Bebelușul tău arată ca o smochină, iar tu ar trebui să scapi de grețurila matinale. Deci săptămâna aceasta veștile sunt cât se poate de bune!
Bebelușul tău a trecut de la statutul de embrion la cel de făt, iar tu ai intrat oficial în luna 3 de sarcină. Cum se dezvoltă bebelușul Deși în acest moment are încă dimensiuni reduse
Am început grădiniţa de atâtea ori de parcă aş avea o echipă de fotbal în ogradă, nu doar doi băieţoi năbădăioşi. Am început grădiniţa la un an şi zece luni, la doi ani am schimbat-o
Sarea in bucate, de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele măritându-se şi
Până pe 6 noiembrie 2023, educatorii grupelor mari de la grădinițe de stat și private se pot alătura programului „Tedi și prietenii naturii”. Participarea este gratuită, la fel și suportul didactic care este asigurat de Tedi și care constă în materiale necesare desfășurării lecțiilor din program.