De la ce vârstă pot mânca bebelușii căpșune și cireșe. Medic: „pot provoca reacții alergice la unii copii”

Georgiana Mihalcea, redactor
bebelusi care mananca capsune si cirese
Expunerea timpurie la gusturi și texturi variate poate contribui la formarea unor preferințe alimentare sănătoase pe termen lung. FOTO: Shutterstock

    Mai este luna în care piețele și supermarketurile se umplu de căpșune parfumate și cireșe dulci, iar pentru copii acestea sunt gustări ideale. Fructele proaspete, de sezon, au un rol important în alimentația copiilor încă de la începutul diversificării. În general, ele sunt mai gustoase, mai bogate în nutrienți și mai puțin procesate decât fructele culese foarte devreme pentru transport și depozitare îndelungată.

    Dr. Oana Ciuhureanu Merchea, medic nutriționist, atrage atenția asupra faptului că, în cazul bebelușilor, contează enorm nu doar ce fructe alegi, ci și când, cât, și, mai ales, cum le oferi. Unele pot provoca iritații sau reacții alergice, iar altele, dacă sunt servite greșit, pot deveni periculoase din cauza riscului de înec.

    „Căpșunile și cireșele pot fi introduse în alimentația bebelușului, în general, după vârsta de 6 luni, atunci când începe diversificarea alimentară. Recomand însă ca aceste fructe să fie oferite în cantități mici la început și atent monitorizate, deoarece pot provoca reacții alergice la unii copii”, explică dr. Oana Ciuhureanu Merchea, medic nutriționist. Specialista recomandă ca introducerea fructelor să se facă treptat, câte un aliment nou odată, la interval de 2-3 zile, pentru ca părinții să poată observa eventualele reacții adverse.

    De la ce vârstă poate mânca bebelușul căpșune

    Căpșunile pot fi introduse încă de la începutul diversificării, adică în jurul vârstei de 6 luni, atunci când bebelușul este pregătit pentru alimentația complementară. Căpșunile există în foarte multe varietăți: unele sunt mici și foarte parfumate, altele mari și zemoase; unele sunt intens dulci, altele ușor acrișoare, iar culoarea lor poate varia de la roșu intens la roz, mov sau chiar alb. Gustul depinde atât de soi, cât și de modul în care fructul a fost cultivat și recoltat. Pentru bebeluși, însă, textura este mai importantă decât aroma.

    Cum se oferă căpșunile în funcție de vârstă

    6-8 luni

    • Dacă fructul este foarte mare, foarte copt și moale, poate fi oferit întreg, fără codiță. Unii specialiști recomandă chiar tăierea vârfului pentru a reduce suplimentar riscul de înec.
    • Dacă o căpșună este suficient de mică încât să încapă complet în gura copilului, nu ar trebui oferită întreagă. În acest caz, este mai sigur să fie pasată sau gătită înainte de servire.
    • Pentru a verifica dacă este suficient de moale, fructul poate fi apăsat ușor între degete. Dacă se lasă fără efort, este potrivit pentru bebe. Dacă trebuie apăsat puternic, este încă prea ferm.
    • Căpșunile pasate pot fi amestecate cu iaurt, terciuri sau cereale calde.

    „În cazul căpșunilor, părinții trebuie să fie atenți la eventuale simptome precum erupții pe piele, roșeață în jurul gurii sau disconfort digestiv. Deși sunt bogate în vitamina C și antioxidanți, căpșunile sunt considerate printre fructele cu potențial alergen mai ridicat”, explică dr. Oana Ciuhureanu Merchea.

    După 9 luni

    • În jurul acestei vârste, bebelușii dezvoltă abilitatea de a apuca bucăți mici între degetul mare și arătător. Pot începe să primească felii subțiri de căpșuni (cam cât o monedă de 50 de bani)
    • Totuși, feliile foarte fine se pot lipi de limbă sau de cerul gurii și pot provoca episoade de gagging, reflex normal de protecție care apare frecvent în timpul diversificării.

    După 12 luni

    Copiii pot continua să primească felii de căpșuni, iar atunci când părintele consideră că cei mici sunt pregătiți, se poate reveni la căpșuni întregi mari sau tăiate în sferturi. Cu cât fructul este mai copt și mai moale, cu atât riscul de înec este mai redus.

    Pot provoca alergii căpșunile?

    În compoziția lor au fost identificate proteine capabile să provoace reacții alergice la unele persoane sensibile. Interesant este că aceste proteine par să fie mai puțin prezente în soiurile albe de căpșuni. Mai frecvent decât alergia apare însă o reacție ușoară de iritație în jurul gurii, cauzată de aciditatea fructului. În plus, consumate în exces, căpșunile, dar și alte fructe acide pot agrava dermatita de scutec.

