Alina Dan

Sunt mamă, jurnalist, iubesc frumosul și armonia. Am un băiețel și o fetiță care îmi sunt cei mai buni profesori de viață. Am pendulat între jurnalism de sănătate și cel cultural și cu toate că iubesc deopotrivă ambele domenii, am ales parentingul ca provocare supremă.

Ce trebuie să faci când ai un copil supraponderal? Patru pași de urmat

E îngrijorător şi dureros să constaţi că ai un copil supraponderal, dar nu eşti singurul părinte care trece prin această situaţie. La nivel mondial, un copil din cinci este afectat de obezitate, iar peste 40%

Vocea ta. Ce mărțișor urât i-am oferit fiicei mele!

Dacă aș putut, sau, mai degrabă, dacă ar fi schimbat asta cu ceva lucrurile, m-aș fi luat la palme, m-aș fi tras de urechi și m-aș fi pus la colțul de rușine. Dar nu se

Protestul copiilor, în imagini. Cea mai frumoasă lecție de democrație | FOTO

Românii protestează de cinci zile. Seară de seară, își cer, în Piața Victoriei, dreptul la decență, la verticalitate, la o viață corectă pentru ei și copiii lor. În a cincea zi de proteste, a venit

Ce îi pui copilului în pachețel la școală? Sfaturi de la nutriționist

Parcă mai ieri răscoleai în sus și-n jos Internetul ca să afli când, cum și cu ce să începi diversificarea alimentației puiului de om pe care îl aveai acasă. Dar timpul nu stă în loc,

Etapele diversificării. Când începi, cu ce începi și care sunt pașii de urmat

Etapele diversificării dau mai multe bătăi de cap decât ați fi crezut. Ai trecut cu bine prin experienţa miraculoasă a naşterii şi prin primele luni de viaţă ale uimitorului tău bebeluş. Fiecare zi este o

Psiholog: Părinții perfecți sunt periculoși pentru buna dezvoltare a copilului

Ești mamă bună, fără doar și poate, dar cauți să fii mamă perfectă. Ai biblioteca plină de cărți de parenting și ești frustrată că nu poți citi chiar totul. Mergi la seminarii și cursuri de

Mihaela Bilic, despre alimentația copiilor: ”Mâncarea nu trebuie să fie bazată pe legume”

Nu există provocare mai mare pentru părinți decât alimentația copiilor. De la primii pași în diversificare și până când copilul devine adultul responsabil, gata să se descurce fără ajutor, mâncarea este un permanent prilej de

Vocea ta. 10 zile de spitalizare şi 10 lucruri indispensabile atunci când eşti internat cu copilul mic

Totul a început cu simptome comune unei viroze banale: strănut, tuse, temperatură peste 38. A escaladat rapid, în aceeaşi noapte, cu scaune proaste si temperatură peste 39. Am tratat clasic: antitermice, mucilagiu de orez, săruri

Dr. Andreas Vythoulkas, despre sarcina când ai fibroame uterine și ce teste trebuie să faci înainte de a rămâne însărcinată

Sarcina pe un fond sănătos al mamei este esențială pentru un viitor copil sănătos. Despre pericolele unei sarcini în cazul unei mame care are diferite afecțiuni, despre ce analize se impun a fi realizate înainte

De ce plângi, mami?

Când o vorbă spusă la întâmplare stoarce lacrimi amare. O banală călătorie cu metroul îți poate demonstra cât de fragil poate fi sufletul unui copil și cum cuvintele sapă răni adânci, pe care se întâmplă

Știu ce-ai gândit despre mine

Când am anunțat că sunt însărcinată cu al doilea copil, nu m-a felicitat nimeni. Toată lumea mă privea în ochi cu spaimă, afișând pe chip un zâmbet forțat, ca o grimasă. Urma, invariabil: ”Ce curaj