Relația cu un copil adoptat. Psiholog: „El nu are nevoie de un părinte perfect, ci de un părinte rezistent”

Un copil adoptat este un copil care a pornit în viață cu stângul, iar cei care adoptă trebuie să înțeleagă acest aspect și să aibă răbdarea de a vindeca răni adânc imprimate.

Anca Lupescu
Relația cu un copil adoptat se construiește pas cu pas. În cazul copiilor mai mari, care au suferit în urma abandonului, provocările cresc, însă pot fi depășite. FOTO: Shutterstock

În 2023, aproape 1.400 de copii aflați în sistemul de protecție au fost adoptați. Veștile bune sunt că numărul adopțiilor a crescut de la un an la altul, odată cu simplificarea procedurilor, iar numărul copiilor abandonați a scăzut. Care sunt provocările cu care se confruntă familiile care adoptă și cum se acomodează copiii în noile lor familii? În cadrul campaniei Adopția Schimbă Destine, inițiată de Totul Despre Mame și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, (ANPDCA), psihologul DGASPC Sector 1 Alina Floarea a vorbit despre impactul emoțional și implicațiile psihologice pe care le are adopția, atât pentru copil, cât și pentru părinți. Cum se creează legătura dintre ei? Care sunt problemele cu care se confruntă familiile după adopție? Când și cum ar trebui să afle un copil că a fost înfiat?

În urma adopției, se schimbă semnificativ atât viața copiilor, cât și cea a părinților. Este perfect normal ca un adult care ia o astfel de decizie să se întrebe dacă este pregătit să-și modifice rutinele și stilul de viață și dacă îi poate oferi copilului sprijinul de care are nevoie. Grijile părinților adoptive sunt multe, diverse și nu se termină niciodată. Un copil adoptat este un copil care a pornit în viață cu stângul, iar cei care adoptă trebuie să înțeleagă acest aspect și să aibă răbdarea de a vindeca răni adânc imprimate.

Psihologul DGASPC Alina Floarea vorbește despre cum ar trebui să se comporte părinții unui copil adoptat cu acesta, prin ce dificultăți ar putea trece și cum să gestioneze reacțiile copilului. „Nu exista părinți perfecți, după cum nu există nici copii perfecți”, spune specialistul, iar cei care vor să adopte trebuie să știe să ceară ajutor pentru a putea relaționa mai bine, a înțelege mai profund și a crea o conexiune emoțională unică cu copilul lor.

Totul Despre Mame: Ce înseamnă, din punct de vedere emoțional și psihologic, adopția unui copil? La ce să se aștepte viitorii părinți?

Psiholog DGASPC sector 1,  Alina Floarea: Adopția este un proces cu multe fațete, fiind, înainte de toate, iubire, asumare, acceptare, conștientizarea propriilor limite și vulnerabilități. Este începutul unei relații de o viață în care adultul, în mod voluntar, își asumă obligațiile și privilegiile de părinte față de un copil ce s-a confruntat cu cel puțin un abandon.

Adopția este o alegere definitivă și pentru că este astfel, trebuie să fie bine gândită înainte, dorită, voită, organizată și gestionată, căutând binele copilului și interesul lui superior, acestea din urma fiind în strânsă legătura cu binele tuturor persoanelor implicate în procesul adopției. Odată cu primirea unui copil adoptat în familie, se înregistrează destul de repede o modificare a sistemului familial.

Pentru a putea realiza o modificare a schemelor relaționale, trebuie să se realizeze o adaptare reciprocă între membrii familiei: copilul se va adapta noului mediu, fără a-și modifica personalitatea, astfel încât noul sistem familial se modifică pentru a putea include noul venit. Sistemul va intra în criză, căutând un nou echilibru, bazându-se pe alte dinamici relaționale și pe nașterea noilor roluri, formând împreună un tot și având împreună grijă de copil. Astfel, de la 2 ajungem la 3, partenerii de cuplu devenind părinți, dând dovada de multă colaborare și armonizare pe plan emoțional.

Totul Despre Mame: Pot ajunge părinții să iubească un copil adoptat la fel că pe propriul copil biologic? 

