Cum am făcut eu cunoștință cu diversificarea naturală sau autodiversificarea… Trebuie să recunosc, sunt mamă de aproape 10 ani, mi-am diversificat, deci, copilul acum vreo 8-9 ani, dar de conceptul acesta am auzit jenant de recent. Nu chiar luna trecută, dar nici când diversificam copilul.
Sunt genul acela de om care nu caută pe Google răspunsuri ce ar trebui să vină de la medici, drept pentru care diversificarea copilului meu s-a produs sub îndrumarea și cu susținerea medicului pediatru.
Prima dată când am auzit de diversificarea naturală, să mă iertați, mi s-a părut o contradicție în termeni.
Adică cine nu dă chestii naturale copilului? Cine diversifică altfel? Normal că diversificarea este naturală!
Nu la fel au stat lucrurile și la autodiversificare, unde am fost chiar un pic amuzată de rezonanța termenului. E pe automat? Se produce în autoturism? Dai pe auto, cum ar veni, nu?
Cartea Diversificarea naturală este disponibilă aici.
Ce nu știam eu atunci când mă amuzam era că eu chiar am făcut chestia asta!
Eu chiar mi-am diversificat copilul după metoda asta! E drept, nu am început cu ea. Am mers pe metoda clasică, pe piureuri, pe scheme, pe avioane și soldăței, pe stres și nervi. Îmi aduc perfect aminte faianța verde din bucătăria din Stefan cel Mare, murdară de piure scuipat și împrăștiat de copil și momentul în care am pus castronul în chiuvetă și am jurat să nu mai fac așa ceva!
Bine, am jurat și că nu mai fac copii, dar peste asta am trecut. Am pus copilul la țâță și am început să plâng de nervi. E posibil să mă întoarcă un boț de om pe toate părțile? E posibil ca nici după o lună de încercări și muncă copilul nici să nu vrea să înghită ce-i dau eu? A stat numai pe lapte în ziua aia.
A doua zi, la micul dejun, eu mâncam castravete. Copilul era și el în scaunul de masă, lângă mine. Cu ochii mari și cu gurița deschisă și-a întins mâinile în momentul în care eu am dus castravetele la gură. I l-am dat lui.
Așa am început noi diversificarea naturală sau autodiversificarea la aproape 8 luni de viață ale copilului.
Din ziua aceea, am refăcut stilul alimentar al familiei și am început, pe cât posibil, să pregătesc mese din care să mâncăm toți. De atunci, copilul a fost inclus în rândul nostru la masă și a mâncat cot la cot cu noi. Și a mâncat! Chiar a mâncat! Și a mâncat singur! Nu a fost nevoie să mai fac eu avioane sau soldăței sau mai știu eu ce.
Supele creme erau puse atât în castronel, cu linguriță, cât și în recipient cu pai, să poată să și consume din ea lejer, dar să testeze și mâncatul din blid cu lingurița. A mâncat legume, atât crude, cât și fierte sau coapte. A mâncat și carne, el cu mânuțele lui. A mâncat orice și bine!
Pentru mine, aceasta a fost cea mai mare realizare, la fel cum a fost și o mare ușurare.
Gândul să gătesc ca Nadia Comăneci la paralele mă băgase instantaneu în depresie. Nu suportam ideea de a găti separat, de a-mi zbate mintea la dublu cu ”ce mai gătesc azi?”.
Viața mea s-a simplificat considerabil și, chiar dacă copilul nu vorbea pe vremea aceea și nu putea să-mi spună asta, sunt convinsă că și a lui. Eu am scăpat de nervi, de stres și de oboseală, iar el a scăpat de o nebună care frecvent îl fixa într-un scaun și se apuca să-l atace cu lingurița în care avea niște mâzgă de texturi și culori dubioase.
Acum câțiva ani, am aflat, în sfârșit, că ceea ce am făcut eu pe bâjbâite se numește autodiversificare sau diversificare naturală. Îmi amintesc cum am reacționat prima dată când am citit ce spuneau autoarele cărții ”Diversificarea naturală” despre această metodă:
- Important este ca mâncarea să fie oferită, nu impusă, astfel încât alegerea să-i aparțină copilului, nu părintelui.
- Mâncarea poate fi așezată în fața copilului, pusă în palma părintelui sau i se poate permite să ia mâncare din farfuria părintelui.
- Copilul nu trebuie grăbit sau convins să mănânce mai mult decât vrea.
- Ar trebui să i se permită să exploreze mâncarea, să mănânce așa cum dorește, să aleagă cât de mult sau de puțin vrea.
- La începutul diversificării, mesele reprezintă mai degrabă ocazia de a învăța, nu ar trebui sa se axeze pe hrănire.
- Pentru că este important ca bebelușul să se concentreze la mâncare, părintele ar trebui să opteze pentru momente ale zilei în care nu este obosit sau înfometat.
În sfârșit, am avut convingerea că nu sunt o mamă leneșă sau denaturată.
Așa îmi ziceau toate prietenele mele, mame (mult mai) dedicate, despre modul meu de abordare a alimentației copilului. Era inadmisibil ceea ce făceam. În plus, era și extrem de riscant. Mereu mă întrebau: ”Cum? Și nu se îneacă? Eh, nu s-a înecat până acum…” De parcă noi am fi mâncat numai cuie dimineața, la prânz și seara. Toată lumea aștepta să se înece copilul!
Cartea Diversificarea naturală este disponibilă aici.
