
Îmi place să scriu și să citesc. Am tradus cărți pentru copii și adolescenți. O vreme am cochetat cu facerea cărților. Apoi am revenit la prima dragoste, jurnalismul. Pe care m-am decis să nu-l mai părăsesc. De mai bine de 18 ani scriu articole pentru părinți. De 19 ani sunt mamă. Nu devii jurnalist de parenting când ți se naște copilul. Așa cum nici meseria de părinte nu te face să le știi pe toate. Încerc doar să le îmbin pentru a afla cât mai multe răspunsuri. Căci întrebări am. Toată lumea ar trebui să aibă.
O notă ar trebui să arate cât a știut copilul la o anumită lucrare. Uneori, însă, ajunge să-i spună cine este: deștept sau incapabil, demn de laudă ori o dezamăgire. Cum îl ajutăm să ia școala în serios fără să-și măsoare propria valoare prin catalog.
În România, patru direcții de studiu le oferă absolvenților perspectiva unui loc de muncă imediat, este de părere profesorul Mihai Maci, lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea,
Provocări zilnice, coechipieri și puncte pentru perseverență: CampioMATE invită elevii din clasele V-VIII să se antreneze la matematică într-un campionat online.
Actrița Dana Rogoz este mama lui Vlad, în vârstă de 12 ani, și a Liei, de 6 ani. Deși înainte de a deveni mamă a doua oară credea că ar fi fost mai bine să
Carla, Vladimir și Tudor, cei trei copii ai Mirelei Vaida, merg la o școală de stat din comunitatea în care locuiește familia. Prezentatoarea TV spune că a ales acest mediu pentru normalitatea și simplitatea pe
La grădiniță și în primii ani de școală, o prietenie se poate rupe din cauza unui creion și se poate reface cu o gumă de șters împrumutată. Totul înainte să se termine pauza.
Prevenirea bullyingului nu începe atunci când apare primul caz, ci mult mai devreme, prin felul în care copiii învață să-și recunoască emoțiile, să gestioneze conflictele și să construiască relații bazate pe respect și grijă. Aceasta
Pilotarea din cele 43 de licee ar putea îmbunătăți rezultatele învățării și șansele absolvenților de a-și găsi locul pe piața muncii. Însă, dacă Ministerul Educației nu analizează rezultatele și nu măsoară efectele pilotării, aceasta va rămâne doar un experiment, fără consecințe pentru restul sistemului.
Procedura interzice intervievarea repetată a victimei, pentru a evita retraumatizarea acesteia. Când copilul raportează faptele, personalul trebuie să îl asculte calm, să îl protejeze împotriva discriminării și răzbunării și să nu folosească un ton acuzator, intimidant sau umilitor.
Angajatorii se plâng că tinerilor le lipsesc competențele practice, capacitatea de a comunica eficient și de a lucra în echipă, iar unul dintre motive este chiar școala. În mod normal, aceste semnale ar trebui să
Elevii care au intrat în clasa a IX-a în septembrie 2026 sunt prima generație care va studia obligatoriu materia Educație teatrală. Noua disciplină va apărea în orarul lor în clasa a XI-a, în anul școlar
România va participa pentru prima dată la evaluarea internațională a competențelor adulților, organizată de OECD. Persoane cu vârste între 16 și 65 de ani vor rezolva pe computer exerciții de citire, matematică și adaptare la situații neprevăzute.
Fostul ministru al Educației explică de ce schimbarea programelor școlare nu este suficientă dacă predarea și evaluarea rămân aceleași.
Din 2027, statul ar urma să asigure gratuit auxiliarele școlare. Până atunci însă, părinții continuă să dea zeci sau chiar sute de lei pentru caiete de lucru și culegeri, deși oficial cumpărarea lor este opțională.
Trei probleme PISA arată ce trebuie să știe să facă un elev de 15 ani cu informațiile învățate la școală.
Procedura de achiziție a fost anulată din cauza unor documente eronate transmise de furnizor. Ministerul Sănătății spune că va cumpăra 100.000 de doze. Dar nu precizează când vor fi disponibile.
Prezentatoarea a revenit pe platoul emisiunii „Vacanță de vedetă” într-o toamnă în care două dintre fiicele sale merg la școală, una la grădiniță, una la creșă, iar mezina este alăptată.
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, unul dintre liceele la care se intră cu medii foarte mari, caută încă, după începerea anului școlar, un profesor care să preia zece ore de limba germană pe săptămână.
Ce presupune pilotarea în clasa a XII-a și ce trebuie să știe părinții.
Nu aș mai confunda tema făcută cu lecția înțeleasă, FB-ul cu stăpânirea noțiunilor de bază, nota 10 cu cunoașterea, bursa cu meritul și liceul de top cu un loc sigur.
Estonia nu așteaptă ca un copil să ia note mici pentru a-i oferi ajutor. Elveția nu consideră că toți adolescenții trebuie să ajungă la facultate. Turcia, aflată în urma României în 2015, a ajuns în zece ani cu aproape 70 de puncte înaintea noastră la științe.
Testele se dau pe computer și verifică dacă adolescenții pot folosi în viața reală ceea ce învață la școală.