Dezvoltarea intrauterină a gemenilor lună după lună

Marina Rosenfeld

Dezvoltarea intrauterină a gemenilor lună după lună. Cum cresc gemenii? Un renumit ilustrator, Peg Gerrity, ne aduce în interiorul pântecelui pentru a vedea cum cresc gemenii de la momentul implantării până la momentul naşterii, după cum sunt detaliate de specialiștii American College of Obstetricians and Gynecologists.

La trei săptămâni

Gemenii dizigoţi sau care nu sunt identici sunt cei mai comuni. Fiecare bebeluş s-a dezvoltat din alt ou fertilizat. Până la trei săptămâni, fiecare zigot se va fi dezvoltat într-o minge de câteva sute de celule numite blastocit şi începe să se vadă implantat în peretele uterin.

Gemeni la 4 săptămâni

Gemenii sunt acum embrioni , formaţi din două straturi de celule din care se vor dezvolta toate părţile corpului şi organele. Până săptămâna viitoare se vor forma sacul amniotic şi placenta pentru fiecare bebeluş.

Gemeni la 8 săptămâni

Până la 8 săptămâni, bebeluşii au deja mâini şi picioare ce se îndoaie. Inima lor bate deja de două săptâmâni. Celulele nervoase din creier cresc ca să se conecteze unele cu celelalte.

Gemeni la 12 săptămâni

Gemenii sunt ocupaţi să lovească şi să se întindă. Mâinile li se împreunează pe piept şi unghiuţele mici încep să crească. Pleoapele le acoperă ochii. Mugurii dentari cresc în gingii.

Gemeni la 16 săptămâni

 

Copilaşii au deja amprente unice. Pot să se strâmbe şi încep să facă şi pipi în lichidul amniotic. Pot să şi bea şi să înghită lichid amniotic. Se poate vedea şi sexul bebeluşilor la ecografie.

Gemeni la 20 de săptămâni

 

Vorbiţi cu gemenii pentru că vă vor putea auzi acum. Părul le creşte acum pe căpşoare. Pe piele au un fel de grăsime albă care îi protejează de mediul lichid în care se află.

Gemeni la 24 de săptămâni

Sprâncenele cresc. Mugurii dentari sunt la locul lor şi papilele gustative funcţionează şi ele. Pielea este roşie şi zbârcită acum, indiferent de culoarea pielii bebeluşului de după naştere.

Gemeni la 28 de săptămâni

Gemenii pot dechide ochii, iar pleoapele au deja gene. Straturi de grăsime se depun sub piele netezind-o. Pot să-şi sugă degetul şi puţeţi să-i simţiţi când sughită.

Gemeni la 32 de săptămâni

Unghiile acoperă acum degetele de la mâini şi de la picioare. Mâinile, picioarele şi trunchiul se dezvoltă tot mai bine. Cei mai mulţi gemeni se vor naşte în următoarele câteva săptămâni.

Gemeni la 36 de săptămâni

Cei mai mulţi gemeni se nasc la 36 de săptămâni. Plămânii se maturează până la 34 de săptămâni, iar în ultimele săptămâni iau în greutate. Cei mai mulţi gemeni au în jur de 2500 de grame.

Surse:

ACOG. 2015a. FAQ156. Prenatal development: How your baby grows during pregnancy. American College of Obstetricians and Gynecologists. http://www.acog.org/Patients/FAQs/Prenatal-Development-How-Your-Baby-Grows-During-Pregnancy#one [Accessed October 2016]

ACOG. 2015b. FAQ188. Multiple pregnancy. American College of Obstetricians and Gynecologists. http://www.acog.org/Patients/FAQs/Multiple-Pregnancy [Accessed October 2016]

 

 

 

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa