Scaunul nou-născutului. Cum se modifică în funcție de vârstă. Ghid pe culori

Scaunul nou-născutului alăptat vorbește multe despre starea copilului. Cum se modifică acesta de la o zi la alta în prima săptămână, cum ne dăm seama doar din scaun dacă bebe mănâncă suficient lapte, când să ne alertăm și cum știm când totul este în regulă, ne explică doi pediatri celebri care semnează cărțile din magazinul virtual Totul Despre Mame.

Veronica Guzun, redactor
bebelus schimbat
Scaunul nou-născutului alăptat vorbește multe despre starea copilului. Foto: Shutterstock

Odată devenite mame, ne transformăm și în detectivi. Pentru că bebelușii nu vorbesc, căutăm diverse indicii care să ne spună dacă bebe e bine, mănâncă suficient și nu îl doare nimic. Pe lângă starea generală și scaunul nou-născutului oferă destule informații prețioase. Ce putem afla doar privind conținutul scutecului, ne spun medicii pediatri William Sears în ”Cartea bebelușului” și Jack Newman în ”Ghidul pentru alăptare”.

Scaunul nou-născutului. Prima săptămână

În primele câteva zile după naștere, scaunele conțin o substanță neagră, lipicioasă, de consistență asemănătoare cu smoala, denumită meconiu. Acesta este format din resturi de lichid amniotic din intestinele copilului. Bebelușul trebuie să elimine un scaun cu meconiu în primele 24 de ore de la naștere.

În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, e cazul să alertați medicul, avertizează Dr. William Sears, în „Cartea bebelușului”.

După primele două zile, veți observa schimbări ușoare a culorii. Când alăptarea merge bine, culoarea se schimbă în general de la negru în prima zi, la verde kaki până în a treia zi, apoi la maro și în cele din urmă scaunul devine de culoare galbenă sau muștar până în a patra sau a cincea zi. Consistența devine, de asemenea, mai moale sau mai lichidă, iar numărul de scaune pe zi crește treptat.

„Dacă bebelușul are în continuare scaune de tip meconiu la patru sau cinci zile de la naștere înseamnă că nu primește suficient lapte de la sân, deci trebuie consultat pentru a evita deshidratarea și a corecta alăptarea”.

Jack Newman în ”Ghidul pentru alăptare

Numărul scutecelor în prima săptămână

În ceea ce privește numărul scutecelor pe care le veți avea de schimbat în prima săptămână, acestea variază mult și pot atinge chiar și zece pe zi, într-o zi pot fi trei, în următoarea zece și în a treia cinci.

Unii dintre bebelușii alăptați au un scaun moale de fiecare dată când sug sau chiar în timpul mesei. Mai mult, volumul și culoarea fiecărui scaun poate varia destul de mult.

„Scaunele bebelușilor alăptați sunt diferite de cele ale celor hrăniți cu biberonul. Din cauză că laptele matern are un efect laxativ natural, scaunele bebelușilor alăptați sunt mai dese , mai moi, mai galbene și au un miros mai puțin neplăcut, similar cu untul. Scaunele bebelușilor hrăniți cu lapte praf au tendința de a fi mai rare, mai tari, mai închise la culoare, spre verde, și miros urât”.

Dr. William Sears, în ”Cartea Bebelușului”

Scaunul nou-născutului între săptămâna a doua și a șasea

Până la vârsta de două săptămâni, o bună parte dintre copii murdăresc aproximativ patru-șase scutece pe zi. După primele trei până la șase săptămâni, scaunele pot deveni extrem de neregulate. Nu sunt rare cazurile când bebelușii au chiar și un scaun o dată la trei sau patru zile.

În același timp, dacă scaunele au devenit rare, este cazul să vă asigurați că bebelușul primește suficient lapte. Un consultant în alăptare vă poate evalua tehnica de alăptare, mufarea, pozițiile și frecvența. De asemenea el poate oferi recomandări pentru creșterea cantității de lapte produse. Nu în ultimul rând, cântăriți săptămânal bebelușul pentru a urmări creșterea lui în greutate.

Scaunul nou-născutului. Ghidul culorilor

Culoarea obișnuită a excrementelor copilului alăptat până la diversificare este galben sau muștar. Iată ce explicații oferă consultantul în alăptare acreditat IBCLC Philippa Pearson-Glaze despre celelalte culori pe care le puteți vedea în scutec.

Verde

Scaunul de culoare verde este, de cele mai multe ori, obișnuit. Dar poate să însemne și că bebelușul are o intoleranță la ceva din dieta mamei, poate suferi de o supraîncărcare de lactoză (caca verde, spumoasă și explozivă), sau nu primește suficient lapte.

Negru

Scaunul foarte întunecat sau negru (altele decât primele câteva zile de meconiu negru) ar putea fi rezultatul sângelui digerat din cauza sângerării undeva în sistemul gastro-intestinal și ar trebui raportat urgent medicului. Dacă un bebeluș bea mult lapte matern pătat cu sânge din cauza sfârcurilor crăpate ale mamei, acest lucru poate provoca, de asemenea, caca de culoare închisă.

Roșu

Dacă există sângerări mai mici în intestinul bebelușului, pot apărea dungi roșii în scutecul copilului. Urme de sânge pot fi observate dacă un copil are proctocolită alergică. Informați medicul care urmărește copilul dacă ați observat sânge în scutec.

Scaun alb, decolorat

Scaunele albe foarte decolorate sau cretoase, numite și scaune „grase” trebuie raportate întotdeauna medicului, pentru că denotă o problemă biliară sau hepatică.

Mucus în scaun

Mucusul limpede poate fi observat uneori în scutecul bebelușului. Dacă aceste cazuri nu sunt frecvente, iar cantitatea de mucus e redusă, nu aveți de ce să vă faceți griji. Dacă problema e persistentă, poate indica o iritație intestinală, alergie, sensibilitate alimentară sau chiar o infecție. În acest caz, doar pediatrul poate determina cauza.

Scaun de culoare atipică

Culorile neobișnuite ale scaunului unui bebeluș alăptat exclusiv se pot datora coloranților artificiali sau naturali din alimentele ingerate de mamă. De asemenea pot fi cauzate și de medicamentele pe care le primește mama care alăptează.

După săptămâna a șasea

Ritmul în care un bebeluș alăptat murdărește scutece se schimbă după a șasea săptămână de viață. Poate să nu mai aibă scaun zilnic. De asemenea, și aspectul suferă schimbări. Caca devine mai gros și mai format. Dacă scaunele s-au rărit, asigurați-vă că bebelușul crește constant în greutate și că urinează la fel de des ca înainte.

Subliniez, ceea ce contează este ca nou-născutul să fie mulțumit, să ia bine în greutate, să sugă corect la sân, nu frecvența scaunelor. Când în cele din urmă acești bebeluși elimină excrementele, scaunul este moale, ceea ce înseamnă că nu este constipat. Nu am auzit niciodată de un copil alăptat exclusiv care să fie cu adevărat constipat sau care să aibă scaune tari. Scaunele neregulate nu înseamnă ”constipație”. Când un copil alăptat exclusiv are scaune tari trebuie consultat un medic.

Sr. Jack Newman în ”Ghidul pentru alăptare

Tot ce ai nevoie să știi despre alăptare și dezvoltarea bebelușilor de la naștere până la doi ani găsești în cărțile devenite repere pentru mulți părinți din toată lumea: „Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman” și „Cartea bebelușului” semnată de pediatrul nr 1 al Americii, William Sears.

Se pot constipa bebelușii alăptați?

Laptele matern are un efect laxativ, iar constipația este mai probabilă la copiii hrăniți cu formule sau cu hrana mixtă, explică Philippa Pearson-Glaze. Constipația la un copil alăptat, care se manifestă prin scaune dure, uscate și rare, poate fi din cauza alergiilor alimentare, tulburărilor neurologice sau anumitor medicamente cum ar fi cele pentru reflux sau suplimentele de fier.

Ce spune scaunul nou-născutului despre alergiile copilului

Există câteva indicii care ne pot duce cu gândul că bebelușul are o alergie:

Scaune foarte frecvente. După șase săptămâni, un număr neașteptat de mare de scaune abundente pe zi ar putea fi o indicație a unei alergii alimentare care afectează intestinul. Acestea pot fi însoțite de reflux, mucus sau sânge în scaune sau creșterea slabă în greutate.
Scaune urât mirositoare și / sau flatulență. Scaunele copiilor alăptați exclusiv nu miros degustător. Dacă observați că mirosul s-a schimbat în rău, că bebelușul e balonat, iar intestinele emit diverse sunete e posibil să fie semne ale unei alergii alimentare.
Iritația de scutec poate apărea și din cauza alergiilor. Mai exact este vorba despre efectul scaunelor dese, mai acide, care însoțesc alergiile alimentare și care irită pielea fină de pe fundulețul bebelușului.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa