Când îi dăm bebeluşului linte?

Iulia Mirică

De la ce vârstă îi putem da bebelușului linte?

Lintea este de obicei recomandată pentru introducerea în dieta bebelușilor la vârsta de 8-10 luni. Este considerată un aliment sănătos, cu conținut bogat de proteine, dar stomacul bebelușilor nu este touși capabil să digere corect lintea și alte leguminoase, cum ar fi boabele de fasole. Înainte să-i dați bebelușului linte, vă spunem că nu este în topul alimentelor care provoacă reacții alergice rapide, însă vă sfătuim să discutați cu medicul orice problemă alimentară a celor mici.

Beneficiile lintei

Conținut bogat de fibre

O jumătate de cană cu linte are aproximativ opt grame de fibre. Consumul de alimente bogate în fibre va ajuta la stimularea sistemului digestiv al copilului, ajutându-i pe cei mici să nu se constipe. Conținutul bogat de fibre al lintei va împiedica și apariția unor probleme legate de creșterea în greutate a copiilor din anii următori.

Sursă importantă de fier

O jumătate de cană de linte conține aproximativ 3,3 miligrame de fier. Consumul regulat de alimente bogate în fier va ajuta copilul să aibă putere și energie.

Sursă importantă de acid folic

O jumătate de cană de linte conține aproximativ 179 micrograme de acid folic. Acest acid folic acționează la fel ca vitamina B, ajutând formarea a noi celule în corpul copiilor.

Ce tip de linte să alegi?

Lintea poate fi găsită în variate dimensiuni și culori. Unele tipuri de linte se gătesc mai repede, iar altele au o textură mai fermă și durează mai mult timp să se gătească. Lintea roșie este cea mai bună alegere pentru supe și piureuri, iar acest lucru o transformă într-un aliment excelent pentru bebeluși. Lintea maronie este cea mai frecvent întâlnită în magazine. Chiar dacă, din punct de vedere tehnic, aceasta are o culoare de kaki – verde, se numește maro. Precum lintea roșie, cea maronie este o alegere bună pentru supe și alte rețete perfecte pentru copii. Lintea galbenă este ușor de digerat, însă aceasta are tendința de a provoca o ușoară stare de balonare, precum și cea roșie.

Piureul de linte reprezintă cel mai bun mod de a introduce lintea în diversificarea alimentației copiilor. Pentru primele dăți când gătiți lintea, adăugați și alte legume. Acest lucru va ajuta la evitarea oricăror probleme digestive pentru copii. Lintea poate fi puțin dificilă pentru copii să o digere, iar adăugarea altor legume va ușura procesul. Lintea poate fi gătită în nenumărate feluri de către mămicile creative, iar noi le-am pregătit o rețetă sănătoasă și delicioasă: Rețetă de linte roșie cu spanac și orez

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa