Cum venim de hac colicilor și plânsetului sfâșietor al bebelușilor. Sfaturile unei mame

Carmen Preotesoiu, redactor

Toți copiii plâng. O știm cu toții. Plânsul este principalul mod în care un bebeluș își poate comunica nevoile înainte de a începe să folosească limbajul. Dacă copilul este flămând, obosit, bolnav, dacă simte vreun disconfort ori dacă are scutecul murdar, plânsul este semnalul de alarmă care ne atenționează.

Acest articol conține recomandare de produs!

Mi-am spus lucrurile astea de atâtea ori. M-am încurajat zicându-mi că o să treacă. Zâmbetele lui ghidușe cu care îmi bucura sufletul, după orele de plâns, ce păreau că nu se mai termină, îmi dădeau speranța că într-un final, totul o să fie bine. Starea de bucurie dura însă, extrem de puțin. Mi-aduc aminte și acum, când disperată, în miez de noapte, am sunat medicul pediatru, plângând și tânguindu-mă, sperând la o soluție miraculoasă care să-l liniștească mai mult de câteva minute, cum se întâmpla în cazul nostru. M-am întrebat atunci obsesiv: ”de ce sunt unii bebeluși care aparent plâng fără motiv, uneori, ore întregi? Care poate fi cauza pentru care un copil, indiferent de ce i-ai face, nu se poate liniști?”

Colicii, monștri care perturbă liniștea bebelușilor

Colicii. Ei sunt cei care ne dau copiii peste cap și ne împart lumea în zile și nopți nedormite, agitate și arareori momente de acalmie. Am trăit sentimentul neputinței 8 luni de zile cu băiețelul meu. L-am acoperit cu toată dragostea mea, l-am purtat în brațe ore în șir, sperând că asta e varianta câștigătoare. Nici gând. Am aflat că oricât am căuta cauzele, unanimitate de păreri medicale, nu o să găsim. Înainte de a avea un copil, am crezut că sunt o problemă strict gastrointestinală, în care copilul are o perioadă dificilă de digerare a laptelui și asta provoacă dureri de stomac. Cercetătorii însă, susțin că asta nu este nici pe departe singura cauză.

Imaturitate neurologică a bebelușilor

Unii specialiști consideră că acești bebeluși sunt „hipersensibili la stimuli normali”. Altfel spus, ei percep și reacționează la schimbările din corpul lor, cum ar fi foamea sau durerile de burtă ori schimbările din mediul în care trăiesc (zgomote puternice, etichetele hainelor sau chiar simplul gest de a-i atinge), mai acut decât alți bebeluși”.

Cât de adevărată poate fi această teorie? Dr. Harvey Karp vine cu o altă explicație posibilă: imaturitatea neurologică a nou-născuților. Primele trei luni din viața unui nou-născut sunt ca un „al patrulea trimestru” în care copilul trebuie să se adapteze vieții în afara pântecului. Spre deosebire de alte mamifere, copiii sunt născuți imaturi din punct de vedere al dezvoltării fizice și neurologice. Ei vin dintr-un mediu cald, întunecat, zgomotos și pătrund într-o lume strălucitoare, rece și după standardele lor, prea liniștită.

Starea mamei sporește plânsul bebelușului

În acest amalgam de variante, un lucru este cert. Trebuie să tragem aer în piept, să respirăm adânc și cel mai adesea, să încercăm să ne bazăm pe propriile instincte de mamă. Un copil simte mai mult de cât poate înțelege. Iar sugarii cu atât mai mult. Profesorul Barry Lester vorbește chiar de starea de agitație, de depresie a mamei, care ajunge să se considere vinovată pentru chinul prin care trece copilul său, ce nu se mai oprește din plâns.

Am simțit și eu vinovăția. Mi-am spus că sigur fac eu ceva greșit de copilul meu este atât de trist și de suferind. Iar de aici până a se crea un cerc vicios nu este decât un pas. El se poate evapora ca prin minune numai dacă ajungem să înțelegem că însăși starea noastră extrem de proastă poate să-l facă pe cel mic și mai neliniștit decât este.

Și atunci, trebuie să credem cu ardoare că nimic pe lumea asta, nici măcar colicii nu pot să distrugă legătura extrem de puternică și pe alocuri vindecătoare ce se creează între mamă și copii.

Ce poți face în caz de colici

Ai bifat pe listă toate nevoile copilului ca fiind satisfăcute și, cu toate astea, cel mic plânge până se înroșește? Iată ce mai poți face:

Învelește copilul într-o pătură subțire, astfel încât să se simtă în siguranță. Vei vedea că valul de căldură îi va da o stare mai bună.

Apelează la picături care să-i liniștească crampele intestinale. În cazul băiețelului meu, după numeroase căutări și testări, picăturile care au adus pace și mult mai multe ore de somn liniștitor au fost cele pe bază de simeticona.  Cu o jumătate de oră înainte de masă, lingurița cu aceste picături ajunsese să fie talismanul nostru norocos.

Fă plimbări scurte, în timp ce brațele tale mângâie bebelușul. Mișcarea blândă și contactul corporal pot ajuta uneori la calmarea lui. Cercetările au descoperit că purtarea copilului reduce plânsul general al copilului cu 43% și cu 54% mai ales în cursul serii.

Încearcă și suzeta. Poate avea efecte surprinzătoare.

Pune muzică liniștitoare. În cele mai multe cazuri, sunetele albe sunt cele mai de succes trucuri (sunetul aspiratorului, sunetul feonului). Știați că din interior, sângele care este pompat prin artere și vene sună ca un sunet „sh, sh, sh”? Acesta este motivul pentru care zgomotul alb de orice fel este incredibil de liniștitor pentru bebeluși, în special în primele 3 luni de viață postpartum (al patrulea trimestru).

Așază bebelușul pe pat și frecționeză-l ușor pe spate. Presiunea blândă asupra burticii poate ajuta la calmare. Dacă adoarme pe burtă, nu uitați să-l așezați pe spate în pătuț.

Dacă alăptezi, fii atentă la alimentele consumate. Unele pot irita stomacul, cum ar fi lactate, ceapă, cofeină, alimente picante, producând un disconfort uriaș celui mic.

Înfășează copilul. Presiunea blândă a pledului și faptul că brațele nu mai pot fi agitate au un efect calmant pentru majoritatea bebelușilor.

Plimbă-l cu mașina! Incredibil cât de mult îl poate liniști balansul mașinii pe șosea!

Cere ajutor. Epuizarea nu te face erou. Preț de câteva respirații măcar, apelează la familie, la un prieten. Cât să-ți tragi sufletul. Fie pentru o plimbare în jurul blocului ori un pui de somn. E nevoie de relaxare și de puțină detașare. Vei veni cu forțe proaspete și cu un suflu nou, care va face bine tuturor celor din casă, mai ales bebelușului.

Mi s-a întâmplat de atâtea ori să mă plimb năucă prin casă, cu lacrimile pe obraz și capul între palme.

Ia o pauză! Iar de nu ai în preajmă nici un ajutor, pune copilul în pătuț sau într-un balansoar de bebeluș și întinde-te în altă cameră preț de 10 minute. Bebelușul tău știe cât de mult îl iubești. Iar pentru el trebuie să fii puternică și sănătoasă!

Amintește-ți, dragă mamă, că dragostea și grija unui adult de încredere este cel mai important lucru pe care îl poate primi un bebeluș. Oricât de obositor ar putea fi plânsul, continuă să îți legeni copilul, să-i cânți, să-l mângâi, să-i oferi căldura trupului tău și a vorbelor tale! Nimic nu este pentru totdeauna! Din fericire, nici colicii!

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa