Raluca Manea

Raluca Manea, mamă de trei și profesoară (de engleza) acasă. Îmi plac copiii, cărțile și creștinismul. Băiețelul meu de argint are șase ani, e energic și sensibil, cu pasiune pentru construcții și pentru anatomie. Cati Căpșunica este o fetită dulce și bună, o minune medicală ce supraviețuiește sfidând eticheta de "incompatibilă cu viața" pusă la naștere. Ea are un cromozom 13 în plus, dar și voință, putere și iubire în plus. Al treilea e un bebeluș de bucurie, care se crede încă de pe acum șeful familiei. Scriu despre ei și viata mea dedicată lor.

Multitasking: mami versus bebeluş

Salut! Hai să mă prezint întâi: sunt un băieţel de 8 luni şi jumătate iar mami îmi spune „bebeluşul de bucurie”. E un nume excelent pentru mine, pentru că eu sunt haios şi când plâng.

Ce implică adopţia unui câine în familie?

Te gândeşti că familiei tale i-ar creşte serios nivelul de cuteness  adaugând în ecuaţie un căţeluş pufos şi drăgălaş? Sau copilul te pisează de o sută de ori pe zi să adopţi un câine, pentru

Lecţiile esenţiale ale celor şapte ani de-acasă

Rândurile de mai jos descriu un ideal. Nu mă aştept ca eu sau altcineva să le poată împlini perfect, dar ce fericit e copilul pentru care ele sunt o realitate în familie! Ce-ar trebui să înveţe copilul

Cărţile perfecte pentru bebeluşi

Cum arată cărţile perfecte pentru bebeluşi? Stai puţin… bebeluşii au nevoie de cărţi? Şi sunt de mai multe feluri? Ei, bine, DA este răspunsul la ambele întrebări. Cei doi copii mai mari ai mei adoră cărţile,

Mamele speciale din on-line

Îmi amintesc cum băteam lumea la picior, cu rucsacul în spate, cu faţa mea cuminte de tocilară şi aceeaşi geacă Goretex purtată ani de-a rândul. Geaca mi-a fost aproape şi când am urcat pe turnurile

Cinci idei pentru stimularea limbajului la bebeluşi

Mamele care au crescut un copil târziu-vorbitor vor fi preocupate să afle idei pentru stimularea limbajului la bebeluşi. Iată sugestiile noastre: Experienţa mea de mamă de băiat „inginer”, adică înclinat spre cele tehnice, dar nu

Cum îşi redescoperă feminitatea o mamă

Totul a început cu o cremă… Stilul “de mămică” mă acaparase cu totul. Mă-nghiţise mămicia, mă făcuse să cresc exacerbat într-o singură direcţie. De altfel, nu cred că mă mai vedeam nici eu, nici altcineva, dincolo

Amintiri din copilăria… mamei

Când eram mică îi rugam deseori pe ai mei să îmi povestească ce fel de copilărie au avut. Auzeam, pe un ton moralizator, cât de cuminţi şi ascultători fuseseră ei (faţă de cât de obraznici eram noi,

Părinţi elicopter sau părinţi vultur?

Băieţelul meu se joacă deseori cu un elicopter cu telecomandă, pe care îl manevrează cu multă dexteritate oriunde vrea el. Distracţia cea mai mare este să îl facă să planeze deasupra capului cuiva, ca o

Nostalgii şi viroze

E vremea virozelor… Se-aprind ca nişte mici incendii, ard tot ce e rutină, somn şi brumă de odihnă sau energie la noi acasă. Nu apucă una bine să se stingă, şi iată, alt microb prinde

Jocuri senzoriale de toamnă

Au început şcolile şi grădiniţele, zilele s-au scurtat, plimbările la fel. Cum împlinim nevoia copiilor de aer şi mişcare, după cele patru  sau opt ore petrecute într-o clasă, stând în bănci concentraţi?  Puteţi echilibra balanţă

Scrisoare pentru mine însămi

Draga mea, Sunt tu, dar şase ani şi trei copii mai târziu. Îţi scriu un gând de bine şi de bucurie pentru prima ta zi ca mamă. Și îți voi povesti (un pic) din ce urmează. E prima

Când punem bebeluşul să stea în funduleţ?

Când şi cum punem bebeluşul să stea în funduleț? Ce se poate intâmpla dacă îl punem prea devreme? Iată sfaturile specialiștilor.

Mamele şi educaţia timpurie (şi 12 idei de activităţi cool)

Cum recunoști o mamă pasionată de educația timpurie? Prin parc întâlnești tot soiul de mame. Unele scutecesc textil. Altele au ca punct forțe nutriția sănătoasă. Altele ridică în slăvi, cu argumente excelente, alăptatul. Altele, ca

Cât sunt de importante târâtul şi mersul de-a buşilea

Aflați de ce este important pentru dezvoltarea bebelușului să se târască sau să meargă de-a bușilea.  Prin anii 1950, în Statele Unite ale Americii, un kinetoterapeut pe nume Glenn Doman a deschis, împreună cu echipa sa

Vocea ta: Cea mai grea zi din viaţa mea de mamă

Ce s-a întâmplat în cea mai grea zi din viața mea de mamă Aş putea să vă povestesc despre zilele în care am senzaţia că jonglez cu şapte mingi, în care adun orele de somn

Desene animate la grădiniţă. Pro sau contra?

Ce rol au desenele animate la grădiniță? Eu fac parte din generaţia de copii care până la opt ani nu au avut acces la prea multe desene animate, iar apoi au exagerat cu televizorul. Am

Sfaturi pentru părinţii care aşteaptă al treilea copil

Gânduri, sfaturi și încurajări pentru părinții care urmează să aibă al treilea copil De ce al treilea copil? Pentru noi, nu a fost niciodată motiv de dezbatere. Am ştiut de la bun început că ne