Noua campanie “Cinste Vouă!” mulțumeşte eroilor acestei perioade: medicii, livratorii, oamenii din fabrici, lucrătorii din magazine, dar şi familiile acestora Începând din luna august şi până în octombrie inclusiv, Napolact va avea pe piaţă noi
Am crezut că anul trecut începutul școlii a fost special. Un copil începea clasa 0, iar celălalt mergea într-a 5-a, primul an de gimnaziu. Au fost emoții multe și pregătiri de toate felurile pe tot
Bursele în anul școlar 2019-2020 nu vor fi mai mici de 100 de lei în unitățile de învățământ din România, a anunțat Ministerul Educației Naționale. În anii trecuți elevii puteau primi burse începând de la
Program flexibil pentru părinți. Angajații vor putea să solicite un program adaptat nevoile lor, care să le permită să-și îngrijească copilul, potrivit unei directive europene care se aplică din luna august 2019. Măsura va trebui
Vacanța de vară este aproape de final, iar familiile cu copii se pregătesc intens de începerea școlii. Nu doar cumpărarea ghiozdanului și a rechizitelor sunt importante. De fapt, trebuie să bifați o listă destul de
Anul școlar 2019-2020 a aduce câteva schimbări în programa de creșă, anunțate de Ministerul Educației cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor. Modificarea principală este dată de realizarea unuei curricule pentru creșe, pentru grupa de
Și tu ai căutat remedii testate de mame care calmează erupția dentară pe care să le încerci pentru liniștea bebelușului tău. Vrei să mergi la sigur pentru că te doare sufletul când vezi copilul cum
Majoritatea bebelușilor au la un moment dat colici. La unii se manifestă mai puternic, la alții trec repede. Oricum ar fi, părinții nu prea pot să influențeze apariția lor. Acest articol conține prezentare de produs.
Când vei vedea primul dințișor al bebelușului tău te vei bucura foarte tare. De acum, devine copil mare! Numai că pe toată perioada în care îi ies dinții și măselele vei observa la el și
Prima zi de școală la clasa 0 este una dintre cele mai importante momente din viață. Emoțiile sunt mari atât pentru părinți, dar și pentru copii. E punctul în care copilăria se duce tot mai
Iată câteva rețete ușoare de mâncare pentru bebeluși de 6 luni care să te ajute să începi mai ușor diversificarea celui mic.
Vacanța cu copiii poate însemna conectare, relaxare și multe amintiri plăcute. Este într-adevăr solicitant, pentru că practic trebuie să gestionezi toate nevoile celor mici în locuri noi. Totuși, când te uiți în urmă, rămân doar
O suspiciune de sindrom Down a făcut o tânără mămică din Constanța să nu se poate bucura de sarcină. Una dintre cititoarele noastre a dorit să ne împărtășească o experiență prin care a trecut pentru
Cartea pentru copii „O javră, un câine și un copil”, de Sidonia Drăgușanu, apărută prima dată în 1947, a fost reeditată și îmbogățită cu ilustrațiile Oanei Ispir. Lansarea oficială a avut loc pe 9 iunie,
Părinții copiilor mai mici de 12 ani ar putea beneficia de zile libere plătite atunci când autoritățile hotărăsc să închidă instituțiile de învățământ din cauza vremii sau din alte motive. Dacă legea va fi aprobată
Nașterea unui copil reprezintă un motiv de bucurie, dar și începutul unei perioade în care părinții vor avea de-a face cu un hățiș legislativ în care trebuie să se descurce de cele mai multe ori
Peștele în sarcină nu este interzis. În principiu, poți mânca orice fel de pește vrei, atât în timpul sarcinii, cât și al alăptării. Totuși, sunt anumite tipuri pe care ar trebui să le eviți. Peștele
Dacă nu ați mai vorbit de ceva vreme cu mamele voastre, dați-le o șansă. Faceți lucrurile cu pași mici. Nu trebuie să vă apucați acum de sporovăit cu orele din prima și nici să vă faceți confidențe majore la început. Îi poți spune doar atât: ”Te înțeleg, mamă!”
Libertatea de a călători oricând vrem, cum vrem este un drept pe care puțini reușeșesc să îl câștige. Miruna Tîrcă este o mamă care a descoperit că cea mai bună modalitate de a-și educa fetița,
Alexandra Măceșanu a sunat la 112 în căutarea salvării când era sechestrată de Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal. Apelul ei a rămas fără răspuns pentru că polițistul care i-a răspuns la telefon, Florescu Vasilică Viorel
Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal care a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra și Luiza Mihaela, avea o pasiune pentru adolescente și căuta contexte în care să le acosteze. Una dintre cititoarele Totul despre mame,
Crima din Caracal scoate la iveală detalii tot mai șocante cu privire la modul în care a murit Alexandra Măceșanu, tânăra de 15 ani, care a fost sechestrată de un taximetrist de ocazie. Hainele și