Ce înseamnă atașamentul față de părinte și cum influențează el adaptarea la grădiniță?

Roxana Ristache

Ana are trei ani şi merge la grădiniţă. Mai plânge câteodată după mama atunci când se desparte de ea. Peste zi însă e veselă, se joacă împreună cu ceilalţi şi nu întrebă niciodată de părinţi. Se bucură când mama vine să o ia seara acasă.  Colega ei, Corina, plânge toată ziua după mama. E supărată, stă retrasă, nu vrea să se joace, iar seara, când mama în sfârşit apare  să o ia acasă, Corina nu pare deloc încântată nici de venirea mamei, nici de ideea de a pleca de la grădiniţă. Ba, din contră, cere să mai rămână. Mihai are tot trei ani şi e coleg cu Ana şi Corina. El nu plânge niciodată după părinţi, nici când se desparte de ei, nici când aceştia întârzie să îl ia acasă. Se duce în braţele oricărei persoane din grădiniţă, fie că o cunoaşte, fie că nu. Este liniştit, se joacă mai mult singur, iar educatoarea  îl apreciază pentru că este singurul copil din grupă care nu pare să simtă lipsa părinţilor.

NOU! Cartea interactivă a Dr. Laura Markham, tradusă în peste 25 de țări, acum disponibilă în limba română, de la Editura ZYX Books. Părinți liniștiți, copii fericiți – Caiet de lucru cu tine este disponibilă pe zyxbooks.ro.

Cum se explică comportamentul acestor copii? Cât de firesc este el? De ce reacţionează ei atât de diferit în absenţa părinţilor? Răspunsul este simplu:  tipul de ataşament faţă de părinţi este cel care îi face pe copii să se despartă mai greu sau mai uşor de mama şi de tata.

Ce este ataşamentul?

Ataşamentul este legătura emoţională de lungă durată cu o anumită persoană. Prima persoană în relaţie cu care ne formăm ataşamentul este mama. De aceea mama reprezintă cea mai importantă figură de ataşament. Dar, pe lângă ataşamentul faţă de mamă,  copiii dezvoltă astfel de relaţii cu toţi adulţii care îi îngrijesc. Dacă micuţul nu este crescut de mamă, figura lui primară de ataşament va fi persoana care îi îngrijeşte.

Legătura afectivă dintre mamă şi copil se formează în primii ani de viaţă ai micuţului, şi ea îi oferă copilului alinare şi încredere, iar despărţirea de mamă îi produce supărare.

Se consideră că formarea ataşamentului începe încă de la naştere, primele două luni fiind considerate faza de pre-ataşament. Până la şapte luni ataşamentul bebeluşului este în formare, iar de la şapte luni ataşamentul este evident.

Cele patru tipuri de ataşament

Psihologul John Bowlby este cel care a pus bazele teoriei ataşamentului, prin studiile efectuate în anii ‘60.  El a urmărit comportamentul copiilor atunci când sunt în prezenţa mamei, atunci când sunt separaţi de ea, precum şi reacţia celor mici atunci când mamele lor revin lângă ei.

Potrivit lui, există patru tipuri de ataşament pe care copii le pot dezvolta în relaţie cu mama: ataşamentul sigur (sau încrezător), ataşamentul evitant, cel ambivalent (sau anxios) şi ataşamentul dezorganizat. Cum se manifestă fiecare tip de ataşament? Mayiam Bialik oferă răspunsul în cartea ei “În braţele mele şi dincolo de ele”.

În cazul în care copilul are un ataşament sigur, el suportă bine despărţirea de mamă, caută alinare la aceasta atunci când este speriat, se bucură când mama se întoarce la el, preferă compania mamei, în detrimentul străinilor.

Când cresc, spune Laura Markham (în “Părinţi liniştiţi, copii fericiţi”), copiii cu ataşament sigur fac faţă bine în toate planurile vieţii, au rezultate bune în toate domeniile şi relaţionează bine cu ceilalţi. Totodată, ei sunt mai flexibili, au stimă de sine crescută, pot gândi clar în condiţii de stres, sunt capabili de autoreglare.

Copilul cu un ataşament evitant nu protestează atunci când sunt despărţiţi de mamă şi nu caută alinare la ea atunci când are nevoie. Mai mult, el nu pare să facă diferenţa între alinarea oferită de mamă şi cea oferită de un străin.

Ataşamentul ambivalent face ca un copil să devină foarte stresat atunci când este despărţit de mamă şi nu se linişteşte nici măcar atunci când aceasta se întoarce alături de el. Este un copil nesigur, extrem de precaut cu persoanele necunoscute.

Dacă un micuţ are ataşament dezorganizat, spune Mayiam Bialik, el se comportă de parcă ar fi în permanenţă înspăimântat. Acest tip de ataşament apare pe fond de neglijenţă a copilului de către mamă sau a abuzului fizic din partea acesteia. Copilul se îngrijeşte de nevoile emoţionale ale părinţilor şi evită să caute sprijin sau alinare pentru sine.

Cum se manifestă ataşamentul la vârstă adultă

Relaţia de ataşament cu mama, formată în primii ani de viaţă, este foarte importantă pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. Practic, această legătură devine model pentru relaţiile pe care copilul le dezvoltă la vârsta adultă.

Un copil care are un ataşament sigur cu mama devine un adult care are încredere se sine, se implică afectiv în relaţii, caută susţinerea celorlalţi şi le împărtăşeşte cu uşurinţă sentimentele sale, arată Mayiam Bialik. Se estimează că ataşamentul sigur se întâlneşte la 55%-65% dintre adulţi.

Un adult cu ataşament evitant are, de multe ori probleme în intimidate sau în relaţii, nu îşi împărtăşeşte gândurile şi sentimentele. Poate avea succes în plan profesional, dar este mai degrabă o persoană singuratică, care îşi reprimă nevoile emoţionale.  Aproximativ 20-25% dintre adulţi manifestă acest tip de ataşament.

Adulţii cu ataşament anxios se tem să se apropie de ceilalţi, gândindu-se că nu vor fi plăcuţi. Manifestă stres emoţional puternic când o relaţie ia sfârşit, chiar dacă acea relaţie nu mergea. Cam 10-15% dintre oameni au ataşament ambivalent.

În jur de 15-20% dintre adulţi prezintă ataşament dezorganizat. Ei au dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi, pot fi descrişi ca “având probleme nerezolvate”, sunt depresivi, impulsivi sau anxioşi. De asemenea, manifestă tendinţe disociative.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa