Totul despre diplegia spastică la bebeluși

Alexandra Ion

Diplegia spastică este una din afecțiunile produse de paralizia cerebrală și se caracterizează printr-o infirmitate motorie care poate afecta toate cele patru membre, dar este mai frecvent localizată la membrele inferioare.

Diplegia spastică se produce la naștere, în urma unor manevre incorecte sau a lipsei de oxigenare a creierului copilului în cursul travaliulului, sau imediat după naștere.

Afecțiunea poate să apară, însă, cel mai frecvent în cursul vieții intrauterine, ca urmare a unor infecții intrauterine, anomalii cromozomiale, ca efect secundar al insuficienței placentare. Suferința afectează mai ales prematurii, fiind mult mai frecventă la aceștia și, mai ales, la prematurii mici.

Boala, în diferitele ei forme de manifestare (gravă sau ușoară), poate să se instaleze și postnatal. Diplegia spastică poate fi una din sechelele produse de encefalite, meningite, traumatisme craniene, sindrom acut de deshidratare sau icter prelungit și netratat. Statistica arată că un procent de circa 20% din formele de diplegie spastică au o etiologie necunoscută.

Există și un risc matern asumat, unele femei, cu anumite afecțiuni având o probabilitate mai mare de a naște copii cu diplagie spastică.

Femeile care au infecții (tratate sau netratate) în primele 20 de săptămâni de sarcină pot aduce pe lume un copil cu diplegie spastica. Responsabilă pare să fie reacția imunitară a mamei, care afectează sistemul nervos al fătului.

Gravidele care suferă de convulsii, probleme tiroidiene riscă în mai mare măsură să aducă pe lume copii cu probleme din sfera paraliziilor cerebrale. Incompatibilitatea sangvină între mamă și făt (mamele cu Rh negativ și făt cu Rh pozitiv – Rh-ul fătului este mereu de origine paternă) poate fi o cauză a paraliziei cerebrale.

Primele simptome sunt sesizabile în jurul vârstei de trei-șase luni

Paraliziile cerebrale, în general, și implicit și diplegia spastică nu sunt evidente imediat după naștere, dacă sunt un efect al traumatismelor la naștere sau dacă sunt dobândite în cursul vieții intrauterine.

Primele simptome sunt sesizabile în jurul vârstei de trei-șase luni, uneori mai devreme, în cazurile mai grave. Regula generală este că simptomele sunt cu atât mai evidente și apar repede după naștere, cu cât afecțiunea este mai gravă. În unele cazuri, boala stagnează la un anumit nivel, în altele se agravează în timp, odată cu maturarea creierului.

Care sunt simptomele cele mai evidente pentru diplegia spastică?

Simptomele variază în funcție de gravitatea bolii. Cel mai devreme, primele semne – în cazul în care diplegia spastică a fost dobândită în cursul vieții intrauterine sau la naștere, se instalează la finele primei luni de viață, iar cel mai târziu undeva în jurul a șapte-opt luni.

Semnele principale sunt:

– hipertonie musculară (copilul ține permenent încordate picioarele sau/și mânile)
– apar spasme musculare
– rigiditate articulară

La copilul mai mare, de peste un an pot să apară crize epileptice, dificultăți de deglutiție (copilul nu poate să înghită sau înghite cu greutate), dificultăți în vorbire și mișcare, tulburări de vedere (strabism accentuat) întârzieri în dezvoltare care se manifestă din primele luni de viață, fiind evident că bebelușul nu se înscrie în ritmul normal de dezvoltare (nu-și ține capul, nu poate sta în funduleț, nu se poate ridica în picioare). De exemplu la patru-cinci luni copilul își deplasează toată greutatea spre partea sănatoasă, nu se poate rostogoli, sta foarte greu în poziție sezandă (cade de partea plegică).

Nici o formă de paralizie cerebrală nu se poate vindeca.

Boala se poate ameliora însă în bună măsură, dar gradul de recuperare depinde de gravitatea inițială a afecțiunii. Unele malformații vor fi rezolvate ortopedic, chirurgical sau chiar neurochirurgical.

Nu uita să ne dai like pe Facebook pentru a fi la curent cu toate articolele noastre!

Te-ar mai putea interesa