Dispozitivul de numai 1 dolar care poate salva viețile prematurilor

Raluca Dumitrică
bebelusi-prematuri-totul-despre-mame

O cupă de hrănire a nou-născuţilor ar putea salva milioane de bebeluşi prematuri născuţi în ţările în curs de dezvoltare. Cupa a fost inventată de o echipă de la Universitatea din Washington, Spitalul de Copii din Seattle şi de la organizaţia non-guvernamentală de sănătate globală PATH.

Acest dispozitiv ingenios a fost conceput tocmai pentru acei copii din ţările sărace care nu pot fi alăptaţi şi a căror viaţă depinde de laptele matern. Rezultat al unei munci de cercetare ce s-a întins pe parcursul a cinci ani, cupa este un dispozitiv mic din silicon. Ea are rezervor şi cioc şi e asemănătoare cupelor de gradaţie din plastic, întâlnite în diferite ambalaje ale produselor de uz casnic. Cupa poartă numele de NIFTY, abreviere de la Neonatal Intuitive Feeding Technology – Tehnologie de Hrănire Intuitivă Neonatală. Ea are o capacitate de 40 de mililitri, iar siliconul din care e realizată îi permite să fie sterilizată în aparate speciale şi chiar fiartă. Cupa a fost testată într-un studiu pilot pe 20 de copii din India, care au fost hrăniţi cu succes în acest fel.

7,6 milioane de bebeluşi prematuri au şanse la viaţă

Cupa va ajunge în curând la copiii aflaţi în spitale din Africa şi în alte spitale din alte ţări sărace. Speranţa este că va putea contribui anual la salvarea vieţii a 7,6 milioane de bebeluşi prematuri, dar şi a altor bebeluşi aflaţi în situaţii de risc crescut. Se speră ca şi cei cu defecte de naştere, precum despicătura vălului palatin, Palatoschizis, să fie ajutaţi. Palatoschizis este o anomalie congenitală ce face că palatul dur, adică partea osoasă a cerului gurii, şi vălul palatin, partea moale a cerului gurii (omuşorul), să aibă o despicătură. Aceasta este incompatibilă cu sugerea, indiferent dacă e vorba de sânul mamei sau de tetina biberonului.

„Am avut această idee şi am tot aşteptat oportunitatea de a o pune în practică”, a declarat Patricia Coffey, expert în tehnologie neonatală la PATH, citată de publicaţia The Seattle Times. “Un nou-născut normal posedă capacităţi înnăscute de a suge, a înghiţi şi de a respira într-o manieră coordonată. Un bebeluş prematur nu are aceste capacităţi. Sau nu le are pe toate sincronizate”, a mai declarat Dr. Christy McKinney de la Universitatea din Washington.

Un dolar excelent cheltuit

bebelusiprematuri

Personalul medical din ţările subdezvoltate şi care are grijă de acei bebeluşi prematuri sau născuţi cu astfel de anomalii îi hrăneşte pe micuţi de obicei cu dispozitive improvizate. Acestea sunt măsuri de gradaţie pentru cafea, colectoare de urină sau alte capăcele de plastic. Rezultatele care se obţin, astfel, nu sunt deloc mulţumitoare. Bebeluşii hrăniţi în acest fel se îneacă adesea cu lapte sau chiar îl aspiră, ceea ce poate duce chiar la asfixiere. În plus, o mare parte din laptele colectat se pierde în acest fel, pentru că nu ajunge la bebe. Iar la bebeluşi atât de mici este vital să primească cât mai multă hrană posibil.

În afară de faptul că poate să-i furnizeze lapte în mod corect copilului, un alt avantaj al cupei NIFTY este că mamele pot să se mulgă, iar laptele extras poate să curgă direct în ea. În plus, rezervorul cupei şi ciocul său îi permit copilului să controleze singur ritmul sucţiunii şi să sugă aproape normal. Informaţiile au fost oferite de Dr. Michael Cunningham, directorul centrului craniofacial de la Spitalul de Copii din Seattle, care a avut această idee încă în 2007, când efectuat o vizită în Ghana împreună cu nişte colegi specializaţi pe chirurgia defectelor vălului palatin.

Inventatorii cupei pentru bebeluși prematuri au anunţat la conferinţa Women Deliver, derulată în luna mai la Copenhaga, că vor colabora cu Laerdal Global Health, un producător nonprofit care se va ocupa ca dispozitivele să ajungă spre finalul acestui an la spitalele din Africa. Cupa se va comercializa contra sumei de 1 dolar.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook. Acolo găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante!

Foto: The Seattle Times.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa