Care sunt fructele preferate de copii?

Teodora Radu
fructele preferate

Fructele și legumele sunt esențiale pentru sănătatea puiului tău, așa că te sfătuim să-i oferi vara asta cât mai des fructe și legume proaspete, de sezon. Nu-i plac? Stai liniștită, sunt metode simple să se învețe cu gustul lor. Surprinzător sau nu, studiile în domeniu au descoperit că cei mici pun merele pe primul loc într-un top care cuprinde fructele preferate de copii.

Asta face ca treaba ta să se simplifice mult, nu-i așa? Mă refer la faptul că nu vei mai duce muncă de lămurire cu el ca să mănânce și nu va trebui să îl ademenești cu fructe exotice și delicioase, ca să înceapă să mănânce sănătos. Concluzia că fructele preferate ale copiilor sunt merele a venit într-o perioadă a anului cum nu se poate mai potrivită. În zilele călduroase de vară, în loc să-i dai o băutură răcoritoare cu adaos de zahăr, care nici nu-i ține de sete și îi face mai mult rău, oferă-i un măr și va fi fericit.

O spun oamenii de știință, citați de healthychildren.org, care au publicat rezultatele studiului „Fruit Consumption by Youth in the United States“ în publicația americană de Pediatrie.

Fructele preferate ale copiilor sunt merele, urmate de citrice și banane

Experții în domeniu au întrebat 3129 de copii, cu vârste cuprinse între 2 și 19 ani, ce fructe le place să mănânce și sub ce formă: ca atare sau suc. Din răspunsurile lor a reieșit că aproximativ 53% dintre ei preferă să consume fructul întreg, în timp ce 34% optează pentru suc.

În aceea ce privește tipul de fruct preferat de aceștia, mărul a ocupat poziția fruntașă în clasamentul cu gustări sănătoase, fructele. Pe locul doi s-au situat citricele, urmate de banane, pepeni, afine, struguri, piersici și nectarine.

3 metode prin care îți poți convinge puiul să mănânce fructe

Dacă cel mic respinge fructele, nu-ți face probleme. Sunt metode prin care îl vei învinge sigur pe „nu vreau!“.

Fii perseverentă!

Dacă ai observat că nu-i place un anumit fruct, nu te descuraja. Încearcă să i-l oferi și în altă zi, și apoi în alta, până când se va obișnui cu ideea și cu gustul lui. La copii e foarte ușor să te trezești cu un refuz categoric, după ce, în urmă cu o zi, de exemplu, a mâncat aceeași mâncare cu poftă.

Mănâncă și tu fructe

Copilul tău nu se va obișnui să consume fructe și legume, dacă tu nu o faci. Cum ar fi ca tu să mănânci la desert o bucată de tartă cu creme, și lui să-i dai un măr sau o banană?

Lasă la vedere fructiera plină

Aranjează fructiera cât mai aspectuos și las-o la vedere. Copilul tău pur și simplu nu se va putea abține să nu încerce să ia câte ceva din ea. Pune fructe ușor de mâncat, ca să rămână cu senzația că fructele sunt la-ndemâna lui și nu trebuie să facă o treabă sofisticată pentru a le mănânca.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa