simți copleșită când stai toată ziua cu cel mic. Înțeleg, cred că și eu m-aș simți la fel.” Sau: „Îți e dor să petreci timp cu prietenii; și mie îmi lipsește libertatea de dinainte. Hai să găsim o soluție să ai și tu o seară a ta.” Prin validarea emoțiilor celuilalt, îi arătați că sunteți de aceeași parte a baricadei, nu adversari.
În prăpastia dintre voi doi poate cădea copilul
Când o femeie nu se simte susținută, ascultată sau iubită de partenerul ei, ajunge ea însăși să se simtă abandonată. Și atunci, chiar dacă își iubește copilul, poate simți că nu mai are din ce să ofere – emoțional e epuizată. Nu pentru că nu vrea să fie o mamă bună, ci pentru că nimeni nu e o sursă infinită de grijă și tandrețe, mai ales când se simte singură.
Strategii mici, victorii imense!
Nu așteptați concediul fără copii – care poate fi la (b)ani distanță – ca să vă reconectați, ci creați chiar acum mici ritualuri de iubire. Apropiați-vă unul de altul cu pași mici.
Un sărut, o îmbrățișare
Introduceți micro-momente de conexiune pe parcursul fiecărei zile. Poate fi un sărut lung de „bună dimineața” sau „la revedere” și o întâmpinare afectuoasă când unul dintre voi vine în camera (în loc să vă vedeți doar ca parteneri de schimbat tura la bebe). E sfatul celor de la Evergreen Coaching, o platformă dedicată sprijinirii proaspetelor mame în perioada postpartum, oferind resurse și consiliere pentru a naviga această etapă complexă a vieții.
Sau poate fi o îmbrățișare de 15 secunde de fiecare dată când vă intersectați prin casă. O bloggeriță propunea chiar un joc amuzant în acest sens, să vă provocați unul pe altul: „ne pupăm ori de câte ori intrăm amândoi în bucătărie”. La început poate părea forțat, dar aceste ritualuri devin repede reflexe fericite. Astfel transmiteți: „Știu că suntem obosiți, dar te văd, ești important(ă) pentru mine!”
Mini-escapade între biberoane – cu o singură regulă!
Găsiți-vă mici escapade în doi, chiar dacă sunt scurte. 5-10 minute de conectare reală pot avea un efect uriaș. De pildă, profitați de plimbarea cu căruciorul în jurul blocului ca să povestiți ceva (atenție: fără discuții despre scutece și lapte praf!), propun cei de la Mental Health America. Seara, după ce adoarme bebe (dacă nu adormiți și voi imediat), stați 10 minute în balcon sau pe canapea la un ceai de mușețel în doi și vorbiți despre voi – cum v-a fost ziua, ce sentimente v-au mai trecut prin suflet, ce serial bun ați vrea să vedeți într-o bună zi.
Regulă sfântă: în aceste clipe, niciunul nu pomenește de copil sau de probleme gospodărești. Prefaceți-vă că sunteți doi adolescenți care își dau întâlnire pe ascuns. Întrebați-vă „ce mai face iubitul/iubita mea?”, nu doar „ce mai face colegul meu de echipă la crescut copii”.
- CITEȘTE ȘI: Cât doarme un nou născut? Tot ce trebuie să știe părinții despre programul de somn al bebelușului
Nu e timp nici pentru atât? Mai avem o soluție!
Zâmbetul care ține loc de „te iubesc”. Poate părea un gest banal, dar un zâmbet sincer schimbat între voi spune mai mult decât o mie de cuvinte. Nu e doar o expresie simpatică de pe față – e o formă profundă de conectare emoțională, susținută de știință. Când îți vezi partenerul zâmbind, creierul tău reacționează automat. Asta se întâmplă datorită neuronilor-oglindă, spune știința – acele celule specializate care ne ajută să simțim instinctiv emoțiile altora. Când veți pe cineva zâmbind, începi să simți bucuria lui. Nu e ceva ce planifici sau forțezi. Se întâmplă pur și simplu. Iar când acest schimb e sincer și reciproc, creează o punte emoțională invizibilă, dar extrem de puternică.
Un zâmbet devine astfel o formă de empatie trăită în timp real. El spun: „Te văd. Sunt aici. Împărțim asta împreună.” Așa se explică și de ce cuplurile care sunt împreună de ani de zile par că dansează în același ritm: au învățat să se „prindă” din zâmbete, din priviri, din râsul care vine ușor. E chimie? E iubire? E un pic din amândouă – dar mai ales e grijă activă, exprimată prin acele gesturi mărunte care țin doi oameni aproape chiar și atunci când n-au timp nici să-și termine cafeaua.
