Roxana Ristache

În prezent sunt psiholog. Am fost jurnalist în presa centrală peste zece ani. Apoi am decis să fac o schimbare în carieră. Dacă e ceva care mă reprezintă cu adevărat şi la care nu pot renunţa, acel ceva este scrisul. Şi iată-mă scriind articole din domeniul psihologiei.

Ce influențează viața sexuală a femeii

Relaţia cu propriul partener, dar şi cu propriul corp sunt doi dintre cei mai importanţi factori care afectează viaţa sexuală a femeii. Ce alţi factori au un impact asupra vieţii sexuale şi ce poţi face

De ce viața sexuală este una pentru bărbați și alta pentru femei?

Viața sexuală a femeilor este atât de diferită de cea a bărbaților? Este dorinţa sexuală mai mică în cazul femeilor? Care sunt factorii care contribuie la motivaţia sexuală a bărbaţilor şi a femeilor? Aceşti factori

De ce e importantă noutatea sexuală în viața de cuplu

Dacă simţi că te-ai plictisit de partener nu este cazul să îţi faci probleme sau să te simţi vinovată. Nu eşti singura persoană care trece prin aşa ceva. Potrivit statisticilor, aproximativ jumătate din cei care

Cum copilăria mi-a distrus căsnicia

Chiar dacă este dorită, aşteptată, sau poate chiar planificată, apariţia unui copil aduce după sine o serie de schimbări în ceea ce privește căsnicia. Pe lângă faptul că soţul şi soţia capătă noi roluri –

Anxietatea de separare: cauze și soluții

Anxietatea de separare este o manifestare specifică copilăriei mici. Până la o anumită vârstă este o reacţie firească, care ţine de dezvoltarea copilului. Prima manifestare apare pe la 7-9 luni: bebeluşul plânge atunci când mama

Șapte lucruri surprinzătoare despre infidelitate

Se estimează că aproximativ 10-20% dintre bărbaţii şi femeile care se află într-o relaţie de cuplu îşi înșală, la un moment dat, partenerul. Infidelitatea poate duce la depresie, violenţă domestică sau divorţ. În ciuda efectelor

Mamă versus soție: Cum să fii o soție implicată după apariția copilului?

Relaţia de cuplu se schimbă destul de mult după ce devenim părinţi. Rolurilor de soţ şi soţie sau de parteneri de cuplu, li se adaugă unul nou: cel de părinte. Şi nu întotdeauna ştim să

La braț cu îndoiala: “O iubește pe alta sau doar mi se pare?”

Te frămâţi de ceva timp încoace? Ţi se pare că partenerul tău s-a schimbat, că nu mai este acelaşi? Nu se mai implică atât de mult în viaţa de familie, iar tu ai început să

Semne că relația în care ești e de vină pentru faptul că te simți îngrozitor

Aşa cum o substanţă toxică îţi face rău şi te îmbolnăveşte având nevoie de tratament medical, tot la fel o relaţie nesănătoasă îţi afectează propria persoană şi propria identitate. Dacă o relaţie sănătoasă îţi îmbogăţeşte

Cât de reală este depresia copilului mic?

Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburări psihice. Nu este o stare treacătoare, o melancolie ocazională sau o dispoziţie proastă. Este o stare care se prelungeşte pentru o perioadă mai lungă de timp, adică

Cât de benefice sunt temele pentru acasă?

Temele pentru acasă omoară curiozitatea copiilor şi interesul lor pentru învăţare. Cam aceasta este concluzia după ce citeşti cartea lui Alfie Kohn „Mitul temei pentru acasă”. Aşa cum ne-a obişnuit deja în alte lucrări („Pedepsiţi

De ce e bine pentru copii să luăm masa în familie

A mânca de unul singur devine un comportament tot mai întâlnit. Datele statistice arată că obiceiul de a lua masa în familie se diminuează de la o generaţie la alta. Americanii servesc mai bine de

Cum îi învăţăm pe copii să mănânce sănătos?

În epoca burger-ilor şi a pizza, una dintre marile provocări ale părinţilor este cum să îi convingă pe copii să mănânce sănătos. Cât timp sunt bebeluşi, pare mai uşor: mănâncă ce li se dă şi

Cum să preveniţi conflictele dintre fraţi

Frați fericiți sună aproape imposibil. Și totuși, nu este „Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi. Cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă” este o carte a cărei lectură vine destul de uşor şi de firesc pentru cine a

De ce recompensarea copilului e la fel de nocivă ca şi pedepsirea lui?

Expertul în parenting Alfie Kohn este cunoscut mai ales pentru lucrarea „Parenting necondiţionat”. În „Pedepsiţi prin recompense. Cum să evităm bulinele roşii, bonusurile, lauda şi alte feluri de mită”, el demonstreză că nu numai pedepsele

Cum să rămâi calm când copilul e agitat?

Pare aproape imposibil să rămâi liniştit atunci când propriul copil face o criză şi se tăvăleşte pe jos în mijlocul magazinului. E şi mai greu de gestionat o situaţie în care micuţul devine şi agresiv,

Ce presupune iubirea necondiţionată a unui copil

Alfie Kohn recomandă părinților să pună relația cu copilul pe primul loc, să îl respecte, să îi asculte nevoile și să nu-i iubească pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este.

Iată ce beneficii are corpul tău dacă practici mindfulness la masă

Ce înseamnă mâncatul conştient? Înseamnă să fii atent la ceea ce mănânci în timpul mesei, înseamnă să îţi îndrepţi toată atenţia la mâncare şi să nu te gândeşti la nimic altceva. Înseamnă să te opreşti

Cum să te reîmprieteneşti cu mâncarea: acum mănânc şi îmi place

La 24 de ani, Andreea a început să aibă o relaţie nu tocmai potrivită cu mâncarea. În urmă cu un an anumite probleme de sănătate au împiedicat-o să mai meargă la sală şi să facă

Ce învăţăm în copilărie: să ne placă mâncarea sau să ne înecăm emoţiile?

Tu când mănânci? Când ţi-e foame, când eşti tristă, când te simţi singură? Când simţi un gol în stomac, cum ştii dacă e un semn de foame sau de supărare? Foloseşti bomboanele sau acadelele ca

Cum să ai grijă de tine ca femeie după ce devii mamă

Odată ce ai devenit mamă simţi că pentru tine a început o nouă viaţă. Nimic nu mai este aşa cum ştiai tu, nu mai poţi face aproape nimic din ceea ce făceai înainte de apariţia

Copilul s-a îmbolnăvit: cum să rămâni cât mai aproape emoţional de el

Copiii se îmbolnăvesc destul de des. În câteva ore, de la o simplă febră, lucrurile se pot complica enorm. Ce faci? E mai bine să stai acasă cu cel mic sau să mergi la serviciu?