9 mituri despre creșterea copiilor pe care Sarah Ockwell-Smith le spulberă
Sunt atât de multe mituri despre creșterea copiilor care circulă în societate. Sunt sigură că v-aţi întâlnit şi voi cu ele!
Multe sunt în mod evident doar niște mituri şi, prin urmare, sunt uşor de ignorat. Altele, însă, par mult mai plauzibile și, pentru că sunt și foarte populare, le provoacă proaspeților şi vulnerabililor părinţi stres și panică.
Iată topul meu cu cele 9 mituri despre creșterea copiilor pe care vă propun să le spulberăm:
Mituri despre creșterea copiilor – 1. Bebeluşului tău în vârstă de 3 sau 4 luni îi apar dinții
Salivare – bifat; băgat totul în gură – bifat; somn perturbat – bifat; bebeluş nefericit – bifat. Înseamnă că-i apar dinții!
Mai gândiți-vă. Aceste simptome sunt perfect normale pentru vârsta de 3-4 luni, cu sau fără apariţia dinţilor.
Aproape toţi copiii aflaţi la această vârstă: 1. salivează mult 2. pun totul în gură 3. se trezesc frecvent pe timp de noapte şi 4. plâng mult şi sunt indispuşi. Pentru marea majoritate, aceste stări au o singură cauză: dezvoltarea normală a copilului. Mai multe puteţi găsi în acest articol scris de mine.
În jurul acestei vârste copiii încep să producă mai multă amilază salivară, pregătindu-se pentru diversficare (de reţinut că ei nu sunt, totuși, gata pentru alimentele solide). Le place, de asemenea, să pună totul în gură.
Gura este un loc foarte senzorial, iar această vârstă este e senzorială. Ea nu indică în mod necesar durere, chiar dacă bebeluşii plescăie orice pun în gură (şi gingiile sunt senzoriale!). Trezindu-se frecvent pe timp de noapte este ridicol de normal pentru un copil aflat la această vârstă, iar comportarea morocănoasă, plină de scâncete pare a fi prea banală (deşi e temporară, din fericire!).
Unele cercetări ne arată că semnele de mai jos sunt adevăratele simptome ale apariţiei dinţilor, aşa că ar fi bine să fiţi atenţi la: iritabilitate, febră, diaree, mâncărime, pierderea poftei de mâncare, rinoree, erupţii, frecarea urechilor.
Alte studii au demonstrat că multe dintre simptomele puse de părinţi pe seama apariției dentiției nu au, de fapt, nicio legătură cu aceasta.
Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte cu privire la falsul diagnostic de apariţie a dinţilor este excesul de medicamente la care recurg mulţi părinţi. În afară de cocktailul de chimicale (îndulcitori artificiali, arome şi coloranţi) care se regăseşte în medicamentele pediatrice pentru durere (şi care întâmplător poate cauza probleme ale somnului!), cercetările au constatat că utilizarea excesivă de paracetamol în copilărie creşte riscul copilului de a avea mai târziu în viaţă eczeme şi astm.
Analgezicele pentru sugari sunt disponibile fără rețetă, dar, cu toate acestea, ele sunt încă medicamente farmaceutice și au riscuri ca oricare altele. Analgezicele pentru sugari trebuie utilizate cu prudenţă, ca orice alt medicament, şi numai atunci când beneficiile depăşesc riscurile. Eu nu cred că sunt folosite prudent de marea majoritate a părinţilor de copii mici aflaţi în plină erupţie dentară.
În medie, dinții încep să crească la aproximativ şase luni. O mică parte dintre copii trec prin acest proces mai devreme.
Mituri despre creșterea copiilor – 2. Bebeluşul tău în vârstă de 3 sau 4 luni este gata de diversificare
Poate că bebeluşul vostru este mic pentru vârsta lui, fiind în pragul de jos al statisticilor, şi aţi fost sfătuiţi să începeţi diversificarea, cu scopul de a-i creşte un pic greutatea. Poate că bebelușul vostru este mare pentru vârsta lui, născut cu peste 4,5 kilograme, aflându-se în pragul de sus al statisticilor, şi vi s-a spus că „laptele nu este de ajuns pentru el, pentru că e un copilaş aşa de mare”.
Poate vi s-a spus că „trebuie să-i daţi un pic de orez ca să-i ţină de foame noaptea” sau poate vi s-a spus că „laptele nu este de ajuns pentru el, copilaşul are nevoie de mai multe vitamine şi calorii”.