    Sunt căpșunile sănătoase pentru copii?

    Da. Căpșunile conțin carbohidrați, fibre și multă apă, dar și acid folic, magneziu, potasiu și vitaminele B6, C și K. Aceste substanțe contribuie la hidratare, dezvoltarea sistemului nervos, absorbția fierului, sănătatea pielii și buna funcționare a sistemului imunitar. În plus, căpșunile sunt bogate în polifenoli, compuși vegetali cu rol antioxidant care susțin sănătatea generală a organismului.

    De la ce vârstă poate mânca cireșe un bebeluș

    Și cireșele pot fi introduse în alimentația copilului de la aproximativ 6 luni, odată cu diversificarea. Totuși, ele necesită mai multă atenție decât căpșunile din cauza formei rotunde și a sâmburelui dur, care cresc semnificativ riscul de înec. „Cireșele pot fi și ele oferite după 6 luni, însă doar fără sâmburi și tăiate foarte bine, pentru a evita riscul de înec. Pentru bebelușii mici, fructul poate fi pasat sau oferit sub formă de piure”, explică dr. Oana Ciuhureanu Merchea.

    Cum se oferă cireșele în funcție de vârstă

    De la 6 luni

    • La începutul diversificării, cireșele trebuie spălate bine, fără codițe și fără sâmburi, apoi tocate foarte fin. Pot fi amestecate în iaurt, terciuri, budincă de chia, ovăz sau ricotta.
    • O altă variantă sigură este gătirea cireșelor proaspete sau congelate până devin foarte moi și încep să se desfacă. Pot fi apoi oferite simple sau amestecate în alte preparate.

    După 9 luni

    • În jurul acestei vârste, cireșele fără sâmburi și fără codițe pot fi oferite tăiate în sferturi.
    • Dacă bebelușului îi este greu să apuce bucățile mici, fructul poate fi zdrobit ușor până devine plat, ca un disc. Se pot oferi în continuare și cireșe tocate fin sau gătite.

    După 12 luni

    Dacă părintele consideră că cel mic este pregătit, poate încerca să-i ofere cireșe fără sâmburi, zdrobite ușor. Dacă observi că micuțul scuipă des bucățile sau încearcă să înghită prea mult odată, este mai sigur să revii la bucăți mai mici sau la fruct pasat.

    După 3 ani

    • Dacă un copil mușcă corect din alimente, nu își îndeasă mâncare în gură și poate urma instrucțiuni, unii specialiști consideră că poate începe să învețe să mănânce și o cireașă întreagă, cu supraveghere atentă.
    • Părintele ar trebui mai întâi să îi arate cum se procedează: să muște din fruct, să îi arate sâmburele și să explice clar că acea parte nu se mănâncă.

    Cireșele și riscul de înec

    Da, cireșele sunt considerate un aliment cu risc crescut de înec pentru copiii mici deoarece sunt rotunde, ferme și conțin un sâmbure dur. Pentru a reduce riscul, fructele trebuie oferite într-o formă potrivită vârstei și întotdeauna sub supravegherea unui adult. Dacă cel mic bagă accidental sâmburele în gură, recomandarea specialiștilor este ca adultul să rămână calm și să îi arate copilului cum să îl scoată și să îl scuipe.

    Pot provoca alergii cireșele?

    Cireșele nu sunt considerate un alergen frecvent, deși există cazuri rare de reacții alergice severe. Persoanele alergice la polenul de mesteacăn sau la alte fructe din familia Rosaceae pot dezvolta sindrom de alergie orală, manifestat prin mâncărimi, furnicături sau senzație de arsură în gură. De regulă, simptomele sunt ușoare și temporare. Prepararea termică și decojirea pot reduce reacțiile, deși cireșele sunt dificil de curățat complet din cauza dimensiunii lor.

    Sunt cireșele sănătoase pentru bebeluși?

    Da. Atât cireșele dulci, cât și cele acre conțin fibre, carbohidrați, apă, potasiu și vitaminele B6, C și K. Aceste substanțe ajută la hidratare, digestie, imunitate și metabolism. Cireșele și alte fructe cu sâmbure sunt considerate deosebit de utile pentru copiii care se confruntă cu constipație.

    Cireșele deshidratate pot fi oferite copiilor doar după ce au fost rehidratate în apă fierbinte până devin complet moi, pentru a reduce riscul de înec. Specialiștii recomandă evitarea fructelor uscate tari înainte de vârsta de 2 ani, când copilul mestecă mai bine și poate gestiona texturi dificile:

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa