Tinerii nu sunt imuni la coronavirus și trebuie să evite să socializeze și să transmită boala celor în vârstă, care sunt foarte vulnerabili la infecție, a avertizat directorul Organizației Mondiale a Sănătații. Declarațiile vin în
Bărbații par mai vulnerabili decât femeile în fața COVID-19, din datele pe care le au până acum experții despre noul coronavirus. În situația în care fumează (și în general, peste tot în lume, bărbații fumează
Sute de cadre medicale din toată țara tratează cei aproape 400 de români care au fost diagnosticați până acum cu COVID-19. În ciuda echipametelor de protecție, riscul de infectare există. O arată numeroasele cazuri de
Coronavirus la medici din Italia. În ultimele zile, în Italia încep să apară și poveștile pacienților care au au luptat cu Covid-19 și l-au învins. Mulți dintre ei sunt medici, cei mai conștienți de cât
Un medic italian care scrie periodic în publicația Newsweek demontează strategia „laissez-faire” a Marii Britanii, dar și a SUA, potrivit publicației de sănătate smartliving.ro. În Marea Britanie există o comunitate importantă de români, inclusiv părinți
Ministrul Sănătații din Franța, Olivier Véran, a recomandat într-un mesaj transmis prin rețelele sociale în data de 14 martie 2020, să nu se administreze ibuprofen sau cortizon la persoane infectate cu noul coronavirus, ci paracetamol. Și
Pacienții infectați cu noul coronavirus sunt conștienți până la final și ne roagă să îi ajutăm să își ia rămas bun de la cei dragi când simt că li se apropie sfârșitul, potrivit medicilor italieni
Ministerul Sănătăţii din România precizează că dovezile curente sugerează că noul coronavirus poate rămâne pe suprafeţe din diferite materiale pentru ore şi chiar zile şi, de aceea, copiii trebuie să evite locurile de joacă aglomerate.
O dietă specifică anti Covid-19 nu există, însă există un set de bune practici emis de Organizația Mondială a Sănătății în contexul pandemiei care a luat cu asalt planeta. Bune practici menite să ridice pe
Un studiu realizat pe copii infectați cu COVID 19 arată că în evoluția epidemiei cei mici sunt afectați în stadiile inițiale. Și copiii fac forme zgomotoase ale bolii, chiar dacă nu au murit din cauza
O tănără care a născut la Spitalul Municipal de Urgență Roman a murit la scurt timp după ce a adus pe lume o fetiță sănătoasă. Eforturile medicilor de a o salva au fost zadarnice, femeia
Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat miercuri seară, referindu-se la cei mai eficienţi dezinfectanţi pentru protejarea de coronavirus, că spirtul medicinal nu este bun, nu foloseşte la nimic, precizând că trebuie utilizate substanţe biocide. „Alcoolul sanitar
O jurnalistă de origine română care locuiește în Milano descrie pas cu pas cum a început și evoluat epidemia de coronavirus de aici și greșelile care au amplificat-o. Ce veți citi mai jos este probabil
Grupul de Comunicare Strategică, din care fac parte medici și experți din structurile medicale de urgență din România, a transmis 15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19). Le redăm mai jos:
Studiile despre noul coronavirus arată că modul în care se transmite este mai facil decât se credea. În consecință, recomandările privind siguranța se modifică, riscurile infectării fiind foarte mari. „În România, dacă în următoarele 24
Medicul pediatru Alexis Cochino a lansat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru părinții care ajung la urgență cu copiii lor, în care face referire la cadrele medicale din sistemul de urgență (medici și
Târgul Baby Boom Show se va desfășura potrivit programului, între 5 și 8 martie, la Romexpo, Pavilionul B1. Dată fiind îngrijorarea privind posibila răspândire a virusului Coronavirus în țările europene, organizatorii anunță luarea următoarelor măsuri
Cititoarea noastră Erika Helbet ne-a scris propria poveste de naștere prin cezariană în Germania, unde a venit pe lume băiețelul ei de 4,600 de kg. Marea ei supărare a fost legată de faptul că, deși
Cititoarea noastră Ioana Bereș ne-a trimis o poveste de naștere la Spitalul Județean Sibiu, loc unde, spune ea, toată lumea s-a purtat impecabil, de la infirmiere la medici și asistente, iar condițiile au fost excelente.
Părinții, profesorii sau chiar elevii pot solicita ca în școala lor să vină experți în educație digitală care să îi instruiască despre cum să fie în siguranță atunci când navighează online. Noile tehnologii digitale deschid
Am închis ultimul fermoar al geamantanului, am verificat geanta cu gustări pentru drum și am programat filtrul de cafea pentru 5 dimineața. Intru încet în camera lui Andrei să îl învelesc. E cu un picioruș
Cititoarea noastră ne-a scris povestea ei de naștere la Filantropia, o experiență care, spune ea, a fost umbrită de atitudinea medicilor de la Neonatologie. Mămica susține că aceștia au acuzat-o că nu vrea să își