Mersul cu degetele întoarse la copii: cauze și tratament

Ramona Dinescu
degetele-intoarse-totul-despre-mame

Degetele picioarelor întoarse spre interior reprezintă una din principalele cauze pentru care părinții ajung cu copiii la ortoped. Iată ce trebuie să afli despre problema mersului cu degetele întoarse la copii!

Dacă mă uit la copiii mei și dacă arunc o privire la copilașii din parc, toți mai mici de cinci ani, e imposibil să nu sesizez că majoritatea au tendința de a merge cu degetele de la picioare întoarse spre interior. Unii mai puțin vizibil, alții chiar foarte vizibil.

Citește și: Picioare crăcănate la copii: când ne facem griji?

Specialiștii sunt de părere că este o situație absolut normală care se corectează de la sine pe măsură ce copilul crește, dar recomandă consultul unui medic care ar putea depista și alte probleme legate de dezvoltarea picioarelor copilului tău.

Care sunt cauzele pentru mersul cu degetele întoarse spre interior?

Degetele întoarse spre interior pot apărea în cazul în care piciorul, fluierul piciorului sau coapsa sunt întoarse spre interior. În timp ce această condiție poate fi genetică, alinierea incorectă poate apărea adesea din cauza poziției pe care fătul o adoptă în uterul mamei, un loc destul de strâmt.

Aruncă o privire la talpa copilului atunci când stă întins pe spate și dacă observi că partea superioară a tălpii (de la mijloc până la degete) este întoarsă spre interior ca o semilună, atunci este posibil ca cel mic să aibă piciorul curbat. Medicii denumesc această condiție metatasus adductus care poate fi ușoară și flexibilă (laba piciorului poate fi îndreptată cu mâna) sau dimpotrivă destul de severă și rigidă. De obicei, această deformație a piciorului se corectează în jurul vârstei de șase luni.

Dacă piciorul copilului nu este curbat, însă tibia pare întoarsă spre interior, atunci poartă denumirea de torsiune tibială. După naștere, pe măsură ce tibia crește, cel mai adesea tinde să se îndrepte și să se alinieze corect. Părinții observă această deformație în preajma vârstei de un an, atunci când bebelușii încep să meargă, însă specialiștii spun că este ceva ce se va corecta de la sine până în jurul vârstei de șase ani.

O a treia cauză a degetelor întoarse spre interior poate fi pusă pe seama torsiunii femurale. Acesta nu devine evidentă decât la vârsta preșcolară și se corectează până în jurul vârstei de opt ani.

Este nevoie de tratament pentru degetele întoarse spre interior?

Probabil că nu. Unii doctori pot recomanda metode de susținere a picioarelor în poziția corectă, pantofi speciali sau chiar operație, însă, în majoritatea cazurilor, mersul cu degetele întoarse spre interior se corectează de la sine, fără tratament, conform studiilor mai recente. De fapt, experții susțin că, dacă nu ai de-a face cu o condiție severă, să nu alegi aceste tratamente pentru că nu vor face decât să-l frustreze pe copil și să-i reducă mobilitatea în timpul jocului.

Degetele întoarse pot cauza probleme la mers?

Când cel mic începe să învețe să meargă, sau chiar și când știe deja și aleargă, ar putea părea puțin mai stângaci, însă doar va părea. Nu va simți nici o durere și nici abilitățile lui atletice nu vor fi puse în pericol.

Mai mult decât atât, nu se va pune problema mai târziu de artrită sau dureri de spate.

Oricum ar fi, anunță medicul pentru orice schimbare sau suspiciune legată de dezvoltarea copilului tău, iar acesta va fi cel mai în măsură să stabilească un diagnostic și un tratament.

Citește și:
Despre cât sunt de importante târâtul şi mersul de-a buşilea
Depistează la timp problemele de dezvoltare ale copilului tău! (0-20 de luni)
Platfusul la copii

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa