Cum înveți copilul să-și sufle nasul în 2 timpi și 3 mișcări

Georgiana Mihalcea, redactor
Cum înveți copilul să-și sufle nasul
Chiar dacă pare misiune imposibilă, dacă îi predai în joacă această lecție, copilul va învăța ușor. FOTO: Shutterstock

Nu trebuie să aștepți până când copilul tău răcește pentru a-l ajuta să stăpânească „arta” de a-și sufla nasul. Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, poți învăța un copil să facă acest lucru începând cu vârsta de 2 ani. Cei mici răcesc des, mai ales dacă merg la grădiniță, iar suflarea corectă a nasului îi scutește de o serie de complicații.

Cât sunt bebeluși, problema mucozităților se rezolvă cu dispozitive special concepute pentru așa ceva. Când cresc, îi putem învăța o serie de jocuri prin care exersează, de fapt, suflarea eficientă a nasului. Nu îți face griji dacă are nevoie de mai multe încercări și repetiții pentru a face mișcările corecte, în cele din urmă va reuși să folosească în mod corect șervețelul când nasul i se umple de mucozități. Iată câteva metode utile:

Degetul peste buze

Pentru ca cel mic să înțeleagă cum iese aerul pe gură sau pe nas și cum trebuie să respire pentru eliminarea mucozităților, pune ușor un deget pe buzele lui, pentru a le menține închise. Apoi, prinde ușor nasul copilului, astfel încât să simtă cum elimină aerul pe gură. Explică-i că, pentru a scoate secrețiile din nas, trebuie să închidă gura și să folosească un șervețel pentru a prinde ceea ce iese pe nas. Ca o „vânătoare de mucișori”.

Bule subacvatice

Îți poți învăța copilul să facă bule prin nas, sub apă, în timpul unei băi și apoi să-l pui să aplice aceeași tehnică atunci când simte nasul plin. Fă din lecția asta o mare distracție pretinzând că ești o creatură marină sau, de ce nu, un vulcan subacvatic. Asigură-te că stăpânește tehnica, pentru a nu trage apă pe nas.

Curse cu bile ușoare

Roagă-ți copilul să miște cât mai repede posibil o minge ușoară (de ping pong, de exemplu) pe o suprafață plană, folosind doar aerul suflat pe nas! Dacă e deja răcit și are nasul plin de secreții, tu să fii pregătită cu un șervețel ca să strângi ceea ce iese. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) recomandă să șetergi aceste secreții cu un șerfețel îmbimat în apă fierbinte cu săpun sau o soluție de înălbitor diluată pentru a evita răspânirea virusului în locuință.

Șervețelul dansator

Cum faci un șervețel să danseze? Și la final să aibă și un muc în el? Simplu: dă-i copilului un șervețel de unică folosință, spune-i să-l țină cu ambele mâini și apoi să sufle pe nas aer ca să-l facă să danseze. Ca să iasă și mai bine, pune și un fundal sonor, cu muzica lui preferată, pentru a face șervețelul să danseze pe ritmul melodiei.

De ce le e greu copiilor să își sufle nasul

Învățarea copiilor mici să-și sufle nasul este una dintre activitățile practice de viață pentru preșcolar, abilitate care influențează nu numai calitatea respirației, ci inclusiv procesul de învățare. Un nas înfundat are efect asupra auzului și procesării auditive, acest lucru însemnând erori în modul în care copilul percepe sunetele și înțelege mesajele transmise în jurul lui.

Iată care sunt pașii învățării acestei deprinderi:

  • Să realizeze că nasul este înfundat sau plin
  • Să știe să sufle mucozitățile în loc să le tragă înapoi
  • Să țină un șervețel la nas fără a-l scăpa printre degete (abilități motorii fine)
  • Să sufle aerul prin nas, nu prin gură
  • Să apese pe o nară și apoi pe cealaltă
  • Să realizele că toate mucozitățile au dispărut din nas
  • Să folosească un șervețel fără a răspândi microbi
  • Să arunce șervețelul la gunoi și apoi să-și spele imediat mâinile.

Acum, că știi cum această abilitate, aparent banală, implică atâția pași, vei înțelege cu siguranță mult mai ușor de ce copiilor mici le este atât de greu să o consolideze repede.

Cum îl înveți să sufle nasul în șervețel

După ce toate aceste exerciții distractive au avut succes, înseamnă că e timpul să treci la fapte mari și să-l înveți direct să-și sufle nasul în șervețel. Pune unul peste nasul copilului și apăsă în jos pe nara stângă în timp ce acesta suflă din dreapta. Repetă cu cealaltă nară, apoi lasă copilul să o facă. E indicat să faci tu câteva demonstrații înainte.

Evită să îi ceri să sufle nasul foarte puternic, deoarece acest lucru poate duce la împingerea lichidului nazal înapoi în sinusuri sau în canalul urechii. Fă totul natural, cu blândețe, iar dacă nu iese nimic, încearcă din nou, mai târziu.

Nu uita să înveți copilul să se spele pe mâini sau să folosească dezinfectant după ce și-a suflat nasul. Spălarea mâinilor este una dintre cele mai bune modalități de a evita răspândirea microbilor.

Sfat: Suflarea unui nas iritat poate fi dureroasă pentru oricine, în special pentru copii. Pentru a evita apariția rănilor, aplică în mod repetat câte puțină cremă hidratantă, adecvată vârstei.

Lecția finală: ce face cu șervețelul folosit?

Pentru a te asigura că microbii sunt eliminați în mod corespunzător, profită de dorința copilului de a fi de ajutor și angajează-l pe postul de „colector de șervețele” câteva minute pe zi. Dacă din grabă sau din bucuria că a reușit va arunca șervețelele peste tot prin casă, e bine ca lecția finală să fie adunarea acestora în coșul de gunoi. Evident că și acest lucru poate fi predat tot prin joacă sau puteți face un concurs („Cine ruce la coș cele mai multe șervețele”) până când deprinderea este formată complet.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa