Educația bebelușului începe devreme, de la câteva luni, scrie parents.com. Iată câteva idei de activități educaționale pe care le poți face cu un bebeluș de 10 luni. Știu că este doar un bebe, dar asta
Un bebe la 9 luni este deja un bebe mare, însă chiar și așa, încă sunt alimente care se introduc în meniul lui puțin mai târziu, după 10 luni sau chiar 1 an. Află, din
Ați făcut deja primii pași în diversificare. Meniul este destul de variat acum, ceea ce îți permite să mai improvizezi. Află din acest articol ce mănâncă un bebe la 8 luni și cum să-i faci mesele atractive.
Ne creștem copiii astăzi ca să devină adulții indepedenți de mâine. Dar oare știm cum să-i pregătim pentru meserii care încă nu există? L-ai întrebat pe copilul tău ce vrea să se facă atunci când
Sunt copiii miza luptei pentru putere în cuplu? I-ai spus vreodată partenerului tău că tu știi cel mai bine cum se crește un copil? Iată ce au răspuns mai mulți părinți la astfel de întrebări. Creșterea
Iată cât este de important să-i înveți pe copii ce e empatia și cum le influențează acesta fericirea și starea de bine. Empatia este abilitatea de a recunoaște emoțiile altei persoane, adică de a te
Așteptarea rezultatului unui test de sarcină este întotdeauna plină de emoții. Află în ce situații rezultatul poate fi un test de sarcină fals pozitiv și de ce apar astfel de situații. Poate ai trecut și
Și copilul tău se trezește prea devreme? Iată ce ai de făcut! Mulți bebeluși și chiar copii mai mari au această problemă: se trezesc prea devreme. De regulă, un bebeluș ce trece de vârsta de
Cu toții ne aducem aminte cu drag de cele mai frumoase jocuri ale copilăriei, indiferent de vârstă. Dar cum s-au schimbat ele în timp? Iată cum arată topul părinților versus topul copiilor! Fie că ne
Ai subiecte tabu în familia ta? Ai simțit pe propria piele ce înseamnă să nu ai voie să discuți despre anumite lucruri? Hai să vezi care este experiența altor persoane cu cel mai adânc înrădăcinat subiect
Schimbatul scutecelor poate deveni un calvar, mai ales când bebelușul tău este mai mare și iubește să fie independent. Iată câteva sfaturi care să te ajute să treci cu bine peste această problemă. Și acum
Copilul tău are televizor în camera lui? Dacă da, poate ar fi cazul să te răzgândești. Află cum îi influențează negativ somnul și odihna. Televizorul a devenit un alt treilea părinte pentru generațiile mileniului trei
Poveștile citite seara, înainte de culcare, au farmecul lor aparte. De multe ori nu contează doar întâmplările, ci și felul în care ele sunt spuse de povestitor. Iată câteva tradiții din jurul lumii care te
Stai de vorbă cu copilul tău, dar oare știi să-l asculți? Iată câteva sfaturi practice care te vor ajuta să devii un mai bun ascultător. Doar pentru că îți întrebi copilul cum a fost la
Această întrebare îl chinuie, de câteva zile, pe băiețelul meu. Revine cu ea, mereu, indiferent ce i-aș răspunde. Dar niciodată e un cuvânt prea mare și prea serios. Nu e o întrebare deloc ușoară, mai
Când copilul este bolnav, parcă se îmbolnăvește și mămica odată cu el. Iată ce fac alți părinți pentru a avea copii sănătoși. Trei mămici de copii sănătoși ne-au împărtășit secretele lor Corina, mămica lui Darius (5
Un copil stresat este un copil nefericit. Mihaela Berechet, instructor de parenting, ne oferă câteva soluții pentru a scăpa de această problemă. Hormonul stresului (cortizolul) ne poate ajuta pe termen scurt, întrucât ne poate furniza
Pentru noi, adulții, copilăria pare o perioadă lipsită de griji, prin comparație cu greutățile vieții pe care le înfruntăm. Copiii însă, ca orice altă persoană, pot fi supuși unor situații stresante. Află care sunt acele surse majore de stres
Sfaturi pentru o navigare sigură pe Internet. Chiar dacă te afli printre persoanele care nu fac tranzacții bancare online, care nu-și cumpără nimic din magazinele virtuale și nici nu faci greșeala de a comunica date personale
Pe 1 Iunie este sărbătorită Ziua Copilului în multe țări din lume! Dar oare ce își doresc ei cu adevărat în această zi? Surprinzător sau nu, Ziua Copilului nu se sărbătorește dintotdeauna, ci abia prin
Reguli de părinte – unii au prea multe, alții deloc. Iată însă ce gândesc trei mămici și care este viziunea lor vizavi de creșterea copiilor. Când copiii devin neascultători, mămicile se gândesc că fie nu
Orice mamă își dorește ca propriul copil să dezvolte un nivel bun al stimei în sine, dar fără să devină un narcisist. Iată cum faci diferența! Copiii au tendința să fie puțin mai egoiști ca