Liceul privat este o alternativă pentru familiile care, din diverse considerente, evită învățământul liceal de stat. Această opțiune vine cu o serie de avantaje, dar presupune și costuri ce nu sunt deloc de ignorat. Liceele
Euro 2024 are o nouă campioană: România. Și nu, nu vorbesc despre marele trofeu, acesta, în clipa de față, este irelevant. Ce ne-a dat nouă acest campionat este mai mult decât un punctaj bun în
E deja o tradiție ca, imediat după Evaluarea Națională la Limba română, să apară în mediul online așa numitele „perle” ale elevilor, cu care profesorii s-au întâlnit în timp ce le corectau lucrările. Dacă n-ar
Rațiu, băiatul cu părul albastru, poreclit și Sonic, este unul dintre jucătorii valoroși ai „Generației de suflet”. Povestea sa de viață și ascensiunea în lumea fotbalistică sunt demne de scenariu de film. Dincolo de performanțele
Pentru a maximiza șansele de a fi admis la un liceu potrivit, este esențial să completezi corect și strategic lista de opțiuni.
Ridichea neagră, cunoscută și sub numele de Raphanus sativus niger, este un aliment care oferă numeroase beneficii pentru sănătate. Această legumă rădăcinoasă este apreciată atât pentru gustul său distinctiv, cât și pentru proprietățile sale terapeutice.
Vacanța în Istanbul a fost visul lui David încă din pandemie. Nu știu de unde i-a venit ideea, dar, într-o zi, s-a trezit că vrea în orașul celor două continente. Am tot amânat din varii
Bebe refuză mâncarea, iar tu ai un motiv în plus de îngrijorare. Pot fi multe cauze pentru care face acest lucru, dar nu toate reprezintă o problemă reală. În timp ce mulți bebeluși sunt încântați
Cele mai recente rezultate publicate de la testarea PISA au arătat că elevii români nu stau deloc bine la capitolul gândire creativă. Elevii care au participat la studiu au obținut un scor de doar 26
Back to work. Revenirea la birou este mai frumoasă când coincide cu sosirea noutăților în garderobă, nu-i așa? Colecția de toamnă DiKa îmbină perfect tradiția cu inovația, surprinzând prin stiluri elegante și feminine. Culorile semnături
Un nou caz de preluare a unor minori români care trăiesc în afara țării a intrat în atenția presei și a autorităților de la București. Este al doilea de acest fel din ultimii ani petrecut
Sughițul la bebeluși e un „refren” pe care proaspeții părinți îl aud frecvent. Cu siguranță mulți dintre ei își pun întrebarea – este normal? Răspunsul scurt este da. Sughițul bebelușului este complet inofensiv și reprezintă
Paste cu sos alb și bacon reprezintă o alegere ideală pentru un prânz ori o cină în familie. Este destul de rapid de făcut, delicioasă și versatilă. De ce spunem asta? Pentru că, pe lângă
Constipația la bebeluși și copii înseamnă că scaunul lor este tare și uscat, iar eliminarea se face cu greutate și poate fi chiar dureroasă. Pe de altă parte, este normal ca bebelușii să fie constipați
Cauți idei de pachețel sănătos de școală pentru copilul tău? Crezi că s-a plictisit de eternul sandviș și știi că nu e sănătos să-i dai bani să cumpere ceva plin de chimicale de la magazin?
În loc să aducă laude și mulțumiri, cum se așteptau colegii și profesorii ei, tânăra a vorbit sincer despre hibele școlii, despre sistemul rigid și ipocrizie.
O fetiță de 9 ani și mama ei au fost atacate de un câine miercuri, 5 iunie, într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Câinele, Ciobănesc Carpatin, le-a rănit la mâini și la picioare. După
Un copil de 18 luni a murit din cauza rujeolei, deși era vaccinat cu o doză de ROR. Băiatul din județul Constanța, fără comorbidități cunoscute, reprezintă cel de-al 17-lea deces provocat de rujeolă în România
Vaccinurile obligatorii pentru copii se fac conform schemei naționale de vaccinare, gratuit, la medicul de familie. Vaccinurile protejează copilul de unele boli care sunt frecvente şi grave, iar atunci când se produc au un risc
Consumul de alcool la banchetul de clasa a VIII-a a băgat în spital două adolescente zilele trecute. Totul s-a petrecut sub ochii profesorilor și părinților, chiar dacă la restaurant nu s-au servit băuturi alcoolice. Se
Un copil nu valorează cât nota pe care o ia la examen. Un copil înseamnă emoție, încredere, motivație și, mai ales, iubire!
5 iunie 2024 va fi o nouă zi liberă în sistemul de învățământ. Este Ziua Învățătorului și, în premieră, va fi sărbătorită la nivel național, în urma grevei profesorilor de anul trecut. La fel se