De la ce vârstă îi putem da bebelușului rodii?
Rodiile sunt un fruct care a apărut relativ curând în coșurile noastre de cumpărături. Este gustos și bogat în vitamina C, iar cei mici îl pot gusta începând cu vârsta de 9 luni. În cazul în care vă temeți că cei mici se pot îneca cu sâmburii de rodie – singura parte comestibilă a acestui fruct – atunci îi puteți strivi cu furculița și îi puteți amesteca cu alte fructe. De asemenea, sucul de rodie, care se prepară foarte ușor (striviți sâmburii într-o sită), poate fi util în cazul în care cel mic se confruntă cu anumite probleme de sănătate despre care puteți citi mai jos.
Beneficiile rodiilor
Vindecă inflamațiile
Conform studiilor din ultima vreme, sucul de rodie reduce eficient inflamațiile prin distrugerea infecțiilor bacteriene și îndepărtează iritațiile din organism care cauzează inflamații. Mai multe enzime și substanțe din sucul de rosie au fost identificate cu proprietăți antiinflamatorii.
Tratează problemele digestive
Sugarii și copiii mici se confruntă adesea cu probleme digestive din cauza subdezvoltării sistemului lor digestiv. Sucul de rodie poate acționa ca un bun remediu pentru astfel de probleme digestive, cum ar fi stările de vomă.
Remediu pentru diaree
Diareea poate fi o problemă frecventă în rândul copiilor, ca rezultat al infecțiilor bacteriene sau virale. Oferirea sucului de rodie copiilor este o idee bună pentru a trata aceste afecțiuni, în afară de tratamentul regulat, pe care îl dă medicul pediatru.
Elimină paraziții intestinali
Paraziții intestinali sunt o altă problemă cu care bebelușii și copiii se pot confrunta. Sucul de rodie poate fi de ajutor în eliminarea acestor paraziți.
Ce tip de rodii să alegi?
Când vreți să cumpărați rodii din piață, trebuie să luați în calcul câteva aspecte importante. În primul rând, rodiile ar trebui să se simtă grele pentru mărimea lor. Aveți grijă să verificați întotdeauna coaja. Ar trebui să fie deschisă la culoare, subțire și fără vânătăi sau alte lovituri. Culoarea sa ar trebui să fie roșie sau galbenă. Dacă există o rodie tăiată expusă, verificați semințele. Cu cât par mai pline acestea, cu atât va avea o aromă mai gustoasă. Culoarea semințelor poate varia de la roșu închis la roz pal.