Ce a funcționat când bebelușul meu a avut colici

„Vor fi zile când bebelușul o să plângă și nu o să știți de ce. Vor fi pusee de creștere, vor fi, poate, și colici…

Andrada Marinescu
ce-a-functionat-cand-bebelusul-a-avut-colici. Mama cu bebelusul care plange in brate

Nimic nu te pregătește cu adevărat pentru momentul când ajungi cu bebelușul acasă de la maternitate și pentru colici, aveam să constat acum un an și aproape șase luni. Nici poveștile prietenilor, nici recomandările medicilor, nici măcar forumurile și întreg internetul.

Acest articol conține recomandare de produs!

Poate că m-au influențat hormonii de proaspătă mamă, poate a trecut prea mult timp și amintirile sunt ușor romanțate, dar pentru mine, cele două zile și jumătate în maternitate, după ce am născut, au fost senine.

Copilul era sănătos, părea că suge bine de la prima atașare la sân, eu m-am mobilizat rapid după operația de cezariană. Ba am reușit chiar să-l țin cu mine în salon ca să ne acomodăm unul cu altul. O zi întreagă! Gata, mă simțeam deja pregătită pentru ce avea să urmeze.

Când a venit în vizită psihologul, vizita obișnuită la maternitatea la care am născut, bebelușul era în pătuțul lui liniștit, iar eu vorbeam la telefon cu o prietenă. Îi povesteam râzând cum a fost primul scutec schimbat de mine, singură, și cu ce s-ar putea asemăna nuanța de verde pe care am descoperit-o înăuntru.

„Văd că e liniște și pace aici“, mi-a spus psihologul cu zâmbetul pe buze, după ce am închis telefonul. „E un început foarte bun. Totuși, să vă pregătiți și pentru momentele mai puțin senine care vor urma. Vor fi zile când bebelușul o să plângă și nu o să știți de ce. E bine să știți că așa mai fac ei, trec prin tot felul de transformări și se adaptează la noul mediu. Vor fi pusee de creștere, vor fi, poate, și colici…“

Îmi amintesc întocmai fiecare cuvânt pe care mi l-a spus, pentru că vorbele ei mi-au răsunat în minte multe luni după aceea.

Prima descoperire de noi părinți: bebelușii au nevoie de limite

Liniștea a continuat în ziua întoarcerii de la maternitate. Dar atât. O minune de trei zile și numai două nopți. În prima noapte acasă, mi-au răsunat prima oară în minte cuvintele psihologului: „Să vă pregătiți și pentru momentele mai puțin senine“. Le-am încercat pe toate: sân, formulă, scutec schimbat, sân din nou și poziționat încet în pătuț. Copilul părea că nu se poate liniști. Dădea din mâini și din picioare și, într-un final, ne-am dat seama: nu-și mai găsea limitele cu care se obișnuise timp de 9 luni.

I-am improvizat niște pereți dintr-un prosop mare rulat, iar copilul s-a liniștit și a adormit. La fel și noi. După trei ore și primul scâncet, ne-am trezit cu impresia că am dormit toată noaptea. Făcusem prima descoperire de noi părinți.

Se trezea din senin și plângea

Au urmat multe nopți la fel de nedormite și, când nici nu împlinise o lună, somnul a devenit episodic. Burtică umflată și tare, gaze, picioare ridicate nervos în aer, agitație, plâns care părea că nu poate fi liniștit nicicum. Noi le-am bifat pe toate. Fusesem instruiți din maternitate că așa se manifestă, în multe cazuri, colicile. 

Internetul e plin de explicații bazate pe studii științifice. Am aflat astfel că, acum câteva zeci de ani, termenul de colică însemna durere localizată la nivelul intestinului gros (colon). Se credea, deci, că ar fi vorba despre o afecțiune a tractului gastrointestinal. Mai târziu, studiile din anii 1950 au aruncat o umbră de îndoială asupra ideii că bebelușii care plâng excesiv ar avea mai multe gaze, ar suferi mai mult de diaree sau de constipație.

Așadar, medicii au început să folosească termenul „colică“ altfel, fără a se referi la o cauză anume. Mai exact, pentru a diagnostica o colică, au instituit „regula celor trei“: un copil care pare sănătos și bine hrănit, dar plânge, e agitat și iritat mai mult de trei ore pe zi, timp de peste trei zile pe săptămână.

Ce a funcționat

Ne-am regăsit în descriere. Se trezea din senin și plângea. Se chinuia și nu puteam să-l alin decât la sân, chiar dacă asta însemna să-l alăptez foarte des. Dar rezolvarea era pe termen foarte scurt, așa că am căutat soluții mai durabile, bineînțeles, pe internet.

Nu le-am încercat chiar pe toate, dar au fost multe soluții fără rezultate reale. Când copilul avea cam trei luni, am început să-i dau picături cu simeticonă. Asta pe lângă masajul burticii în sensul acelor de ceas, înainte de somn, și săculeți cu sâmburi de cireșe încălziți în cuptor așezați pe burtă după ce adormea.

Plus plimbat în brațe sau în sistemul de purtare cam 20 de minute după fiecare masă: ritualul nostru anticolici și antireflux.

Chiar dacă reprizele de plâns au mai continuat până pe la 4 luni în cazul nostru, cert este că am observat mai puține gaze, grimase și zvârcoliri. El s-a chinuit mai puțin, iar noi nu ne-am mai simțit neputincioși.

Te-ar mai putea interesa