Crize de plâns la bebeluși și copii, analizate de Anamaria Drăguța la Serile TDM

Plânsul bebelușului este o sursă de îngrijorare pentru multe mămici. Când cel mic plânge, te încearcă o mulțime de sentimente: de la compasiune la neputință, de la frustrare la furie.

Ileana Mirescu
crizele de plâns

Crize de plâns la bebeluși și copii, o temă mereu de actualitate. La ediția din 26 octombrie a Serilor TOTUL DESPRE MAME invitatul nostru, Anamaria Drăguța, psiholog și psihoterapeut, membru al ISTT și fondator al ”Orei de terapie” a vorbit părinților prezenți despre crizele de plâns ale celor mici, într-o dezbatere cu tema ”Crizele de plâns ale copiilor – Cauze și soluții”.

Prezentarea a început cu o scurtă istoria a plânsului. În Evul Mediu, se considera că acei copii care plâng foarte mult, neconsolat, sunt posedați de un demon. În secolul al XVIII-lea, plânsul și emoțiile negative au început să fie percepute ca un întreg și au fost catalogate drept un comportament inacceptabil. Până foarte curând, plânsul reprezenta expresia voinței copilului, iar obiectivul principal era “înfrângerea voinței copiilor”,pentru ca aceștia să devină docili și obedienți. Plânsul era așadar întrerupt cu orice chip.

Ce sunt crizele de plâns la bebeluși

Cercetările recente au demonstrat că  plânsul este o nevoie de bază (precum râsul), dar în același timp și o manieră de comunicare a nevoilor, a durerii, disconfortului sau a momentelor dificile. Alteori plânsul este un răspuns normal atunci când copiii sunt copleșiți de sentimente puternice (oboseală, frustrare, foame, sete, teamă, rușine…) sau un mecanism natural de eliberare a stresului și de vindecare a sentimentelor rănite.

Bebelușii sunt foarte vulnerabili și acumulează multe stări afective intense.

  • Micuții nu știu să-și controleze senzațiile și uneori acestea îl copleșesc.
  • Nașterea poate fi un proces traumatizant pentru puiul de om, care reacționează plângând. Sau, dacă ai avut parte de un travaliu cu probleme și bebe a trebuit să stea, izolat, pentru mai multe ore, în incubator, această experiență neplăcută se va reverbera încă multe luni în mintea și sufletul lui.
  • Rememorarea acestor impresii puternice îi va provoca plânsul, dar nu ca un răspuns la vreo frustrare mai veche, ci ca mijloc de eliberare. De aceea, nici nu e de mirare că, după o repriză sănătoasă de hohote, copilașul adoarme în liniște.

Un micuț în vârstă de trei luni va avea nevoie să plângă ore în șir după o reuniune de familie, care l-a istovit, sau după o plimbare, aparent comodă, prin mall. Multitudinea de lumini, zgomote și figuri nefamiliare pot să-i cauzeze confuzie și agitație. La șase luni, încercările nereușite de a ajunge la o păpușică sau de a ține în mâini o minge prea mare pot fi cauzele unei suferințe de neîndurat.

Crize de plâns la bebeluși nou-născuți

Sunt două motive pentru care un nou-născut plânge.

Primul este acela că vrea să-ți transmită o dorință, o necesitate sau un disconfort.

  • Poate că îi este foame sau frig, este plictisit sau tânjește după o îmbrățișare.
  • Poate are scutecul murdar sau o cută de la pijămăluță nu îl lasă să adoarmă.
  • Rolul mamei este de a satisface, neîntârziat, cu grijă și dragoste, orice nevoie a bebelușului.
  • Nu-ți fie teamă că-l răsfeți dacă răspunzi prompt cerințelor copilului tău: în niciun caz nu se pune problema de prea multă afecțiune sau atenție la o vârstă atât de mică. Din contră, luându-l în brațe, alintându-l, mângâindu-l îi arăți că îi ești alături în momentele de suferință, iar el va trece mai ușor peste frustrare.

Al doilea motiv pentru care bebelușul plânge este mai puțin înțeles.

  • Plânsul inconsolabil, însoțit de suferință fizică, a fost atribuit presupușilor colici, durerilor abdominale violente.
  • Plânsul poate să dureze câteva ore pe zi și devine exasperant, din cauza sentimentului de vinovăție pe care ți-l induce. Nu mai știi ce să faci, deși ai încercat totul, bebelușul tău suferă și nu se preface!
  • În ultima vreme, cercetătorii au avansat ipoteza conform căreia nou-născuții cu colici... ipotetici n-au, de fapt, nicio problemă digestivă, ci sunt perfect sănătoși. De aceea, este necesar să iei în considerare un posibil motiv de ordin emoțional pentru plâns.
Când apar crize de plâns la bebeluși trebuie să aflăm cauza care le-a provocat

Cum percep părinții unele crize de plâns la bebeluși și copii

Iată câteva feluri în care părinții percep plânsul: ca pe un semnal al suferinței copilului. Ei uneori sunt pregătiți să creadă că dacă plânsul se oprește, suferința copilului dispare. Depinzând de propria lor experiență cu plânsul în copilărie ei își spun lucruri precum: nu sunt un părinte bun, copilul este imatur, copilul mă respinge, copilul mă manipulează, este răsfățat.

Ba chiar trăiesc sentimente puternice precum exasperare, teamă, anxietate, iritare, resentimente, confuzie. Important este ca ei să treacă peste aceste percepții pentru că studiile științifice au evidențiat că: plânsul îmbunătățește sănătatea emoțională.

Este important ca părinții să accepte plânsul întrucât acest lucru contribuie la crearea unui atașament sănătos între părinte și copil. Acceptarea plânsului crește stima de sine a copiilor iar cei care au voie să plângă, după ce se eliberează, învață mai bine.

Băieții și fetele plâng la fel de mult înaintea vârstei de 12 ani. După aceea se înregistrează o scădere a numărului de băieți care sunt lăsați sau încurajați să plângă.

Plânsul, descifrat pe etape de vârstă

Cu privire la soluțiile pentru plânsul copiilor, Anamaria Drăguța a vorbit despre ele și în funcție de vârsta copiilor.

  • Bebelușii au nevoie ca părinții să le recunoască emoțiile și să empatizeze cu ei, dar și de: contact fizic apropiat, contact vizual cu persoana care îi îngrijește, de încurajări și asigurări verbale din partea părinților, de foarte multă ascultare și de consolare atunci când situația o cere.
  • Între unu și trei ani, preșcolarii plâng în continuare din aceleași motive ca și bebelușii, iar remediile principale sunt aceleași.
  • Copiii până la vârsta de trei ani încep să aibă control asupra plânsului lor, dar nu au control asupra emoțiilor care îi fac să plângă. Tot în jurul acestei vârste copilul începe să înlocuiască, treptat, plânsul cu comunicarea verbală pe care o stăpânesc mult mai bine decât atunci când erau bebeluși.
În timpul unei crize de plâns la bebeluși mama trebuie să rămână calmă pentru a-i transmite copilului o stare de liniște

Soluțiile psihologului pentru crizele de plâns la bebeluși și copii

Mai multe, pentru ca părinții să aibă de unde alege una care să li se potrivească cel mai bine.

Printre ele se numără și sugestii precum:

  • Remediați orice situație periculoasă fizic și eliminați orice pericol real – adică nu lăsați copilul să vă lovească sau să își facă sieși rău.
  • Opriți-l cu blândețe și fermitate din această acțiune.
  • Păstrați-vă propria supărare și sfaturile pentru dumneavoastră.

Apropiați-vă de copil și oferiți – i o atingere delicată și posibilitatea de a face contact vizual cu voi. Invitați-l cu blândețe să vă vorbească despre ce s-a întâmplat, dar abia după ce s-a liniștit complet. Dacă observați că îi este frică de ceva anume, asigurați-l pe cel mic că îl veți proteja de acel pericol. Astfel, veți putea diminua crizele de plâns.

Ana Maria Drăguța, psiholog și psihoterapeut
  • Încercați să nu judecați ce simte copilul dumneavoastră.
  • Dați timp copilului să plângă, respectați-i durerea.
  • Și tot voi ca părinți adulți ați putea să vă: reglați emoțiile pentru a putea accepta sentimentele puternice ale copilului, să impuneți limite arătând compasiune, nu ignorați copilul sau mai rău nu îl trimiteți în altă cameră singur să se “liniștească” când plânge sau se înfurie, când țipă să plecați, rămâneți aproape și ignorați comportamentul nepoliticos din timpul crizei de plâns și nu o luați personal.

În timp ce Anamaria a vorbit despre o emoție atât de puternică precum plânsul copiii care și-au însoțit părinții la acest eveniment au putut să râdă, să se distreze și să se simtă bine împreună cu partenerii și prietenii noștri de la Playouth, cărora le mulțumim pentru sprijin.

Diferența între crize de plâs la bebeluși și spasmul hohotului de plâns

Spasmul hohotului de plâns (SHP) este un sindrom medical destul de des întâlnit printre sugari şi copiii mici. Să-ţi vezi copilul supărat şi plângând este dificil. Să-l vezi că plânge până când îşi pierde cunoştinţa este înfiorător.

Circa unul din 20 de copii se confruntă cu astfel de episoade, iar debutul apare în general la vârsta de 6-18 luni. Este posibil să apară chiar din primele săptămâni de viaţă, dar astfel de cazuri sunt mai rare. Dispare apoi treptat până la vârsta de 5-6 ani, fără niciun fel de tratament sau intervenţii. Şi, din fericire, fără niciun fel de urmări fizice sau psihice.

Spasmul hohotului de plâns se caracterizează prin pierderea cunoştinţei, pentru o perioadă scurtă de timp (câteva secunde, maximum un minut), de obicei pe fondul unei crize intense de plâns. 

Astfel, spasmul hohotului de plâns poate să apară după ce copilul s-a supărat foarte tare, s-a enervat sau s-a lovit. Cel mic începe să plângă în hohote, cu sughiţuri, apoi apare brusc apneea (oprirea respiraţiei).

Copilul rămâne fără aer, cu gura deschisă, iar chipul lui capătă o nuanţă albăstruie (cianotică) înainte de a-şi pierde cunoştinţa pentru câteva secunde din cauza irigării insuficiente a creierului. Aceasta este forma cianotică a SHP, fiind cea mai des întâlnită (circa 60% dintre cazuri).

Te-ar mai putea interesa