„Am învățat, am muncit ca să-mi construiesc o carieră și a venit o zi în care să mă întreb: Pentru cine?… Și-atunci, decizia mea a venit în mod natural. Fiind singură, am hotărât că cel mai bine ar fi să adopt un copil și să-i ofer lui tot ce am și tot ce pot.” – Așa se rezumă în câteva cuvinte povestea emoționantă a Adrianei și a Maiei, care au devenit o familie cu trei ani în urmă, când fetița avea 7 ani și jumătate, iar Adriana, 46 de ani.
Decizia Adrianei Vasilescu de a adopta a fost una bine cântărită și asumată. Nu a speriat-o gândul că îi va fi greu să fie mamă singură, nici acela că va crește un copil cu un trecut pe care nu-l va cunoaște foarte bine. A pornit pe drumul acesta cu tot curajul, de una singură. Familiei i-a spus despre planul ei abia după ce decizia fusese luată, iar prietenii apropiați au aflat și mai târziu. Dar și unii, și ceilalți au sprijinit-o și i-au fost alături la fiecare pas pe care l-a făcut în această călătorie a adopției.
„Simți că este copilul tău încă de când îi vezi fotografia”
Adriana a știut de la început, încă de când îi încolțise în minte gândul adopției, că va aduce acasă o fetiță. „Am știut că va fi o fetiță, dar m-am gândit tot timpul că va fi mai mică. De aceea consider că acea listă pe care o parcurgi (lista copiilor adoptabili – n.red.) este foarte importantă. În fața acelei liste, simți. Simți că este copilul tău atunci când îl vezi. Eu una, când am văzut fotografia cu Maia, efectiv am știut că ea este fetița mea. Fetița aceea micuță, slăbuță, cu ochi senini și cu un zâmbet care îi lumina toată fața, copilul acela care emana bucurie- ea era fetița mea”, spune Adriana.
Când au stat față în față pentru prima dată, nu a fost deloc ușor. Nu a fost ca în filme sau ca în vise, cu brațe mici încolăcite de gât, cu lacrimi și zâmbete amestecate. Reacția fetiței nu a fost cea la care a sperat Adriana. Asistenta maternală în grija căreia se afla a făcut imprudența de a-i spune fetiței care este motivul pentru care „se va întâlni cu o doamnă”.
„Maia era suficient de mare ca să înțeleagă tot ce se întâmpla. La început, nu a vrut să mă cunoască. Dar cu ajutorul doamnelor de la DGASPC Sector 4, cu pași mici, dar siguri, totul a decurs bine”. Și pentru mamă a fost la fel de greu, pentru că emoțiile erau copleșitoare. „Aveam foarte multe gânduri și neliniști. Mă întrebam dacă mă va accepta. Dacă ne vom acomoda una cu cealaltă. Și mai aveam și o mare teamă de a nu greși cu ceva față de ea”, își amintește Adriana.
Trăindu-l pe „prima dată”
Adriana a obținut atestatul de persoană adoptatoare în mai 2021, iar la începutul lui noiembrie 2022 a cunoscut-o pe Maia. O lună mai târziu, în decembrie, Maia venea pentru prima dată în casa celei care urma să-i fie mamă, pentru a petrece Crăciunul împreună cu ea și cu bunica. Primul Crăciun adevărat în familie, luminat de iubire și de promisiunea că așa vor fi toate de-atunci înainte.
Pentru Maia, viața alături de mama ei, Adriana, s-a construit din multe premiere: primul Crăciun și primul Paște împreună, prima trotinetă cumpărată, primele role, prima zi de școală însoțită de mama, prima călătorie cu avionul la rudele din Spania, nerăbdătoare să o cunoască. Acomodarea uneia cu cealaltă a fost ușoară, relația lor s-a format și dezvoltat firesc, iar în momentul de față Adriana consideră că sunt deja o familie bine închegată.
„Seara se retrăgea într-un colț al patului și plângea. Nu zicea nimic. Doar plângea”
Transferul de la asistenta maternală la Adriana a fost destul de complicat. Deși fetița știa că va veni o zi în care se va muta „acasă”, momentul a fost unul delicat, pentru că asistenta maternală îi promisese fetiței, demult, că nu va pleca niciodată de le ea. Și chiar dacă Maia, după toate discuțiile avute cu Adriana, părea să fi înțeles, în ziua aceea nu a înțeles… Și a fost greu. Pentru amândouă au urmat zile grele. „Seara se retrăgea într-un colț al patului și plângea. Nu zicea nimic. Doar plângea. O luam în brațe și îi spuneam doar cât de mult o iubesc. Ochii ei nu mai erau veseli și a durat ceva timp până s-a liniștit. Dar s-a liniștit până la urmă, pentru că fetița mea este un copil puternic și curajos”, spune Adriana.
O teamă care nu dispare ușor
Greutăți și provocări au mai fost, nu s-au liniștit apele imediat, cât ai pocni din degete. Doar că acum, uitându-se în urmă, Adriana nu le mai consideră greutăți, ci etape prin care au trebuit să treacă pentru a deveni, amândouă, mai puternice. „Când s-a mutat la mine era în timpul anului școlar, în Clasa pregătitoare. Nu mai voia să meargă la școală, ca să nu râdă copiii de ea că are o altă mamă. Dar a venit greva profesorilor și am trecut peste. Iar din Clasa I am schimbat școala. Tot atunci, la început, nu voia să mănânce nimic. Doar dulciuri. A trebuit să chem copiii vecinilor, sa mănânce împreună. Acum totul este «foarte bun». Încă mai întâmpinăm unele dificultăți, dar acum îmi spune că este fericită, că nu vrea să plece de lângă mine niciodată, dar și că îi este frică să nu o ia cineva. Însă rezolvăm totul discutând. Probabil că în sufletul ei mic încă exista anumite temeri. Eu sunt sigură că, în timp, vor dispărea toate”, este convinsă Adriana.
Și apropo de întrebarea care stă pe buzele celor care privesc adopția din afară, dacă și când spune un copil adoptat așteptatul „mama”, în cazul Adrianei a fost așa: „Nici măcar nu i-am sugerat vreodată sa îmi spună «mama». Îmi spunea pe nume. După câteva luni a început să îmi spună «mami», dar numai când eram noi două singure. Îi era rușine de cei din jur. Acum sunt «cea mai bună mamă».
Părerea Maiei a contat de fiecare dată când s-au luat hotărâri care o priveau
Pentru Adriana, în procesul de acomodare a contat mult consilierea permanentă de care a avut parte din partea specialiștilor de la Protecția Copilului și faptul că a putut să stea cu Maia în concediu de acomodare timp de doi ani (concediu plătit, de care au parte toți părinții adoptivi în perioada de acomodare). „Am petrecut împreună tot timpul, ne-am ascultat una pe cealaltă și ne-am cunoscut. De fiecare dată când nu îi plăcea ceva, am ales să discutăm și așa am trecut împreună peste toate provocările”.
Maia a fost la curent cu fiecare pas din procesul de adopție. Adriana nu i-a ascuns nimic și toate deciziile care au privit-o s-au luat cu acordul ei. „I-am explicat că ea este fetița mea, pe care am căutat-o și am așteptat-o toată viața. Știe că acum are o familie a ei, din care nu va mai pleca niciodată. Știe cât este de iubită. Întotdeauna i-am cerut părerea când a trebuit să iau o decizie legată de ea. Împreună am hotărât să schimbăm școala, împreună am hotărât să nu îi schimbăm prenumele. Pe ea o cheamă Maria-Ioana, dar ii spunem Maia, pentru că așa îi spunea asistenta maternala profesionistă și așa a dorit ea să i se spună și în continuare. Numele de familie l-am schimbat în timpul anului școlar. Dar datorită doamnei învățătoare, care ne-a ajutat foarte mult, totul a venit de la sine, nimeni nu a zis nimic la școală și Maia nu a trebuit să dea nicio explicație”, povestește Adriana.
Și la realizarea acestui articol și-a dorit să contribuie și Maia, care ne-a trimis un mesaj audio în care spune: „Sunt fericită la mami, pentru că e cea mai bună mamă”.
Copii care așteaptă să-și cunoască părinții
Îți schimbă viața un copil? Făra nicio îndoială. „De când am cunoscut-o pe Maia, totul este mai frumos. În fiecare dimineață mă uit la zâmbetul ei – și zâmbește tot timpul! – și uit de orice griji sau probleme”, spune Adriana. Îi îndeamnă pe cei care și-ar dori să adopte să nu stea prea mult pe gânduri. „Nu uitați că există o listă plină de minuni care abia așteaptă să vă cunoască!”, e mesajul mamei.
Poveștile de adopție nu sunt toate cu zâne, dar în marea lor majoritate au un final fericit. Prin Campania editorială ”Adopția schimbă destine”, începută de Totul Despre Mame în 2024 și continuată în 2025, prezentăm informații actualizate despre procedura de adopție, povești ale unor familii care au adoptat și interviuri cu specialiști despre provocările cu care se confruntă atât părinții adoptivi, cât și copiii lor. Ne dorim ca, prin această campanie, copiii care nu au putut fi crescuți de părinții care le-au dat viață să-și găsească familii noi, care să le ofere un „acasă”. Dacă vrei să ne spui și tu o poveste de adopție, scrie-ne pe contact@totuldespremame.ro.
