Bebelușul tău are probleme cu burtica?

TOTUL DESPRE MAME

Tot ce trebuie să știi despre constipație, diaree, regurgitat și gaze

Bebeluşul tău este constipat, are diaree, regurgitează des sau are gaze? E nemulțumit, plânge des și doarme prost din cauza acestor necazuri?

Iată mai multe informații despre aceste probleme des întâlnite la cei mici și află când e cazul să te îngrijorezi cu adevărat.

Balonarea

Ce reprezintă: Aerul poate ajunge în burtica bebeluşului şi poate rămâne blocat acolo. E ca un balon de aer ce îi rămâne celui mic în intestine. Provoacă presiune şi efectul poate fi destul de dureros.

De ce constituie o problemă: Medicii nu sunt 100% siguri de ce bebeluşii sunt predispuşi la balonare. Poate avea legătură cu faptul că sistemul lor digestiv este încă imatur. (Îţi mai aminteşti primele scaune cu meconiu ale copilului? Acelea au fost primele dăţi când micuţul a făcut caca. Organismul lui încă învaţă cum să facă şi asta.) Balonarea este perfect normală. Este produsă de bacteriile bune ce trăiesc în intestinele copilului. Plânsul, agitatul şi alăptatul pot fi ocazii pentru ca aerul să ajungă în stomacul lui.

Depistează: Dacă bebeluşul este balonat, burtica lui ar putea fi uşor umflată sau ar putea să-şi arcuiască spatele din cauza disconfortului. Posibil să fie şi agitat şi plângăcios, ceea ce ar putea agrava balonarea, pentru că, pe măsură ce plânge, poate înghiţi și mai mult aer.

Cum să ajuţi: Sunt anumite lucruri pe care le poţi face pentru a-l ajuta pe cel mic să scape de gaze. Aşază-l pe spate şi mişcă-i picioarele ca şi când ar pedala înainte şi înapoi, iar apoi împinge-i picioarele la piept. Repetă acest exerciţiu de câteva ori. Dacă nu funcţionează, întreabă-ţi medicul dacă îi poţi oferi vreun medicament.

Trebuie să iei seama de faptul că balonarea este complet normală şi, de regulă, nu constituie motiv de îngrijorare. Foarte repede, bebeluşul va scăpa de gaze, pe măsură ce va creşte şi va învăţa să nu mai înghită aer.

Regurgitatul

Ce reprezintă: Păi, foarte probabil, deja ştii ce înseamnă. De câte ori nu te-ai ales cu o urmă sau două pe tricou, pe umăr? Doctorii îi spun reflux gastroesofagian.

De ce constituie o problemă: Valva care închide stomacul în faţa esofagului poate fi destul de slabă la nou născuţi, însă se va întări pe parcurs. Momentan, mâncarea bebeluşilor poate reveni la suprafaţă, mai ales dacă mănâncă prea mult sau prea repede.

Depistează: Regurgitatul e doar regurgitat, cel puţin atâta timp cât copilul este bine după aceea. Unii pot scuipa mai mult decât alţii, însă nu constituie o problemă decât dacă micuţul şi tuşeşte, se îneacă, se face albastru la faţă, slăbeşte sau vomită intens. În astfel de cazuri, ar trebui să îţi duci copilul la pediatru. Ar putea avea boala de reflux gastroesofagian (BRGE) şi să necesite tratament medical.

Cum să ajuţi: Încearcă să previi. Opreşte alăptatul la jumătate (când schimbi sânii sau când bebelușul şi-a băut pe jumătate biberonul) şi bate uşor copilul pe spate, în aşa fel încât să aibă timp să scape de excesul de aer pe care îl înghite. Apoi mai mângâie-l încă o dată pe spate după ce termini să îl hrăneşti. Dacă nu reuşeşti să îl faci să râgâie, încearcă şi alte poziţii. Îl poţi apleca, poți să îl aşezi pe o parte sau pe burtică şi să îl masezi uşor pe spate. De asemenea, încearcă să îl ţii în poziţie dreaptă preţ de cca 20 de minute după ce îl hrăneşti, ca să îi uşurezi procesul de digestie.

În afară de toate acestea, nu prea mai e mare lucru pe care să îl faci. Dacă ai un bebeluş care regurgitează des, acceptă situaţia şi pregăteşte multe schimburi de haine, batiste şi şerveţele. E posibil să ai şi multe rufe de spălat. Asta este! Nu uita că e o situaţie temporară, întrucât, atunci când bebelușul va avea șase luni, regurgitatul se va ameliora.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa