Fimoza la bebeluși este un „defect” total reversibil, cu care se nasc foarte mulţi băiți. Cel mai important este să sesizezi la timp acest defect şi să te adresezi medicului până nu este prea târziu. Băieţii se confruntă din naştere cu două probleme de sănătate ce nu pot fi neglijate: fimoza și hipospadias.
Încă de la naştere, unii bebeluşi de sex masculin se confruntă cu două probleme de sănătate: hipospadias şi fimoza. Pentru a afla mai multe despre cele două afecţiuni întâlnite în primul an de viaţă al copilului, am stat de vorbă cu Dr. Dan Cristea, medic specialist în chirurgie pediatrică şi urologie-pediatrică în cadrul Reţelei Private de Sănătate Regina Maria. Acesta ne-a spus când se depistează cele două probleme şi care sunt paşii ce trebuie făcuţi pentru remedierea lor: hipospadias și fimoza.
Mama, primul detectiv al fimozei la bebeluși!
Multe dintre problemele copilului tău pot trece neobservate, dacă nu le acorzi atenţia necesară. Scutecele ascund dificultăţile de urinare ale celui mic, de aceea este foarte bine ca din când în când, să-l laşi să urineze liber. Va trebui să urmăreşti cât urinează, ce culoare are urina şi dacă jetul este cu presiune normală. Dacă băieţelul tău plânge mereu când urinează, se poate ca acest reflex să fie dureros. Nu te speria. Nu este grav, dar trebuie intervenit din timp pentru a evita orice complicaţie.
Vei afla din materialul nostru ce este fimoza şi cum o poţi recunoaşte. Nu te speria dacă observi la naştere că băiatul tău are organele genitale externe voluminoase. Este un lucru perfect normal. Pediatrul se va asigura că are testiculele coborâte în scrot şi că sunt normale. Glandul este acoperit în mod normal de un pliu cutanat care se numeşte prepuţ. Dacă orificiul acestui pliu este strâmtorat, apar dificultăţile la urinat. Jetul are presiune mică, uneori chiar cu picătura. În acest caz, chirurgul pediatru va rezolva problema, în câteva minute.
Hipospadias, o afecţiune des întâlnită
Hipospadias este o afecţiune congenitală relativ des întâlnită la băieţi, aproximativ unul din 300 de băieţi putând avea hipospadias. Prin definiţie, hipospadias înseamnă deschiderea anormală a orificiului uretral pe faţă anterioară a penisului.
Cu alte cuvinte, copilul va urina nu prin vârful penisului, cum ar fi normal, ci pe un orificiu situat mai jos. Există diverse forme clinice în legătură directă cu localizarea acestui orificiu – el se poate găsi chiar la baza glandului, la mijlocul penisului, la baza acestuia sau chiar în regiunea perineală (formele cele mai grave). Clinic, există o varietate de alte semne care se asociază cu această deschidere anormală a uretrei: curbura penisului (“chordee”), precum şi aglomerarea tegumentului prepuţial pe faţă posterioară a glandului.
Diagnosticul şi tratamentul necesar în caz de hipospadias
Diagnosticul de hipospadias se pune de obicei la naştere sau imediat după naştere. Uneori se confundă cu alte afecţiuni uzuale la băieţi (de exemplu, cu fimoza), dar această confuzie nu poate avea loc, însă, într-un spital în care lucrează specialişti în urologie pediatrică. De aceea, în caz de suspiciune a unui astfel de diagnostic, părinţii ar trebui să vină cu cel mic la urologul pediatru.
De remarcat este un procent mai ridicat al asocierii acestei boli cu alte malformaţii renale sau genitale, faţă de populaţia sănătoasă: testicul necoborat, hernii inghinale, malformații ale aparatului reno-urinar. De aceea, se recomandă, pe lângă examinarea clinică de către specialist, o ecografie abdominală.
Tratamentul pentru hipospadias este strict chirurgical, obiectivele acestuia fiind îndreptarea penisului, reconstruirea uretrei până în vârful glandului, refacerea aspectului estetic cauzat de prezenţa preputului pe faţă posterioară a glandului.
Există mai multe tehnici chirurgicale. Nu cu mult timp înainte, există o strategie de intervenţii chirurgicale seriate – minim 3 intervenţii la intervale de 6-12 luni. Modern, o mare parte a pacienţilor suferă o singură intervenţie chirurgicală care corectează toate diformităţile.
Operaţia în caz de hipospadias se efectuează în intervalul de vârstă 6-18 luni şi, de regulă, pacientul rămâne o singură zi în spital şi stă acasă încă 5-7 zile cu o sondă urinară. Pansamentul se schimbă de în medie de 2 ori şi ulterior se stabileşte un calendar de controale periodice.
Pot exista complicaţii postoperatorii, cele mai frecvente fiind fistula uretrală, stenoza de meat uretral sau dehiscenţa glandului. În mâini experimentate, aceste complicaţii sunt, însă, foarte rare.
Fimoza la bebeluși- cum o recunoști
Trebuie menţionat din start că toţi băieţii atunci când se nasc au fimoză. Fimoza reprezintă imposibilitatea decalotării glandului din cauza faptului că prepuțul (tegumentul care învelește glandul) este intim aderent de acesta şi, de asemenea, circumferința prepuțului este mai mică decât cea a glandului.
De regulă, dacă nu există complicaţii locale (infecţii sau imposibilitatea de a urina – aspecte foarte rar întâlnite,) nu e nevoie să facem nimic în prima parte a vieţii. Nu sunt indicate încercările repetate de a decalota forţat penisul bebeluşului, aşa cum, din păcate, recomandă multe persoane, inclusiv personalul medical. Nu se obţine nici un beneficiu major, din contră, putem să lezăm tegumentul, care la această vârstă este foarte delicat, şi putem determina formarea unei cicatrici care ulterior se poate rezolva numai chirurgical.
Pe măsură ce trece timpul, între tegument şi gland apar nişte depozite albicioase, formate dintr-o substanţă numită smegmă. Secreţia nu reprezintă nimic patologic. Pe de altă parte, smegma ajută la desprinderea prepuțului de gland, ajutând ulterior decalotarea.
- CITEȘTE ȘI: Pro și contra: „Este o barbarie să faci decalotare forțată”- „Copilul riscă infecții în lipsa ei”
Fimoza normală
Băieţii pot avea la naştere un grad de fimoză normală, dar care nu influenţează simţitor urinarea. Ea dispare până la vârsta de 2-3 ani, fără nici o urmare. Dar numai medicul e în măsură să-ţi spună dacă trebuie sau nu intervenit. Cu cât problemele se rezolvă mai repede, cu atât va fi mai bine pentru bebelușul tău. Chirurgul pediatru va lărgi orificiul prepuţial, iar copilul se va simţi mult mai bine. Şi tu la fel, pentru că îl vezi fericit.
Dacă orificiul este foarte strâmtorat, urina se elimină cu dificultate şi se poate întâmpla ca cel mic să facă febră, să fie foarte agitat. Este semn că germenii din urină s-au înmulţit la nivelul prepuţului şi a apărut o infecţie locală. Tu va trebui să îţi dai seama că e momentul să intre în scenă pediatrul. Dacă fimoza este uşoară, este posibil să nu o sesizezi atât timp cât băiețelul este mic. El o va simţi mult mai târziu, deoarece fimoza face imposibilă decalotarea glandului penian în timpul contactului sexual. Şi acest lucru se rezolvă chirurgical, fără nici o problemă.
Soluţii pentru rezolvarea fimozei la bebeluși
Este recomandat consultul de către un medic specialist chirurg/urolog pediatru, iar pentru rezolvare există două variante – chirurgicală sau conservatoare. Ambele variante pot fi efectuate în jurul vârstei de un an.
Metoda conservatoare presupune desprinderea delicată, cu ajutorul unei pense, a tegumentului prepuţial de gland. Manevra se face cu anestezie locală – aplicarea unei creme anestezice. Desfacerea simplă a acestor aderenţe se poate efectua doar în cazul în care condiţiile locale o permit, iar decizia este luată de medic.
Metodă chirurgicală se efectuează sub anestezie generală inhalatorie. Presupune fie efectuarea unei intervenţii simple – debridarea dorsală Duhamel – fie efectuarea unei circumcizii.
Debridarea dorsală presupune incizia tegumentului şi ulterior sutura acestuia cu fire care nu trebuie extrase (cad singure). Singurul impediment în cazul băieţelului îl reprezintă dificultatea de a urina imediat după intervenţie.
Circumcizia presupune îndepărtarea chirurgicală totală a prepuțului. Se face, de asemenea, cu anestezie generală. Poate fi efectuată din motive religioase sau la cerere. Există avantaje şi dezavantaje în ceea ce priveşte ambele proceduri, dar toate acestea pot fi discutate cu medicul urolog pediatru.