Dacă bebeluşul tău nu are aproape 6 luni sau un pic peste, atunci nici unul dintre aceste lucruri nu e adevărat.
În cazul în care copilul pune totul în gură, se uită la voi cum mâncaţi şi se trezeşte regulat pe timp de noapte, atunci el este un copil normal de 3 sau 4 luni şi mai are câteva săptămâni bune până să fie gata de diversificare.
Pe parcursul primelor trei sau patru luni de viaţă, digestia laptelui nu necesită amilaza salivară (enzima care permite corpului lor să transforme amidonul în zahăr cu scopul de a converti alimentele în energie). Bebeluşii nu produc amilază salivară la naştere, producţia începe şi creşte încet în primele şase luni de viaţă. Nivelurile amilazei salivare ale unui bebeluş ating niveluri comparabile cu cele ale unui un adult pe la cinci-şase luni de la naştere. Doar în acest moment bebeluşii pot asimila nutrienţii din alimentele cu amidon (ex: orez, cereale, fructe şi legume). În cazul în care copiii sunt diversificați înainte de această vârstă, se pot confrunta cu tulburări digestive, cum ar fi diaree, constipaţie şi crampe stomacale – toate întrerupând somnul.
Există şi alte praguri de dezvoltare care trebuie să fie atinse pentru ca un copil să fie gata pentru alimentele solide, cum ar fi capacitatea de a stă în poziţie verticală (cu susţinere, dacă este necesar), pierderea reflexului limbii de a împinge orice e străin şi capacitatea de a ridica şi scăpa obiecte (acesta din urmă se dezvoltă ultimul). Toate stau la baza recomandării prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care susţine că diversificarea ar trebui să înceapă în jurul „vârstei de 6 luni”.
Va îmbunătăţi introducerea alimentelor solide somnul copilului tău? E puţin probabil, dar poate să-l înrăutăţească, dacă introduceţi alimentele solide înainte ca organismul lui să fie gata să le proceseze, la fel cum se subliniază şi în această cercetare.
Mituri despre creșterea copiilor – 3. Suplimentarea cu lapte praf a meselor unui bebeluş alăptat îmbunătăţeşte somnul
În teorie funcţionează. Conţinutul unui biberon cu lapte praf este mult mai greu de digerat pentru un copil decât laptele matern, de aceea s-ar putea presupune că bebelușul va avea nevoie de mai mult timp pentru a digera formula, iar copilul va rămâne „mai plin” pentru mai mult timp. În plus, designul tetinei şi modul în care se alimentează copiii sunt diferite de mecanismul pe care îl folosesc pentru a se hrăni la sân. Acest lucru înseamnă, prin urmare, că bebeluşul poate înghiţi mai mult lapte dintr-o sticlă decât din sân, aşa încât va fi mai sătul.
Teoria pică atunci când ne gândim că bebeluşul se trezeşte cel mai probabil nu doar de foame. Bebeluşii se trezesc în principal pentru următorul motiv: nevoia de contact uman. Această nevoie rămâne aceeaşi, indiferent dacă înainte de culcare ei au supt la sân sau au băut lapte din biberon. Nevoia de contact uman este o nevoie la fel de reală pentru ei ca nevoia de lapte.
Asta este unul dintre motivele pentru care studiile au constatat că mamele care alăptează beneficiază, de fapt, de mai mult somn noaptea decât cele care îşi hrănesc copilaşii cu formulă. Un motiv poate fi că alăptatul presupune un act complex. Alăptarea de noapte nu va oferi copilului doar hrană, îi va oferi, de asemenea, hormoni de somn, inclusiv melatonină, care nu este prezentă în formulă şi care îmbunătăţeşte somnul nocturn, aşa cum aflăm din acest studiu.
Mituri despre creșterea copiilor – 4. Dreamfeeding (îndoparea înainte de culcare) este un instrument miraculos de somn
Dreamfeeding pare o practică inofensivă. Promovată de regretata Tracy Hogg, înainte de a muri, în 2004, în volumul său „Îmblânzitorul de copii”. Această metodă este extrem de răspândită astăzi.
Am trei probleme în ceea ce o priveşte.
1. Hogg a picat în plasa aceleiași credinţe vechi şi greşite care zice că bebeluşii se trezesc pe timpul nopţii aproape exclusiv pentru mâncare. Teoria din spatele dreamfeeding-ului este simplă: „hrăniţi-i până la saturaţie, astfel vor dormi cât mai mult”. Numai că bebelușii nu se trezesc doar de foame.
2. Dreamfeedingul are potenţialul de a avea un impact negativ asupra ritmului circadian imatur al unui copil. Ceasul biologic al unui copil apare într-adevăr undeva în jurul celei de-a treia luni de viaţă. Acest bioritm îl ajută pe copil să se sincronizeze cu ciclurile uşoare de zi şi noapte şi să doarmă, în cele din urmă, în mai multe calupuri consolidate pe timp de noapte şi mai puţin ziua. Ciclul de somn al unui copil mic are o durată de aproximativ 45 de minute. Întreruperea acestor cicluri şi a ritmului circadian prin trezirea copilului (doar pentru a-l hrăni) îl poate face pe copil să confunde ceasurile biologice care, altfel, cred că bebeluşul ar trebui să doarmă, nu să mănânce. Efectele sunt pentru copil asemănătoare cu schimbarea fusului orar. Organismul lui crede că ar trebui să facă un singur lucru – influenţele exterioare spun că trebuie să facă altceva.
3. Crearea unui obicei. Hrănirea un copil la ora 22:00, copil care n-are nevoie de mâncare la acea ora, setează un obicei de lungă durată, chiar şi mult timp după ce bebelușul ar fi încetat în mod natural să mai mănânce la ora respectivă.
Mituri despre creșterea copiilor – 5. Bebelușul tău are nevoie de socializare
Să lămurim un lucru. Sunteţi tot ceea ce are copilul nevoie pentru a dezvolta abilităţi sociale uimitoare. Tot ceea ce el sau ea trebuie să ştie despre interacţiunea socială se întâmplă în mod natural în interacţiunea de zi cu zi dintre voi. Un zâmbet comun, un joc instinctiv de v-aţi ascunselea, o giugiuleală, câteva conversaţii, copierea reciprocă a expresiilor faciale şi alte lucruri similare. Adică aspecte pe care oamenii de ştiinţă le numesc „reciprocitate” sau „socializare reciprocă„.
Bebeluşii sunt nişte fiinţe mici extrem de conştiente şi de sociale, verificaţi acest lucru aici, dacă vreţi să vă convingeţi. Nu trebuie absolut deloc să participe la cursuri sau să fie incluşi în grupuri de copii pentru a dezvolta o abilitate care este deja înnăscută.
Voi, pe de altă parte, aţi putea beneficia foarte mult de pe urma acestor grupuri. Veţi putea împărţiţi călătoria parentingului cu alţi proaspeți părinţi, să vă faceţi faceţi noi prieteni şi să vă acordaţi sprijin. Dacă asta simţiţi că s-ar putea întâmpla, atunci nu refuzaţi socializarea!
Dacă ideea de a merge într-un grup de părinți vă umple de spaimă, nu uitaţi că beneficiul acestor grupuri este aproape în întregime al vostru (dacă sunteţi încântaţi de ele), şi nu al copilului vostru (oricât de educativă ar fi activitatea respectivă).
Mituri despre creșterea copiilor – 6. Copiii trebuie să ştie de mici ce e independența
„Independenţa.” Cuvântul în sine indică faptul că, pentru a deveni independent, trebuie să fi fost mai întâi dependent. Cel mai bun mod de a-i face pe copii să fie independenţi? Lăsaţi-i să fie atât de dependenţi de voi cât vor în primii câţiva ani de viaţă. Apoi, atunci când sunt gata să înceapă să se desprindă de voi, vor face acest lucru sigur pe ei, încrezători şi fericiţi. Orice independență forțată s-ar putea întoarce împotrivă, rezultând într-un copil lipicios, neîncrezător, timid, care are mai multă nevoie de părinte, pentru mult mai mult timp.
N-am de gând să întru mai departe în alte detalii aici, dar vă recomand să citiţi acest articol, „Creşterea independenţei în copilul mic”, scris de John Bowlby.
Mituri despre creșterea copiilor – 7. Copiii pot fi învăţaţi să se autoliniștească
Bebeluşii sunt la fel de capabil să se liniştească singuri aşa cum sunt să meargă cu bicicleta. Autoliniştirea nu e ceva ce se poate deprinde, oricât de mult antrenament sau tehnici de somn ai învăța. Prin antrenamentul de somn puteţi obişnui un copil să nu plângă pentru atenţie şi să meargă destul de uşor la culcare, fără ajutorul părintelui, însă acest comportament nu este un indice al unui copil calm, alinat sau împăcat.
Autoliniştirea este un stadiu de dezvoltare, o abilitate pe care copiii o câştigă pe măsură ce cresc. Exact aşa cum ei devin mai mobili fizic şi dezvoltă capacitatea de a mânca solide şi de a vorbi. În esenţă, nu pot învăța lucruri pentru care creierul lor nu este încă echipat.
Pentru o discutare mult mai în profunzime despre mitul autoliniştirii, citiţi articolul meu „Autoliniştirea bebeluşului şi a copilului mic”.
Mituri despre creșterea copiilor – 8. Dragostea autoritară este necesară
Dragostea autoritară nu este necesară, în opinia mea. Compasiunea şi înţelegerea sunt întotdeauna mult mai puternice decât controlul, instrucţia şi forţa. Am putea realiza mult mai multe în viaţă, dacă am înţelege acest lucru.
Vreţi ca cel mic să fie în măsură să vorbească cu voi despre problemele lui, atunci când e adolescent? Vreţi ca el să se simtă iubit necondiţionat de voi? Dacă da, atunci trebuie să-l acceptaţi pentru ceea ce este, să îi ascultaţi nevoile şi să îl creşteţi aşa cum are nevoie.
Dacă mai mulţi părinţi ar face acest lucru nu ar mai fi nevoie de tehnici de control de comportament din ce în ce „dificile”, cum ar fi time-out-ul, pedepsirea, palmele la fund şi altele asemenea. „Dragostea autoritară” este începutul unui drum alunecos în ţara parentingului cu „teamă de Dumnezeu” şi se bazează pe faptul că cel mic se teme de voi, iar voi exercitaţi un control asupra lui. La un moment dat, însă, copiii vor fi rebeli şi veţi pierde controlul. Uitaţi de dragostea autoritară, dezvoltați-i copilului compasiunea şi empatia, încurajați-l să păstreze canale de comunicare deschise. Dacă faceţi aceste lucruri, veţi avea o relaţie nemaipomenită cu copiii voştri când vor fi preadolescenți şi adolescenţi şi va fi mult mai probabil ca ei să facă anumite lucruri fără nici un alt motiv decât din iubire şi respect pentru voi. Acest lucru se va extinde, din fericire, şi asupra oricăror relaţii pe care le vor avea la maturitate, cu prietenii, colegii de muncă, partenerii de viaţă şi propriii lor copii. Lumea nu are nevoie de mai mulţi oameni „duri”, are nevoie de mai multă compasiune.
Mituri despre creșterea copiilor – 9. Copiii care dau afară bucăţi de alimente se sufocă
Bebeluşii au un reflex de ejecție puternic. Acest reflex îi ajută să rămână în condiţii de siguranţă şi îi împiedică să se sufoce. Cu toate acestea, mulţi părinţi nu cunosc aceste reflex şi pot intra uşor în stare de şoc. Mulţi părinţi cred că copilul lor se sufocă şi se pot panica, crezând că cel mic nu e încă gata pentru consumarea alimentelor de dimensiuni mai mari.
Reflexul de ejecție este, în fapt, o contracţie a părţii din spate a gâtului declanşată de un obiect care atinge cerul gurii sau spatele limbii. Acest reflex îi permite copilului să dea afară şi să scuipe orice aliment care, altfel, l-ar putea face să se înece. Reflexul este cât se poate de normal și începe să se diminueze începând cu vârsta de şapte luni.
O scurtă menţionare referitoare la problema reală a sufocării: recomand din tot sufletul ca toţi părinţii să meargă la un curs de prim ajutor pentru a învăța cum să se ocupe de o reală urgenţă de sufocare. Într-o zi îi puteţi salva viața copilului vostru. Eu însămi am urmat un curs la Crucea Roşie Britanică. S-a întâmplat să pot pune în practică ceea ce am învăţat, când fiica mea a fost cu adevărat în pericol de a se sufoca. Cred că i-am salvat viața cu ajutorul cunoştinţelor deprinse la curs.
Copyright: http://sarahockwell-smith.com, traducere de Raluca Dumitrică, cu permisiunea autoarei. Articolul poate fi găsit în original aici.
Volumul „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și al copiilor” de Sarah Ockwell Smith propune soluții cu adevărat blânde care să asigure odihna copiilor și a părinților lor și care nu contrazic nevoile de bază ale celor mici. Volumul este disponibil AICI.
http://shop.totuldespremame.ro/produs/solutii-blande-somnul-linistit-al-bebeluslor/?utm_source=mituri_cresterea_copiilor&utm_medium=mituri_cresterea_copiilor&utm_campaign=mituri_cresterea_copiilor&utm_term=mituri_cresterea_copiilor
