De la 21 de ani am fost mamă și tată. De la 53 de ani sunt bunică și bunic. Ei, nu, că nu mă plâng
de absolut nimic! Fac jurnalism de 30 de ani și încă port acest microb căruia nu-i reproșez decât
faptul că mi-a furat și continuă să îmi fure prea mult din timpul cu care le-am fost și încă le sunt
datoare fiicei și nepoatei mele. Trăiesc permanent pe fugă, împărțindu-mă între aceste trei repere,
dar nu, nu mă plâng. Pentru că îmi place!
Îmi pare tare rău că nici copiii și nici nepoții generației mele nu vor mai avea în amintirile acestei sărbători mirosul de brad. Și mulți poate nici nu vor asocia Crăciunul cu aroma sarmalelor, cârnaților și-a cozonacului, pentru că pe mesele dichisite sunt acum sunt terine de rață și sparanghel, somon, sushi, brânzeturi fine..
Trei generații, trei tipuri de cadouri: mai întâi au fost bananele verzi, care nu apucau să se coacă, apoi treningurile pentru școală, iar azi sacul plin cu de toate.
A da prea multe like-uri în social media unei femei sau a-i trimite emoticoane sugestive e semn de microinfidelitate. Mai exact, un derapaj.
Concluziile unei bunici implicate în creșterea nepoatei după prima săptămână de creșă. Micuța nu a împlinit încă 2 ani, iar adaparea ei a fost mai ușoară decât se așteptau. Deocamdată…
S-a vorbit despre educația cu blândețe atât de mult și atât de clar încât numai cine a refuzat și continuă să o refuze, să o înțeleagă și să o accepte, va refuza și să o aplice. Și mai sunt cei care au înțeles-o greșit. Cei care au înțeles că parentingul necondiționat înseamnă lipsa limitelor.
„Principalul motiv de pedepse – inclusiv fizice câteodată – era ordinea și curățenia. Cred că la tinerețe suferea de vreo tulburare obsesiv-compulsivă…”
Cei care aveau ceea ce azi numim un tantrum erau de regulă etichetați de către martorii de ocazie ca fiind „copii râzgâiați și obraznici”, în vreme ce părinții, bunicii sau alți membri ai familiei considerau că micuțul are doar… „prea multă personalitate”…
Bunicii nu sunt mai presus de reguli, spune o proaspătă bunică, care vorbește sincer despre cum încearcă să-și ajute fiica respectându-i deciziile.
Poate că dacă aș fi mers la Filologie, așa cum consideraseră părinții că ar fi fost potrivit pentru mine, nu mai trebuia să lucrez cinci ani într-o fabrică de încălțăminte, pe bandă, în mediu toxic, înainte să ajung într-o redacție, unde am simțit din prima că mi-e locul.
Dintotdeauna am crezut că un copil este ca o bucată de lut pe care, crud fiind, dacă în aspectele esențiale îl modelezi și îl formezi într-un fel, așa rămâne. Că niciunul nu se naște bun sau rău, ci devine.
Atâta timp cât animalul de companie este deparazitat, vaccinat, i se efectueaza anual analize și i se asigură permanent o igienă corespunzătoare, nu prezintă pericol pentru sănătatea copilului.
Ăștia ai mei, fiică-mea și ginere-meu, cred că s-au născut cu drumul în picioare. N-ar sta ei în vreun week-end acasă, măcar cât stă câinele în coadă. Ți-ai găsit… Păi deh, așa e când ești
Bunicii care participă activ în viața nepoților trebuie să se informeze constant despre noile recomandări ale medicilor. Perioada diversificării este una dintre cele mai importante pentru că ce era valabil în urmă cu 30 de ani azi poate fi complet interzis.
„Atunci când devii bunic nu te ajută cu nimic faptul că ai avut de-a face cu un bebeluș în urmă cu 30 și ceva de ani. Cu nimic! Cel puțin în cazul meu. Nepoții sunt parcă și mai prețioși decât au fost copiii, iar responsabilitatea parcă și mai mare…”