Copilul adoptat este copilul născut în același timp din pântecele unei femei care nu i-a putut rămâne alături și în inima unor părinți care au ales conștient să-i devină părinți. Fiecare părinte adoptator și fiecare copil adoptat își va pune invariabil întrebarea „Cine sunt adevărații părinți? Sunt cei care au dat naștere copilului sau sunt cei care i-au dat dragoste și stabilitate?”

Această întrebare are un impact critic atât pentru părinți, cât și pentru copil, copilul interiorizând atitudinea părinților față de acest aspect. Dacă părinții au reușit să-și identifice propriile sentimente prin sintagma „părinte adevărat”, la fel va face și copilul, construindu-se o relație fireasca părinte-copil.

Totul Despre Mame: Care sunt problemele cu care se confruntă atât părinții, cât și copiii, după adopție? 

Mutarea copilului într-un nou mediu familial poate avea drept consecinţă anumite comportamente, cum ar fi agresivitatea, refuzul de a comunica, plânsul, retragerea în sine, tulburări somatice; toate acestea indică nesiguranţa copilului şi încercarea lui de a se adapta acestei noi situaţii. Unele comportamente pot indica regresia la un stadiu anterior de dezvoltare. Acest lucru nu trebuie să sperie, pentru că aceste manifestări sunt trecătoare.

Unii copii adoptaţi au nevoie să treacă prin aceste etape pentru a se adapta la noua lor viaţă. În unele cazuri, copilul nu are suficientă încredere în lumea ce îl înconjoară, în adulți și în el însuși, și opune rezistență la ceea ce părinții îi propun. Acest lucru face să apară la aceștia din urmă un sentiment de anxietate, neînțelegere și de neputință. Nu exista familii perfecte, iar simplul fapt de a conștientiza propriile limite este, în mod paradoxal, o mare resursă pentru părinți și copil. Gestionarea cu calm a reacțiilor copilului, dezvoltarea unor noi modalități de relaționare, de colaborare și de susținere în cadrul cuplului parental reprezintă cheia armonizării în noua formulă familială.

Totul Despre Mame: Există o diferența în ce privește așteptările părinților și realitatea de după adopție?

Părinții adoptatori elaborează în maniera proprie, în funcție de ceea ce ei au trăit până în acel moment și pe baza exigențelor individuale, așteptări și temeri față de copilul care este pe cale să fie adoptat. Cine dorește să adopte un copil, ca și în cazul părinților biologici, trebuie să poată construi o relație cu el, nu doar să o prefigureze, dar înainte de toate, este necesar să și-l imagineze.

Toți aceia care așteaptă un copil nu se pot gândi la altceva decât la cum va fi acesta. Această așteptare poate da naștere unor stări de anxietate și fiecare dintre părinți încearcă  să își imagineze nu doar aspectul fizic ci și „temperamentul” viitorului copil. În mod inevitabil, părinții sunt tentați să își construiască o imagine despre viitorul copil, această imagine fiind însă vagă, clarificându-se treptat, pe măsură ce avansăm în procesul adopției. Nu exista copii perfecți, după cum nu exista nici părinți perfecți. Așteptările realiste constituie premisa unei adopții reușite, alaturi de o bună capacitate adaptativă, disponibilitatea la schimbare și o rețea solida de suport social.

Totul Despre Mame: Pentru cuplurile care adoptă bebeluși, care ar fi vârsta la care să i se spună că a fost adoptat și cum ar trebui să se abordeze subiectul?

În primul rând, este important să conștientizam faptul că o atmosferă deschisă și disponibilitatea părintelui adoptator de a vorbi despre acest subiect îl va ajuta pe copil să se dezvolte armonios nu doar fizic, ci și mental. În al doilea rând, este important să conștientizăm faptul că înainte de a înțelege ce spunem despre adopție, copilul va înțelege întâi ce simțim despre asta. Dacă un copil percepe că părintele său nu se simte confortabil când discută despre adopție, el poate înțelege că este ceva rău, nepotrivit în a fi adoptat.

De asemenea, unii părinți își doresc să prezinte copilului informația astfel încât aceasta să nu producă tristețe, durere sau rejecție din partea copilului, lucru imposibil. Există o mulțime de modalități firești de a-i spune copilului cum s-a alăturat familiei, chiar dacă este foarte mic și nu înțelege ce înseamnă adopția. 

Majoritatea specialiștilor recomandă ca discuția să aibă loc cât mai devreme. O parte dintre ei recomandă ca cel mic să audă cuvintele “adopție” și “adoptat” încă de la vârstă de 3-4 ani, alții recomandă părinților să aștepte până la vârstă de 5-6 ani, atunci când conceptul de “adopție” începe să fie înțeles. Nu exista o variantă universal valabilă, însă este important să reținem  că cel mai nefericit scenariu este acela în care copilul află din greșeală sau pe cont propriu despre adopție, când este deja adolescent.

Nu exista „cuvinte potrivite” pentru a le folosi în discuția despre adopție sau „timpul potrivit” când să le spunem pentru a scuti copilul de tristețe, dar există moduri pozitive, oneste, de a discuta despre adopție. Este important să îl ajutam pe copil să înțeleagă ce înseamnă adopția, citindu-i cărți despre adopții, urmărind împreună filme sau să îi vorbim despre cazuri reale în care copiii au fost adoptați, introducând treptat informații despre motive și despre cum s-a derulat viața lor înainte de adopție și ulterior, în noua familie.

De asemenea, este important să construim amintiri. Copiilor le place ca peste ani să se uite în albumele foto pentru a se vedea în ipostaza de bebeluși sau copii mici, le place să asculte povești despre ce năzbâtii sau fapte eroice au făcut, de aceea e bine să păstram fotografii și obiecte cu încărcătură emoțională pentru a-i ajuta să-și construiască treptat propria lor poveste de viață. Este important să manifestam răbdare în relație cu acest subiect. 

Totul Despre Mame: Au existat cazuri în care copilul adoptat a fost „adus înapoi”? Ce se întâmplă în astfel de cazuri, mai ales din pespectiva copilului? 

Această situație este una pe care nimeni nu și-o dorește, pe tot parcursul procesului adopției lucrând continuu la conștientizarea propriilor limite, așteptări și resurse, în așa fel încât să preîntâmpinam astfel de cazuri. Totuși, în cazul în care ar putea apărea astfel de situații după încuviințarea adopției, copilul este din nou preluat în sistemul de protecție specială, procedura fiind identică cu cea din cazul unui copil biologic protejat, ceea ce implică în mod clar o noua traumă a abandonului.

Totul Despre Mame: Cum poate face bullying-ului de la școală un copil adoptat?

Bullying-ul în școală este un fenomen complex ce implică efecte devastatoare și de durată la nivel psihic și emoțional, afectând considerabil aspectul social al vieții victimelor hărțuirii. Teama, înjosirea și complicitatea impusă contribuie la formarea unui mediu social vulnerabil, în care relațiile dintre persoane sunt compromise. 

Pe fondul agresiunii, indiferent de tipul acestora, elevii întâmpină probleme emoționale pe care le gestionează cu greu, unele dintre ele având repercusiuni și în viața de adult. Pentru aceștia, școala nu reprezintă doar mediul în care se depun eforturi pentru a obține performanțe academice, ci este și cadrul ideal pentru învățarea socio-emoțională a elevilor, fiind prioritară asigurarea climatului educațional prielnic învățării și promovarea relațiilor sociale pozitive între elevi. Din fericire, adopția nu a fost identificată drept cauza bullying-ului, neavând situații sesizate în acest context.

Totul Despre Mame: Ce trebuie să știe părinții care vor să adopte? Cum știu când și dacă sunt pregătiți pentru un astfel de pas?

Un copil adoptat este, înainte de toate, un copil abandonat. Pregătirea părinților în vederea asumării în cunoștință de cauza a rolului de părinte adoptator cuprinde, printre altele, informații clare despre particularitățile copilului adoptat, despre consecințele abandonului și experiențelor sale pre-adopție.

Aceasta perioadă este folosită pentru a-i ajuta pe părinți să conștientizeze propriile fragilități și despărțirile pe care le-au trăit de-a lungul vieții. Toate acestea sunt capitale, în măsura în care vulnerabilitatea și dificultățile copilului pot reactiva fragilitatea în rolul de părinți.

Un copil adoptat nu are nevoie de un părinte perfect, dar are, fără îndoială, nevoie, mai mult decât oricare altul, de un părinte rezistent. Este, așadar, indispensabil ca viitorul părinte să-și exploreze propriile fragilități și să caute modalități care să-i permită prelucrarea lor, înainte de a se aventura în procesul adopției.

Nu exista părinți perfecți, după cum nu există nici copii perfecți. De asemenea, un bun părinte adoptator trebuie să aibă dorința și disponibilitatea să înțeleagă copilul adoptat prin prisma reacțiilor și nevoilor acestuia, să-l accepte cu tot ce vine el, să îi accepte trecutul, identitatea și personalitatea sa unica și să aibă capacitatea de a identifica și dezvolta potențialul și resursele copilului. Cu alte cuvinte, să dețină capacitate empatică, flexibilitate și disponibilitate pentru schimbări adaptative.

Totul Despre Mame: Ce ar trebui să facă părinții astfel încât copilul adoptat să simtă că aparține familiei și să aibă o integrare ușoară

Abilitățile de părinți nu sunt înnăscute, ele se învață. Relaționarea părinților cu copilul adoptat poate cunoaște momente plăcute, dar și provocatoare. Este necesar că în nucleul familiei să existe un climat de comunicare care poate da siguranță fiecăruia dintre membrii familiei. O caracteristică necesară a cuplului adoptiv este reprezentată de flexibilitatea personală și capacitatea de introspecție.

Pe lângă disponibilitatea interioară de schimbare a valorilor și schemelor de comportament, este necesar să se realizeze legătura cu percepția identității de sine. Tendința asumării unor roluri reprezintă de obicei unica apărare a individului față de propria să fragilitate. Procesul de adaptare depinde în mare măsură de disponibilitatea părinților adoptativi față de schimbările ce au loc referitor la așteptările lor și, în egală măsură, de capacitatea lor de a comunica, în sensul cel mai larg al cuvântului.

O disponibilitate interioară fata de schimbări și față de comunicare devin premise indispensabile pentru constituirea unui nucleu adoptiv, care poate ajuta în mod eficient copilul abandonat să depășească dificultățile și să îmbunătățească structura personalității sale.

Totul Despre Mame: Pentru copiii care au petrecut ani de zile în centre de plasament, cât de greu este să se integreze într-o familie?

Abandonul copiilor este un fenomen social grav, dar, cu toate acestea, este, înainte de toate, o poveste de viață dureroasă, un destin marcat de lipsa iubirii parentale, a siguranței și a sentimentului de încredere pe care familia  ar trebui să le insufle copiilor. Copilul instituționalizat este, înainte de toate, un copil abandonat, un copil al cărui ritm de dezvoltare este încetinit, a cărui stare de sănătate se caracterizează printr-un sir de particularități. Problema copilului instituționalizat și a efectelor acestei măsuri asupra creșterii şi dezvoltării lui constituie o preocupare permanentă a specialiștilor. 

Printre teoriile asupra construcției personalității, daca ne referim la teoria atașamentului lui Bowlby și aceea a învățării a lui Eysenck, putem afirma faptul că personalitatea ia formă prin situațiile externe care se imprimă asupra instinctului și asupra predispozițiilor înnăscute. Așadar, în individ se vor crea anumite scheme mentale, trăsături caracteristice aflate în evoluție continuă.

În acest sens, putem afirma că și copiii mai mari, dincolo de trecutul lor pre-adopțional, își pot schimba atitudinile și comportamentele, recuperând, îmbunătățind și remodelând trăsăturile personalității, atunci când întâlnesc o familie adoptatoare care poate înțelege caracteristicile copilului mai mare, respectând trecutul lui nu întotdeauna pozitiv și știind să-i reconstruiască parcursul existențial cu afecțiune, stabilitate și acceptare necondiționată.

Totul Despre Mame: Există prejudecăți în România în privința adopțiilor? Dacă da, cum scăpăm de ele? 

Părintele este rampa de lansare esențială a copilului pentru a privi lumea exterioară și pentru a face față inevitabil dificultăților și frustrărilor pe care viața socială i le rezervă. O bună integrare socială își are bazele în familie, dacă copilul este primit și iubit cu toate caracteristicile sale și cu tot bagajul cu care vine.

Dacă în trecut adopția era privită diferit, în prezent asistăm la o deschidere din partea societății față de ideea adopției, la acest lucru contribuind substanțial și campaniile de promovare, informare și conștientizare pe aceasta tematică.

Copilul adoptat se integrează pozitiv dacă diversitatea lui nu este negată, ci primită și trăită că o valoare de care familia și comunitatea se pot bucura: a avea un traseu diferit nu înseamnă să valorezi mai puțin decat ceilalți, să-ți lipsească ceva, să te rușinezi. Această înțelegere va putea fi conștientizată în timp, și cu confirmările părinților și ale persoanelor din jur.

Totul Despre Mame: La ce să fie atenți părinții unui copil adoptiv? Ce nevoi are acesta și cum pot fi ele îndeplinite? 

Faptul că un copil a fost îngrijit de mai multe persoane de-a lungul timpului, fără să aibă o persoană principală căreia să îi atribuie rolul matern, determină dificultăţi în ceea ce priveşte ataşamentul copilului. Copilul, fie se poate ataşa superficial de toţi cei cu care întră în contact, fie poate stabili o legătură de ataşament cu dificultate, respingând persoanele din jurul lui.

Este posibil ca, în trecut, unii dintre copiii adoptabili să fi fost victimele abuzului şi ale neglijării. Aceste evenimente traumatizante din viaţa copilului, indiferent de vârsta la care acesta le-a trăit, îşi lasă amprenta asupa modului ulterior de dezvoltare. Dificultăţile pe care un copil abuzat sau neglijat le-ar putea avea în dezvoltarea lui ulterioară pot fi: întârziere în dezvoltare, hipersensibilitate faţă de boli (răceli, infecţii), gestionarea deficitară a emoţiilor, etc.

Toate aceste dificultăţi pot fi depăşite de copil dacă părintele adoptator va fi alături de el ori de câte ori are nevoie (în special în primele luni după adopţie, pentru a putea permite ataşamentului să se dezvolte) şi va răspunde adecvat şi prompt nevoilor lui, oferindu-i copilului siguranţa şi stabilitatea de care are nevoie pentru a putea să se ataşeze de adoptator, solicitând sprijinul specialiştilor pentru a putea înţelege şi reacţiona corespunzător la comportamentele copilului.

Totul Despre Mame: De ce este important pentru frați să fie adoptați împreună? 

În general, relaţia cu orice persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament este benefică. Este important să fie adoptați împreună frații ce au o relație strânsă și viață de familie, acest aspect fiind perceput drept o resursă în procesul de acomodare a copiilor în noul mediu familial, putând fi foarte utilă pentru echilibrul lor emoţional şi pentru satisfacerea nevoii de stabilitate.  

Poveștile de adopție nu sunt toate cu zâne, dar în marea lor majoritate au un final fericit. Prin Campania editorială ”Adopția schimbă destine”, desfășurată de Totul Despre Mame pe toată perioada lunii iunie, vom prezenta informații actualizate despre procedura de adopție, povești ale unor familii care au adoptat și interviuri cu specialiști despre provocările cu care se confruntă atât părinții adoptivi, cât și copiii lor. Ne dorim ca, prin această campanie, copiii care nu au putut fi crescuți de părinții care le-au dat viață să-și găsească familii noi, care să le ofere un „acasă”. Dacă vrei să ne spui și tu o poveste de adopție, scrie-ne pe [email protected].

Poți citi și alte articole publicate în cadrul campaniei „Adopția schimbă destine”:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa