De vorbă cu Tracey Murkett despre autodiversificare și creșterea copiilor cu blândețe
Tracey Murkett este jurnalistă și co-autoare, alături de Gill Rapley, cadru medical cu multiple specializări, a celebrelor cărți „Diversificarea naturală – Diversificarea naturală, cel mai bine păstrat secret al părinților relaxați” și „Copii crescuți cu blândețe – Cum să ne creștem copiii lăsându-ne îndrumați de ei”.
Tracey Murkett ne povestește cu multă căldură despre autodiversificare și despre ce înseamnă să crești copii cu blândețe.
TOTUL DESPRE MAME: Ce înseamnă să crești copiii cu blândețe (baby-led parenting)? Care sunt principiile acestei metode?
Tracey Murkett: Înseamnă să respecți ritmul natural al dezvoltării copilului, urmându-i instinctul și ascultându-l pe al tău. Să te lași ghidat de copil, evitând luptele, evitând să te împotrivești decursului firesc al lucrurilor. Înseamnă să nu încerci să îți convingi copilul să facă lucruri pentru care nu este pregătit sau să îl împiedici să facă ceea ce încă are nevoie să facă. Înseamnă o relație de cooperare, nu de luptă între părinte și copil. Copiii pot face mult mai multe decât își imaginează adulții și ne pot arăta de ce au nevoie dacă îi ascultăm și îi observăm. Prin această metodă, viața poate fi mult mai ușoară, iar totul decurge la un mod relaxat și plăcut. Nu trebuie decât să îți citești copilul, să fii atent la semnele și indiciile pe care le oferă, să înțelegi ce poate face. Dacă încerci să îl convingă să facă ceva, iar el îți arată că încă nu este pregătit, trebuie să respecți asta. De exemplu, când hrănești un nou-născut, în loc să încerci să impui o rutină, un program de alăptare ori de hrănire cu biberonul, trebuie să încerci să îi respecți ritmul natural, nu un orar pentru care nu este pregătit.
TOTUL DESPRE MAME: Dar când te ghidezi după copil, cine este părintele și cine copilul? În creșterea copiilor cu blândețe părintele este cel care se adaptează ori copilul?
Tracey Murkett: Copilul se adaptează în mod firesc și în propriul ritm, găsindu-și locul în familie. Acesta este elementul cheie: să faceți totul în ritmul copilului, nu să îl obligați să se adapteze la stilul vostru sau la un stil pentru care nu este pregătit. Din această perspectivă, nu se pune problema că cineva preia controlul în locul părintelui, ci că familia este o echipă în care părinții și copilul învață unii despre ceilalți și cresc împreună. Când ai un copil, totul în viața ta se schimbă la modul radical. Copilul vine în viața ta așa cum este ea, dar și tu, ca părinte, trebuie să te adaptezi la un nou-născut, pentru a-i acorda suficient timp și spațiu să se adapteze la viața familiei. Este un proces de reciprocitate, în care părintele și copilul merg unul în întâmpinarea celuilalt. Principiul de bază al creșterii copiilor cu blândețe este că trebuie să îți înțelegi copilul. Dacă revii la serviciu, de exemplu, trebuie să înțelegi care sunt dificultățile pentru copil din punctul de vedere al dezvoltării și instinctelor sale și să lucrezi cu el în funcție de acestea, în loc să te aștepți ca el să se schimbe pentru tine. Trebuie să lucrați împreună.
TOTUL DESPRE MAME: Cum integrează creșterea blândă a copiilor noțiunea de rutină? Sau trebuie să renunți complet la aceasta?
Tracey Murkett: Nu se pune problema să renunți la rutină, ci să îți sincronizezi treptat rutina cu cea a copilului. În cele din urmă, acesta va deprinde ritmul familiei. Nu poți, totuși, cere asta unui nou-născut. Însă, după o vreme, începi să constați cum copilul se adaptează la programul familiei. Da, la început este mai ușor să urmezi ritmul copilului, dar fără să renunți complet la propria rutină. Copilul va învăța treptat diferența dintre zi și noapte, se va adapta la rutina ta și vă veți sincroniza unul la celălalt. Când încerci să impui o rutină, te poți trezi cum copilul nu doarme suficient sau nu se hrănește foarte bine, pentru că nu faci altceva decât să încerci constant să îl obligi la un ritm care îi este nepotrivit. În același timp, dacă ai o rutină foarte fixă, adesea constați că nu reușești nici să ieși din casă ori să faci altceva deoarece copilul trebuie să doarmă la o anumită oră, într-un anumit loc. În schimb, când ai o rutină flexibilă, înseamnă că poți ieși, poți face tot felul de lucruri, poți trebălui. Nu este nevoie decât să ne relaxăm un pic.
TOTUL DESPRE MAME: Care sunt aspectele practice ale metodei de creștere blândă a copiilor?
Tracey Murkett: Toate aspectele vieții cotidiene în care privești un pic lucrurile prin ochii copilului, respectând această perspectivă. Părintele învață să își asculte copilul și să fie un bun observator. Dintre aspectele mai importante din punctul de vedere ale părinților, aș enumera alăptarea, să hrănești copilul în funcție de nevoile lui, nu de programul tău; somnul, de asemenea: când accepți că un nou-născut vrea să fie aproape de mama lui în timpul nopții. Alt exemplu este când învață să meargă: metoda blândă înseamnă să nu forțezi, să lași pur și simplu copilul să învețe încet, în propriul ritm. Antrenamentu la oliță, unde iarăși este bine să respecți ritmul copilului, să îi urmărești semnalele. Dacă ești atent, îți vei da seama cu ușurință când copilul este pregătit, când are nevoie să meargă la toaletă. Și, nu în ultimul rând, autodiversificarea, desigur, subiectul nostru preferat. Autodiversificarea (baby-led weaning), înseamnă să respecți capacitatea copilului de a se hrăni singur după șase luni, să îi respecți dorința de a explora alimentele, în ritmul lor.
Volumele „Diversificare naturală” și „Copii crescuți cu blândețe”, disponibile în limba română!
TOTUL DESPRE MAME: Pentru că autodiversificarea este și subiectul conferinței pe care o vei susține alături de Gill Rapley la București pe 6 iunie, ne poți spune care sunt avantajele acestei metode de hrănire a copiilor?
Tracey Murkett: Studiile care vizează autodiversificarea sunt foarte recente. Acestea arată că riscul de obezitate este mai redus, deoarece copiii nu sunt încurajați să mănânce mai mult decât trebuie. De asemenea, copiii autodiversificați sunt mai predispuși către alegeri sănătoase, printre care și mai puține dulciuri când sunt mai mari. Aceștia ajung să aibă o relație bună cu mesele de care ajung să se bucure. Autodiversificarea le permite copiilor să își regleze propriul apetit, scutind părinții de binecunoscutele lupte de la ora mesei. Coordonarea mână-gură este mult mai bună la copiii autodiversificați, pentru că au ocazia să exerseze. De asemenea, sunt mai puțin mofturoși pentru că li s-a permis să se joace cu mâncarea la momentul potrivit. Toate aceste avantaje au implicații pozitive pe termen lung.
TOTUL DESPRE MAME: În România deocamdată nu obezitatea este grija principală a părinților, ci aceea ca nu cumva copilul să mănânce prea puțin. Cum știu acești părinți când copilul lor a mâncat destul?
Tracey Murkett: Trebuie să reținem că introducerea alimentelor solide la șase luni vine ca supliment la hrănirea cu lapte. Deci laptele matern sau formula reprezintă în continuare principala masă până la vârsta de cel puțin un an. Așadar, ideea nu este de a-i îndopa pe copii, ci de a-i lăsa să învețe despre mâncare. Mesele de lapte sunt cele mai hrănitoare mese pentru ei la această vârstă. Altfel, copilul nu are nevoie decât de cantități foarte mici de micronutrienți, pe lângă laptele matern, de la șase luni încolo. La început, el doar gustă mâncarea, se familiarizează cu texturile și învață să mănânce. Între nouă și doisprezece luni, părintele va vedea că are loc brusc o schimbare, iar copilul începe să mănânce atunci când simte că trebuie să își umple stomăcelul. Abia atunci face legătura dintre alimentele pe care le are în față și burtica lui. Și se poate constata că deja a învățat să se descurce cu mâncarea, că știe la ce este bună, cum să o țină în mână și cum să o mestece.
TOTUL DESPRE MAME: În cartea voastră recomandați ca părinții să așeze copilul la masa familiei și să îi permită să exploreze. În România, totuși, se recomandă ca majoritatea alimentelor solide să se introducă în funcție de vârsta copilului. Carnea de porc, de exemplu, nu este permisă, în general, înainte de doi ani.
Tracey Murkett: Singurele limitări țin de alimentele care nu trebuie oferite copilului înainte să împlinească un an: miere, ouă crude, fructe de mare și anumite tipuri de pește. Știu că în fiecare țară există diferite restricții pentru diferite alimente până la vârste diferite. Dar nu există nicio bază științifică pentru aceste restricții. Copiii au nevoie de o varietate cât mai mare de alimente încă de la început. Măcar pentru a o gusta și a se familiariza cu ea. Nu este nevoie absolut deloc de mâncare specială pentru bebeluși. Atâta vreme cât familia mănâncă sănătos, fără exces de sare, fără alimente din categoria junk food și consumă, în general, mese pregătite în casă, atunci copilul poate consuma și el aceleași alimente ca și restul familiei.
TOTUL DESPRE MAME: Dar nu este totuși mai simplu să hrănești copilul cu lingurița? Care ar fi dezavantajele autodiversificării?
Tracey Murkett: Cred că este mai plăcut pentru copil să stea la masă cu familia și să se hrănească singur. La hrănirea cu lingurița, trebuie să stai în bucătărie și să prepari separat piureuri la început, pentru ca apoi să ghicești când poți lăsa și bucățele întregi. De asemenea, la diversificarea clasică trebuie fie să hrănești copilul la ore diferite, fie să accepți că mâncarea ți se va răci în farfurie în timp ce tu faci avioane din linguriță. Singurul dezavantaj de care se plâng părinții în cazul autodiversificării este că trebuie să spele copilul după aceea. Este adevărat, se face multă mizerie, dar asta se întâmplă și la hrănirea cu lingurița. În plus, la un moment dat, copiii vor începe să se hrănească singuri, iar atunci oricum vor avea mult de strâns în urma copilului.
TOTUL DESPRE MAME: Reținerile față de autodiversificare sunt date de multe ori de nevoia de siguranța. Cum să aibă părinții încredere că un copil care mănâncă bucățele la 6 luni nu se va îneca?
Tracey Murkett: Cu toții suntem expuși riscului de a ne îneca, inclusiv adulții. Ne putem îneca atunci când nu suntem atenți, când mâncăm întinși pe spate ori când nu deținem controlul alimentelor care ne ajung în gură. În autodiversificare, copilul stă întotdeauna în șezut, nu este distras cu încercări de a-l face să râdă sau încercări de a-l convinge să deschidă gura. Este lăsat pur și simplu să se concentreze asupra farfuriei și trebuie să dețină controlul asupra alimentelor ingerate. Uneori, facem acest experiment la conferințe și o persoană trebuie să o hrănească pe alta cu lingurița. Prima reacție este să apuce mâna persoanei care o hrănește pentru a controla cât de adânc le intră lingura în gură. Ceea ce uneori părinții pot vedea la copiii autodiversificați este reflexul de tuse, ceea ce este foarte diferit de înecare. Adulții au reflexul de tuse localizat în partea posterioară a gurii, iar atunci când mănâncă prea repede sau aspiră o firmitură, încep automat să tușească, pentru a o elimina. La copii, reflexul este localizat ceva mai anterior pe limbă, astfel încât este declanșat înainte ca alimentele să ajungă pe căile respiratorii. Așa învață copiii să nu își îndese prea multe alimente în gură și să le pregătească prin mestecare, înainte de a le împinge cu limba către gât. Reflexul de tuse nu pare să fie deranjant pentru copii, dar părinții se sperie uneori, deoarece li se pare că au în față un copil care se îneacă, ceea ce nu este cazul. Atâta vreme cât copilul stă cu spatele drept și nu sprijinit pe un spătar foarte înclinat, va împinge mâncarea afară din gură. În schimb, copiii hrăniți cu lingurița au învățat să înghită direct din linguriță și când fac trecerea la alte alimente decât piureurile, trag deseori mâncarea către spatele gâtului, pentru că nu au avut ocazia să învețe să mestece în partea anterioară a gurii. Și pe ei îi putem vedea cum tușesc, pentru că nu știu cum să consume alimentele. În cadrul conferinței din 6 iunie, vom discuta în detaliu diferența dintre reflexul de tuse și înecare și vom urmări împreună inclusiv clipuri care ilustrează această diferență.
TOTUL DESPRE MAME: Când avem un copil mai măricel, care nu a prins dragul meselor prin autodiversificare, ce putem face pentru a restabili o relație bună cu alimentația?
Tracey Murkett: Mă bucură această întrebare, pentru că este chiar subiectul cărții la care lucrăm acum. Da, se pot face multe, începând cu a reda copiilor controlul asupra propriei farfurii. Vor ajuta mesele cu stres zero, în care părintele nu intervine asupra opțiunilor alimentare ale copilului. De asemenea, acesta nu trebuie etichetat nici ca mofturos, nici ca mâncăcios. Desigur, părintele decide ce mâncare are în frigider și pune pe masă, dar copilul poate decide cât să mănânce, cât de repede, când se simte pregătit să încerce alimente noi. Astfel mesele vor deveni un moment plăcut în familie. Mai trebuie să reținem și că dacă un copil nu are poftă de mâncare într-o zi, cel mai probabil, va recupera în următoarele. Cu toții avem astfel de zile. Și cred că este mai mare pericolul de a-i învăța pe copii să mănânce prea mult sau să mănânce când nu le este foame. Este, practic, nevoie de o abordare blândă.
Descarcă acum GRATUIT un capitol din cartea ”Diversificarea naturală”. Acesta este disponibil AICI.
