Perioada sarcinii este una încărcată emoțional și plină de provocări. Printr-o monitorizare atentă pe parcursul celor nouă luni de sarcină, pot fi evitate complicațiile care pot să apară în această perioadă. Prin stabilirea la timp a diagnosticului și administrarea tratamentului potrivit, sarcina poate să evolueze normal chiar și atunci când viitoarea mămică are unele probleme de sănătate.
De aceea, este recomandat ca pacientele să aleagă nașterea la un spital privat multidisciplinar, unde să beneficieze de cele mai bune îngrijiri medicale, chiar și în situațiile limită.
Monitorizarea unei sarcini cu placenta praevia
Placenta praevia este una dintre complicațiile cu consecințe grave care pot apărea în sarcină. Această problemă este tratată ca o urgență medicală, pentru că poate provoca o hemoragie masivă, avort spontan sau naștere prematură. Placenta praevia nu poate fi prevenită, dar necesită o monitorizare foarte atentă a sarcinii, sub supravegherea unor medici cu experiență în medicină materno-fetală și gestionarea sarcinilor cu risc.
Placenta praevia sau placenta jos inserată reprezintă o poziționare anormală a placentei. Aceasta poate să acopere total sau parțial colul uterin, astfel încât este imposibilă nașterea naturală. Principalul semn al acestei complicații este sângerarea vaginală, de obicei fără dureri și cu un sânge de culoare intensă. În acest caz, gravida trebuie să se prezinte cât mai repede la Compartimentul de Primiri Urgențe, pentru consultație și tratament prompt.
Diagnosticul de placentă praevia se pune de obicei în urma unei ecografii de sarcină efectuată în săptămâna 20 de sarcină, când se poate observa deja poziția placentei. Nu este obligatoriu ca diagnosticul de la început să rămână pe toată durată sarcinii, pentru că situația se poate schimba în timp, pe măsură ce uterul crește în dimensiuni.
Factorii care influențează apariția placentei praevia sunt multiplii, printre aceștia se numără vârsta înaintată a mamei, sarcina multiplă, fumatul, avorturi anterioare, sarcina obținută prin tehnici de reproducere umană asistată, operații de cezariană anterioare sau placenta praevia existentă la alte sarcini.
Sarcină cu risc finalizată cu o naștere în siguranță, la Spitalul Clinic SANADOR
Cu un diagnostic de placenta praevia s-a confruntat și fosta atletă Adelina, în vârstă de 39 de ani. Fosta sportivă era însărcinată cu un băiețel, iar la începutul sarcinii, în urma unui control de rutină și a unei evaluări ecografice, a fost diagnosticată cu o afecțiune rară, placenta praevia perceta, o anomalie gravă de implantare a placentei. Aceasta s-a dezvoltat pe unul dintre pereții uterului și s-a extins pe organele învecinate.
În cazul Adelinei, placenta invadase complet peretele segmentului inferior al uterului, extinzându-se până la peretele vezicii urinare. Placenta astfel inserată are un grad de aderență foarte mare și nu se poate dezlipi natural după naștere, fiind necesară o intervenție chirurgicală de histerectomie totală pentru a salva viața mamei. Din fericire pentru Adelina și micuțul ei, medicii experimentați de la Spitalul Clinic SANADOR au știut exact cum trebuie să acționeze într-o situație de acest fel.
Înaintea intervenției chirurgicale, pacienta a fost internată pe secția de Urologie, unde i s-a efectuat o cistoscopie exploratorie și un implant de stenturi pe ambele uretere, pentru a le identifica mai ușor în cadrul operației.
În prima etapă, medicii au efectuat o operație de cezariană, prin care au extras fătul, care s-a născut sănătos, fără să apară complicații. Pentru pacientă însă, au urmat mai multe proceduri necesare pentru îndepărtarea placentei lipite de organele interne.
Astfel, echipa chirurgicală a realizat histerectomia totală, prin care s-a extras complet uterul și placenta prinsă de acesta. Dar, pentru că placenta ajunsese până în zona peretelui vezical, medicii au fost nevoiți să realizeze și cistografii vezicale extramucoase, cu reconstrucția vezicii în cadrul aceleiași operații.
Intervenția chirurgicală a fost una foarte complicată, a durat mai bine de patru ore și a implicat mai multe proceduri chirurgicale, realizate de o echipă multidisciplinară complex, condusă de Conf. Dr. Doru Herghelegiu.
Placenta praevia este o patologie care necesită un management medical foarte bine organizat, iar noi avem o echipă de Terapie Intensivă pregătită să intervină în astfel de situații, acesta fiind al 5-lea caz rezolvat la Spitalul Clinic SANADOR. Operația a avut un grad ridicat de dificultate, din cauza riscului foarte mare de hemoragie, însă a fost încheiată cu succes, iar evoluția postoperatorie a pacientei este favorabilă. Bebelușul este bine, sănătos.
Conf. Dr. Doru Herghelegiu, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Directorul General al Spitalului Clinic SANADOR
Pentru Adelina a urmat o perioadă dificilă, de recuperare, dar grație medicilor care au acționat la timp, mămica a reușit să aducă pe lume un băiețel sănătos.
Importanța îngrijirilor medicale într-un spital multidisciplinar
Maternitatea SANADOR asigură pacientelor toate avantajele unui spital privat multidisciplinar, dotat cu cele mai moderne echipamente medicale, inclusiv cu o secție de Terapie Intensivă performantă, pentru adulți și nou-născuți. Medicii care lucrează la Spitalul Clinic SANADOR au o vastă experiență și stagii de pregătire în centre de renume internațional, astfel încât sunt pregătiți să intervină chiar și în cele mai dificile și complicate cazuri.
De asemenea, Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din București care dispune de un Compartiment de Primiri Urgențe (CPU), care funcționează nonstop, cu 22 de linii de gardă și au acces permanent la analize de laborator și investigații imagistice avansate, pentru un diagnostic corect și rapid al complicațiilor care pot să apară în timpul sarcinii.
Blocul de nașteri de la Spitalul Clinic SANADOR este format din trei săli de naștere moderne și aseptice și este conectat la secția de Terapie Intensivă Neonatală, care este dotată cu echipamente de ultimă generație, unde bebelușii născuți prematur sau cu probleme de sănătate beneficiază de îngrijiri medicale dedicate, la cele mai înalte standarde.
- ÎȚI RECOMANDĂM ȘI: De ce să alegi să naști la un spital privat multidisciplinar?
În Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic SANADOR, micuții care vine pe lume beneficiază de consulturi interdisciplinare, pentru o evaluare completă a stării de sănătate – consult cardiologic, neurologic, ortopedic, oftalmologic și ORL, completat de un screening metabolic și auditiv extins. În acest fel, orice afecțiune poate fi descoperită și tratată din timp, pentru ca nou-născuții să se bucure de cel mai bun start în viață.