Ghid practic. Cum alegi pompa de sân potrivită

Cristina Călin, redactor
pompa de san

Pompa de sân este pe lista de cumpărături a multor femei însărcinate. Înainte de a o achiziționa este bine să iei în calcul mai multe aspecte, astfel încât investiția să merite cu adevărat.

Ce pompă de sân ți se potrivește?

Alegerea pompei de sân ține în primul rând de frecvența cu care o vei folosi. Vei spune că nu prea ai cum să intuiești acest lucru încă din timpul sarcinii, însă în principiu este ușor de preconizat.

Dacă urmează să te întorci la serviciu la scurt timp după naștere, dacă urmează să pleci de acasă destul de des, dacă se va implica și partenerul tău în hrănirea copilului atunci ai nevoie să te mulgi destul de des așa încât potrivită pentru tine este o pompă de sân electrică. În cazul în care nu intenționezi să lași bebelușul în grija altor persoane decât în cazuri excepționale ai nevoie de o pompă de sân manuală sau poate nu ai nevoie deloc.

Un alt aspect de care trebuie să ții cont este viteza cu care va fi nevoie să pompezi laptele. În mod normal o sesiune de muls durează între 10 și 15 minute, însă, dacă te întorci la birou, vei avea nevoie să faci acest lucru mult mai rapid. În acest caz este posibil să ți se potrivească mai bine o pompă electrică de sân dublă, care îți va permite să extragi laptele din ambii sâni simultan. Tot în această situație ai putea lua în considerare o pompă ”hands free” care să îți permită să faci și alte lucruri în timp ce laptele matern este muls. Există, de asemenea, pompe de sân purtabile, care pot fi plasate în sutien și care vă permit să pompați discret.

Cum trebuie să fie pompa de sân?

Dacă vei alege o pompă de sân care se asamblează greu sau care este dificil de curățat îți va crea frustrări și numai de acest lucru nu ai nevoie când ai de îngrijit un bebeluș. Caută un model cât mai ușor de folosit și de întreținut.

În cazul în care urmează să călătorești și vei lua pompa de sân cu tine alege o pompă de sân cu o greutate mică, care să aibă și săculeț de transport inclus și cu recipient de depozitare a laptelui separat.

Nivelul de zgomot al pompei de sân

Un alt aspect de care trebuie să ții cont este nivelul de zgomot pe care îl face atunci când pompezi laptele. Nu ai nevoie de un aparat care să îți producă stres suplimentar.

Puterea de extracție a pompei de sân

Una dintre caracteristicile pe care ar trebui să le ai în vedere la achiziția unei pompe de sân este puterea sa. Unele femei au sânii mai sensibili și vor ca pomparea să se facă mai încet, altele suportă mai multă putere. Cea mai bună soluție este o pompă de sân cu aspirație reglabilă, astfel încât să poți să decizi în funcție de nevoile tale cât de puternică să tragă laptele din sâni.

Dimensiunile cupei

Cupa care vine poziționată pe sân trebuie să fie și ea aleasă în funcție de dimensiunile mameloanelor și sânilor. Majoritatea au formate standard, însă dacă nu te încadrezi în ele poți să vezi dacă producătorul nu vinde separat și alte mărimi de cupe.

Cum se încarcă pompa de sân?

Modul de încărcare al pompei de sân poate să fie pentru tine un criteriu pentru alegerea unui model sau al altuia. Unele au nevoie de baterii, altele se încarcă la priză. Dacă urmează să călătorești sau să o folosești mult în afara casei o pompă de sân care funcționează cu baterii poate fi potrivită pentru tine.

Recipientele pentru stocat laptele matern

Recipentele pentru depozitarea laptelui matern sunt de obicei incluse în pachetul pompei de sân. Este de preferat să mai cumperi și tu câteva de rezervă pentru a te asigura că nu rămâi fără. De asemenea, au un grad de uzură și după o perioadă trebuie înlocuite.

Cum se curăță pompa de sân

Modul de curățare al pompei de sân poate fi important pentru unele femei. Dacă ai o mașină de spălat vase vei vrea ca toate piesele pompei să poată fi spălate acolo pentru a-ți ușura munca. Citește bine specificațiile pompei pentru a te asigura că acest lucru este posibil.

Pompa de sân manuală versul pompa de sân electrică

Pompa de sân manuală

Unele dintre motive pentru care femeile aleg pompele de sân manuale

Multe femei aleg să cumpere o pompă de sân manuală din motive financiare, aceasta fiind mult mai ieftină decât una electrică. În plus, mamele spun că este mai ușor de utilizat, mai silențioasă și mai ușor de manevrat. Cele care aleg pompa electrică o fac pentru viteza cu care aceasta extrage laptele din sân.

Pompa de sân electrică

Unele dintre motive pentru care femeile aleg pompele de sân electrice

Unele pompe de sân electrice sunt dotate cu o tehnologie de extracție a laptelui în două faze pentru a imita suptul bebelușului. La începutul fiecărei alăptări, bebelușul folosește aspirații scurte și rapide pentru a vă stimula producția de lapte matern. Odată ce acesta începe să curgă, el se transformă în supt mai lent și mai puternic, pentru a trage cât mai mult lapte posibil.

Pompă de sân cu sistem închis vs pompă de sân cu sistem deschis

Pompa de sân cu sistem închis

O pompă de sân cu sistem închis este proiectată astfel încât laptele matern să nu intre în contact cu pompa de sân sau cu aerul în timpul pompării. Majoritatea pompelor de sân de calitate au sisteme închise și sunt dotate cu un kit separat, sterilizat de colectare a laptelui. Dacă vei închiria o pompă de sân sau alegi una second-hand ai grijă să aibă sistem închis.

Pompa de sân cu sistem deschis

Utilizarea unei pompe de sân în sistem deschis înseamnă că laptele matern poate intra în contact cu tuburile pompei de sân și cu aerul din interiorul acestora. Un astfel de timp de pompă nu poate fi folosit decât de o singură persoană.

Indiferent ce fel de sistem alegi trebuie să știi că pompa de sân trebuie să știi că pompa de sân trebuie curățată și strelizată după fiecare folosire.

Alegerea pompei de sân în funcție de nevoile bebelușului

Alegerea unei pompe de sân adecvate depinde de stadiul în care vă aflați—la începutul alăptării sau în plin proces. De asemenea, contează circumstanțele personale, nevoile bebelușului și de atitudinea față de alăptare.

Cum se folosește corect pompa de sân

Unii bebeluși nu pot fi alăptați pentru că le este greu să sugă, poate pentru că s-au născut prematur, au nevoi speciale. Sunt cazuri în care mame și nou-născuții lor trebuie separați pentru tratament medical. Mai sunt și mamele care își doresc ca bebelușul lor să aibă parte de beneficiile laptelui matern, dar nu se simt în stare să alăpteze.

Pentru fiecare dintre aceste cazuri există pompa de sân potrivită și o poți alege urmând reperele din acest articol.

Ce buget ai pentru pompa ta de sân?

Închiriere pompe de sân

Pentru a nu cheltui banii pe ceva care nu știi dacă ți se potrivește sau nu poți în prima fază să închiriezi o pompă de sân. Centrele care oferă acest serviciu asigură și consultanță în alăptare așa încât vei face o alegere în cunoștiință de cauză.

De unde poți închiria pompe de sân?

Cum cumpăr o pompă de sân second-hand?

În cazul în care nu ai un buget generos pentru achiziția unei pompe de sân poți alege să cumperi una la mâna a doua sau, dacă ai noroc, să primești de la prieteni sau rude care nu mai au nevoie de ea.

Producătorii nu recomandă utilizarea unei pompe de sân la mâna a doua, iar majoritatea instrucțiunilor spun că produsul este conceput doar pentru un singur utilizator. Unii producători declară că utilizarea mai multor persoane va anula garanția.

De unde cumpăr o pompă de sân nouă?

Înainte de a cumpăra o pompă de sân este recomandat să discuți cu un consultant în alăptare care să te sfătuiască nu doar în legătură cu modelele, ci și cum să o folosești cel mai bine.

Pentru achiziție ai la dispoziție atât farmaciile, cât și magazinele de tip generalist unde, de obicei, vei găsi puține modele. În magazinele on-line ai posibilitatea să faci comparații între modele, dar și să cauți cei mai bun preț pentru același produs.

Recomandările Totul despre Mame

Pompă de sân electrică simplă. Două variante din gama premium și două potrivite dacă ai un buget redus
Pompă de sân electrică dublă. Două variante din gama premium și două potrivite dacă ai un buget redus
Pompă de sân manuală. Două variante din gama premium și două potrivite dacă ai un buget redus

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa