Cum „spun” bebelușii că le e sete, foame sau sunt obosiți? Ce înseamnă pumnii strânși și spatele arcuit

Își ține pumnișorii strânși? Își arcuiește spatele? Dă repede din piciorușe sau tresare la fiecare zgomot? Hai la un curs intensiv care te face să vorbești fluent limbajul bebelușilor.

Laura Udrea, redactor

Plânsul nu e singura modalitate prin care bebelușii ne comunică nevoile lor – când le e foame sau sete, când sunt obosiți sau ceva îi supără. Gesturile pe care le fac bebelușii înseamnă, fiecare, câte ceva. Acest limbaj al corpului este modalitatea lor de a ne „spune” ce nevoi au.

Încă de la naștere, bebelușul va comunica cu tine în limba lui specială de bebeluși. Asta s-ar traduce în zâmbete, gângurit, plâns și urlat în toată regula. În timp, dacă acorzi atenție acestor lucruri, vei putea înțelege ce vrea bebelușul să-ți comunice. Nu e grabă. La început, au nevoie doar de mâncare, de somn, de căldură și de un scutec uscat. Însă pe măsură ce crește și devine tot mai conștient de el și de cele din jurul lui, va începe să folosească o gamă mult mai largă de gesturi și sunete. Gesturile pe care le fac bebelușii reprezintă modul lor de a comunica cu noi.

Bebelușul va plânge mult în primele luni de viață. La început, nu vei înțelege despre ce este vorba de fiecare dată când plânge, dar curând vei face diferența între tipurile lui de plâns. Iată câteva exemple de plânsete din primele luni de viață, ce înseamnă ele, dar și câteva alte semne care „vorbesc” despre nevoile lui bebe.

Cum spune un bebe „Mi-e somn”

Plânsul de somn sună, mai degrabă, a mormăit, iar aceste sunete sunt lente, ca și cum abia ar avea vlagă să le emită. În același timp, bebelușul se freacă la ochi (e un fel de-a spune, dar mânuțele lor ating zona feței și a frunții). Următoarele semne pot însoți plânsul de somn sau pot să se manifeste chiar și în absența plânsului:

  • bebelușul privește în depărtare;
  • are mișcări sacadate;
  • cască;
  • își pierde interesul pentru jucării sau pentru oameni.

Când începi să observi astfel de semne la copilul tău, e cazul să-l pregătești de somn. Ia-l în brațe și cuibăriți-vă într-o cameră unde să nu vă deranjeze nimeni.

Ce semnale trage un bebe când îi e foame

Plânsul de foame este un semn tardiv, căci dacă ajunge să plângă din cauză că îi este foame s-ar spune că plânge, mai degrabă, de frustrare. Iar plânsul de frustrare este unul nervos, furios, care le înroșește fața, le adună genunchii spre burtică și le strânge mânuțele în pumni. Până să apucă să plângă de foame, există o mulțime de semne pe care un bebeluș cu burtica goală le oferă părinților săi:

  • face zgomote de supt (de fapt, își suge limbuța de foame), adică plescăie;
  • se frământă/fâțâie;
  • își suge degetele, uneori chiar întregul pumn;
  • își întoarce capul într-o parte și în alta (căută, de fapt, sânul), nu doar când este atins pe obraz.

Oferă-i sânul înainte de a ajunge să plângă de foame, căci atunci când deja plânge de foame, trebuie mai întâi să-l liniștești și apoi să-l hrănești. Când bebelușul este prea încordat din cauza foamei (primul semn sunt pumnișorii strânși), și mameloanele pot deveni iritate, ceea ce va amplifica și mai mult frustrarea. Atât a bebelușului, cât și a mamei. Plânsul îl poate obosi pe bebeluș, iar în cazul de nedorit în care plânge până adoarme, va rămâne nemâncat. Iar săritul peste o masă nu este deloc indicat în cazul bebelușilor.

Aș mânca ceva bun… dulce. Mamiiii! FOTO: Shutterstock

Cum ne arată bebe că-l doare ceva

Unii bebeluși țipă de-a dreptul și plâng neconsolați în special după-amiaza târziu sau seara. Cu siguranță ai auzit de colicii bebelușului sau de acea ciudată „oră a vrăjitoarelor”. Plânsul de durere este puternic și este însoțit de următoarele semne:

  • fața bebelușului se înroșește;
  • își strânge pumnii;
  • își ridică genunchii spre burtică;
  • își arcuiește spatele în timpul acestui plâns neconsolabil.
Plânge cu genunchii strânși spre burtică? Ajută-l să elimine gazele sau verifică să nu fie constipat. FOTO: Shutterstock

Trebuie ajutat să scape de gazele din burtică pentru a se liniști. Îl ajută în acest caz un masaj blând al abdomenului, plimbarea în brațe, cu burtica pe antebrațul tău sau pe pieptul tău, în poziție verticală.

Măi, ce avem noi aici? Mami, cum ziceai că-i zice ăsteia? Ureche?! FOTO: Shuttestock

Unii bebeluși se trag de ureche, ceea ce ar putea însemna că-i dor urechile sau au dureri dentare. Nu e obligatoriu să fie semn de durere, spune dr. Ari Brown, medic și autor al mai multor cărți pentru părinți. „S-ar putea să-și fi descoperit urechea și asta ar explica gestul!” Infecțiile în zona urechii sunt în 60% dintre cazuri însoțite de febră sau apar ca urmare a unui episod de răceală, din cauză că nu s-au curățat bine secrețiile nazale.

Cum ne „spune” bebe că are o problemă

Țipetele sunt modalitatea bebelușului de a ne atrage atenția că are nevoie de noi. Este fie plictisit, fie îl incomodează ceva – îi e prea cald sau prea frig, are scutecul ud ori pur și simplu s-a plictisit și vrea să se joace. Țipetele acestea se pot transforma în plâns de frustrare dacă nu este băgat în seamă și este lăsat neconsolat.

Mami, tati, scutecul eeeee! FOTO: Shutterstock

Cum ne arată bebelușul că are chef de joacă

  • ochii îi sunt larg deschiși și atenți;
  • face contact vizual cu tine (după primele 2 luni de viață);
  • zâmbește;
  • are mișcări liniștite, nu sacadate;
  • întinde mâinile spre tine.

Dacă recunoști aceste semne la bebelușul tău, e vremea să interacționezi cu puiul tău. Zâmbește-i, povestește-i cu voce blândă, joacă-te cu el. Cei mai mulți bebeluși adoră să se joace „Cucu-bau” acum. Tot ce trebuie să faci este să-ți ascunzi fața în mâini și-apoi să o descoperi, zâmbindu-i larg.

„M-am plictisit, mami…” Cum ne arată un bebe asta

Dacă observi următoarele semne la bebelușul tău de 4 luni sau mai mare, nu înseamnă neapărat că i s-a făcut somn. Ci pur și simplu s-a plictisit de ceea ce făceați și vrea să schimbe activitatea:

  • își întoarce capul de la tine;
  • face balonașe de salivă la gură;
  • uneori se schimonosesc la față, ca un adult care strâmbă din nas când ceva nu-i place;
  • lovește cu picioarele.

Când recunoști semnele „vreau o pauză”, oferă-i bebelușului o activitate diferită sau doar un timp să se liniștească. De exemplu, dacă bebelușul își întoarce capul de la jucăria zornăitoare pe care i-o arăți, ai putea să-l întinzi pe spate și să-i arăți ilustrațiile dintr-o carte sau, pur și simplu, să-l mângâi pe piciorușe.

Cum spun bebelușii „mi-e frică”

Vai, chiar m-am speriat… Nu vezi ce față am făcut? FOTO: Shutterstock

Uneori tresar brusc cu ochii măriți. Colțurile buzelor li se lasă în jos, bărbia începe să le tremure. Apoi începe un plâns care, mai întâi nu redă niciun sunet, deși gurița copilului e larg deschisă, dar imediat se transformă într-un urlet prelung. Fața bebelușului se învinețește ușor. Aceasta este, de regulă, reacția unui copil la un zgomot puternic. Alteori, un bebeluș îți arată că s-a speriat când încremenește. Face de obicei asta ca reacție la ceva ce a văzut sau auzit și care îi sperie. Ia-l în brațe, ține-l strâns la pieptul tău și vorbește-i calm la ureche până se liniștește. Vocea și îmbrățișarea ta este tot ce are nevoie.

De ce se leagănă bebelușii înainte și înapoi?

Această mișcare poate însemna multe lucruri și depinde forte mult de contextul în care se întâmplă, de vârsta copilului, dar și de anumiți factori externi de mediu. Aceasta poate însemna că copilul se simte jucăuș sau poate indica faptul că încearcă să câștige forță în picioare și brațe pentru a se începe mersul în patru labe. Cel mai adesea, nu este nimic de îngrijorat. De fapt, ar trebui să-l încurajezi să continue dacă bebelușul tău este la vârsta de mers în patru labe (în jur de 7 luni), deoarece această mișcare ajută la câștigarea forței pentru a putea deveni mai mobil și pentru a îndeplini acele etape de mișcare și dezvoltare.

După 5 legănări, am trecut cu elan la nivelul următor: mersul în patru labe Vă pup, plec la mare! FOTO: Shutterstock

Bebelușii se pot legăna și ca reacție la factori externi de mediu, cum ar fi dacă îi încurajați să se miște sau să danseze. Nu este neobișnuit nici să-i vezi legănându-se înainte și înapoi nici pe bebelușii între 6 și 9 luni în timp ce încearcă să adoarmă, spre exemplu. Mișcarea de balansare poate oferi un sentiment liniștitor copiilor, permițându-le să se relaxeze. Dacă comportamentul continuă după vârsta de 2 ani, cel mai bine este să consulți pediatrul copilului pentru a te asigura că nu există anomalii de dezvoltare sau alte tulburări.

Așadar, pe scurt, un mic „vocabular”:
Pumnii strânși = primul semn de foame
Întoarce capul într-o parte = semn de foame
Își suge degetele/pumnul = îi e foame
Genunchii adunați spre burtică = probleme digestive (colici sau constipație)
Întoarce privirea de la o jucărie = e plictisit
Privește în depărtare/pare absent = îi e somn
Te privește și zâmbește = are chef de joacă
Tresare/încremenește = e speriat

Dacă ți-a plăcut acest articol despre limbajul corporal al bebelușilor, s-ar putea să ți se pară utile și acestea:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa