Plânsul unui bebeluș în timpul alăptării este o preocupare comună pentru noile mame. Unele se întreabă dacă gustul laptelui sau fluxul cauzează această iritabilitate, altele se gândesc la colici și la dințișorii care își fac apariția. Toată lumea are dreptate! Bebe este agitat la sân din mai multe cauze. Află cum să depistezi cauza și cum să-l liniștești.
Chiar dacă ia în greutate, chiar dacă tu știi că ai urmat toate regulile de la pediatru, bebe devine din ce mai agitat atunci când se află la sân. Nu te îngrijora prea tare, mulți copiii fac asta.
Sunt mai multe cauze ce-l pot agita, descoperă-le pe toate și aplică soluțiile potrivite.
Copilul nu este așezat corect la sân
Dr. Jack Newman, autorul lucrării „Ghidul pentru alăptare”, spune că „atașarea ideală” este asimetrică deoarece:
- Bărbia bebelușului atinge sânul, însă nasul nu.
- Bebelușul acoperă mai mult din areolă cu buza de jos decât cu buza de sus.
- Întregul corp al bebelușului este înclinar ușor în sus, astfel încât să se poată uita ușor la mama sa.
„O atașare la sân este asimetrică, iar copilul acoperă o parte mai mare din areolă cu buza inferioară decât cu buza superioară. Buza inferioară este ușor înghesuită, dar se poate corecta prin apăsarea ușoară a bărbiei timp de câteva secunde în timp ce copilul suge.”
Dacă bebe este agitat la sân, încearcă să aplici metoda doctorului Newman, vei fi surprinsă cât de repede se poate liniști dacă este așezat corect!
Alăptarea la cerere poate duce la agitație
Asistenta în pediatrie Gill Rapley și jurnalista Tracey Murkett au dedicat o întreagă carte creșterii copiilor ghidată de aceștia.
Alăptarea la cerere presupune următoarele:
- să recunoaștem semnalele prin care copilul ne spune că vrea să mănânce. Indiciile pot fi individuale: bebe este neliniștit, se mișcă dintr-o parte în cealaltă, buzele imită suptul, încearcă să-și ducă mâinile la gură, caută mamelonul cu gurița. Fiecare dintre acestea poate fi un semn că vrea să mănânce și precede plânsul de foame.
- să îi permitem să mănânce oricând dorește (da, chiar și la 30 de minute după ce l-am desprins de sân)
- să-i permitem să-și aleagă ritmul
- să decidă când s-a săturat (după o gustare de 10 minute sau după o masă de peste jumătate de oră).
Mai în glumă mai în serios, atunci când îți alăptezi copilul la cerere, în loc să te uiți la ceas, te uiți la copil și ești atentă atunci când vine…„cererea”!
Dacă nu-l alăptezi pe bebe la primele țipete, el devine agitat și se instalează nervozitatea, cu cât amâni mai mult momentul, cu atât bebe va fi mai agitat la sâns și implicit mai greu de calmat!
Bebelușul este bolnav
Fii atentă dacă atunci când bebe este agitat la sân apar și alte simptome:
- Dacă este iritat şi îl vezi trăgându-se de ureche, este bine să mergi la medic. Ar putea avea o otită, mai ales dacă în ultimul timp a fost mai răcit.
- Roade tot ce prinde în mâini, este iritat şi plânge. Este posibil să-i iasă dinţii, aşa că gingiile inflamate îi cauzează disconfort. Dinţişorii încep să iasă după vârsta de 4 luni şi jumătate, dar cel mai adesea în jurul vârstei de cinci, şase luni.
- Dacă plânge şi îşi aduce picioarele spre abdomen, s-ar putea să-l doară burtica. Chiar dacă perioada colicilor a trecut, astfel de dureri mai pot să apară; urmăreşte să vezi dacă va avea febră sau diaree, ori dacă varsă.
- Dacă este bolnav, bebe va fi mult mai agitat la sân!
Urmărește-l cu atenție: îţi dai seama că îl doare ceva. În plus, există cel mai adesea şi alte semne: are febră sau diaree, varsă, are năsucul înfundat sau tuşeşte, respiră mai greu sau şi-a schimbat culoarea, nu are poftă de mâncare, este apatic, iar ceea ce altădată îl distra, acum îl lasă indiferent, ba chiar îl irită.
Mai rar există boli care nu au nici un alt semn decât disconfort. Dacă presupui că bebe este bolnav, mergi la camera de gardă a unui spital de pediatrie. Acolo medicii se vor asigura că el este sănătos, sau dacă este bolnăvior îl vor ajuta să se simtă mult mai bine și ulterior nu va mai fi agitat la sân.
Starea mamei influențează starea copilului
După naşterea unui copil, este foarte posibil ca mama să nu se simtă atât de fericită precum credea că va fi. Ba, dimpotrivă, poate să fie tristă fără motiv, iritabilă, să plângă des. De obicei, starea aceasta de spirit are cauze fiziologice şi este pasageră.
În câteva zile, aceste sentimente negative dispar şi mama se poate bucura din plin de micuţul miracol pe care îl are lângă ea. În aceste situaţii avem de-a face cu o stare depresivă temporară fără consecinţe deosebite, ce poartă numele de „baby blues”.
Se pare că aproximativ 70-80% dintre femei suferă de această tulburare.
Mult mai serioasă este depresia post-partum. Aceasta necesită implicarea persoanelor dragi, a familiei şi ajutorul unui specialist. Toate aceste sentimente vor fi simțite și de bebelușul tău, iar una din concesințe va fi să devină agitat la sân. Odată ce starea ta de neliniște dispare, va dispărea și agitația lui.
Greva suptului
În cartea „Ghidul pentru alăptare”, doctorul Jack Newman spune că adesea „greva suptului” este cauzată de scăderea producției de lapte.
„Mama va spune că, în timpul zilei copilul abia mai prinde sânul, sau îi refuză cu totul, cu excepția primei mese de dimineață, când mama are sânii plini. Copilul începe prin a refuza o masă după-amiaza târziu sau seara devreme, dar va continua să refuze din ce în ce mai mult pe măsură ce trec zilele. Dacă sporim producția de lapte, copilul va începe să ia mai bine sânul.”
Cauze frecvente pentru care bebe devine agitat la sân și intră în „greva suptului”
Uneori, motivele pentru care bebelușul refuză sânul sunt evidente, iar acestea țin de o problemă medicală a celui mic sau a mamei, cum ar fi:
- Bebelușul are nasul înfundat și respiră pe gură, așa că acoperirea guriței cu sânul îi face respirația imposibilă. Folosirea aspiratorului nazal și asigurarea umidității corecte în cameră ar putea îmbunătăți situația.
- Apariția dinților îi face pe unii bebeluși să nu mai vrea să se desprindă de sân, găsind acolo sursă de alinare pentru disconfort, iar pe alții să respingă total sânul.
- Otită. În acest caz, atunci când bebelușul este înclinat și pus la sân, presiunea exercitată pe ureche i-ar putea spori durerea. Ar putea funcționa alăptarea în poziție verticală.
- Aftele sau diverse ulcerații în gură ar putea face ca suptul să fie dureros pentru cel mic. Medicul lui va prescrie tratament pentru îndepărtarea acestui disconfort.
Puseele de creștere
Puseele de creștere pot apărea oricând și durează una sau două zile în cazul bebelușilor mici, iar în cazul celor mari, chiar și o săptămână. Una dintre concesințe este că bebe devine agitat la sân. Medicii pediatri au observat că există totuși anumite tipare în privința perioadelor în care apar puseele:
- La două săptămâni
- La trei săptămâni
- La șase săptămâni
- La trei luni
- La șase luni
Dacă alăptezi, nu-ți face griji că nu se satură, pentru că organismul tău va produce atâta lapte cât este nevoie. Este adevărat că poate fi nevoie de o zi sau două pentru ca organismul să înțeleagă că e nevoie de mai mult, perioadă care ar putea să te copleșească.
Dr. Mihaela Niță, medic pediatru și consilier în alăptare, spune că în timpul puseelor de creştere bebeluşii mănâncă mai bine, devin mai agitaţi la sân, se trezesc mai des în timpul nopţii.
„Dacă se practică alăptarea la cerere, sânul se adaptează foarte repede şi va produce mai mult lapte într-un interval foarte scurt de timp. Acelaşi comportament poate să apară şi în timpul perioadelor de achiziţii, când nevoile bebeluşului sunt crescute”.
Dr. Mihaela Niță
Refluxul gastroesofagian
Refluxul gastroesofagian apare atunci când laptele, odată ajuns în stomac, o ia în sens invers şi se întoarce în esofag sau chiar în gură. Refluxul poate să apară fie în timpul mesei, fie după ce bebeluşul şi-a terminat alăptarea. Dar nu te îngrijora! Mulţi dintre copiii cu astfel de manifestări sunt veseli şi perfect sănătoşi.
Cum se manifestă?
- Copilul dă afară laptele abia înghiţit.
- Vomită.
- Bebe plânge în timpul mesei sau este foarte agitat.
- Tuşeşte.
- Se hrăneşte insuficient.
Cum se tratează?
Dacă bebeluşul refuză sau este agitat la sân, se odihneşte prost şi nu creşte satisfăcător, doctorul îţi va prescrie un tratament de scădere a acidităţii din stomac.
În felul acesta, mucoasa esofagului nu va mai suferi. Dacă tratamentul medicamentos nu rezolvă problema micuţului, iar refluxul este important şi îi cauzează probleme respiratorii, medicul îţi poate recomanda intervenţia chirurgicală.
Informează-te despre alăptare din cele mai bune cărți
Dacă vrei să fii pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme “Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.
În acest ghid, cei doi experţi în domeniul alăptării ne oferă informații complete pentru următoarele situații:
- Cum să poziționezi bine copilul la sân;
- Ce poți face când copilul refuză sânul;
- Cum să eviţi ragadele sau iritarea mameloanelor;
- Cum să te asiguri că bebeluşul primeşte suficient lapte;
- Alăptarea unui copil care are colici;
- Alăptarea nou-născuţilor prematuri sau cu nevoi speciale
Cartea poate fi cumpărată de AICI.