Liliana Marinescu (47 de ani) și soțul ei au luat în considerare adopția cu mulți ani în urmă, când erau destul de tineri. Li s-a părut întotdeauna fascinant să adopți, să iubești niște copii care nu sunt făcuți de tine. Dar de întâmplat, a fost să se întâmple acum patru ani. Și să se repete peste încă doi.
Ca mai toți părinții adoptatori, au pornit cu gândul la un copil cât mai mic, pentru că există acea cutumă: să fie mic, să-l poți forma și educa. Dar nu a fost pentru ei o condiție obligatorie. Și un copil mai mare era o opțiune, au fost deschiși oricărei variante. Mic, mare, fată, băiat, până la urmă chiar nu conta.
„Primul copil pe care l-am văzut în sistem este și primul nostru copil, Andrei, de care ne-am îndrăgostit la prima vedere. A fost chimie între noi instantaneu și să-l adoptăm a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Avea 9 ani cand a devenit al nostru, acum are 13. Când ni s-a propus să cunoaștem un copil mai mare, pe Andrei, am acceptat, înțelegând că nu este și obligația de a-l adopta. Ne-am zis că nu avem nimic de pierdut, doar dăm o șansă. Și nouă, și lui. Întâlnirea a fost emoționantă de ambele părți. Andrei locuia la o asistentă maternală căreia îi spunea mami, o doamnă foarte drăguță, care l-a pregătit pentru întâlnire și l-a însoțit pe tot parcursul acesteia.”
Liberi să iubească
Băiatul era mititel pentru vârsta lui (și acum este), dar avea ceva care cucerea imediat: privirea lui iscoditoare și jovială. Copil isteț, trecut prin viață, a făcut să cadă toate barierele, toate preconcepțiile. „Ne-am dat seama că ne putem permite să fim liberi și să iubim un suflet indiferent de vârstă, înălțime, mediu. Atunci am fost liberi să decidem pentru noi și pentru el. După întâlnire, pe drumul de întoarcere, deja ne gândeam cum să facem să-l luăm mai repede acasă, la ce școală o să meargă… Eram nerăbdători să începem un nou capitol al căsniciei noastre, acela de părinți”, spune Liliana Marinescu.
Camera lui îl aștepta de câțiva ani
Ironic, prima zi a lui Andrei ACASĂ a fost prima zi de pandemie. Din următoarea nu s-a mai putut circula liber. Un „acasă” unde îl așteptau cu nerăbdare bunicii și verișorii. O familie a lui. Avea și camera pregătită. Și nu în pripă. De ani. de zile. Andrei era de-acum liniștit, căutarile lui încetaseră. Își găsise locul. ”Nouă ni se pare că se colaborează mult mai bine cu un copil mai mare. Andrei este conștient de ceea ce i s-a întâmplat, își cunoaște familia, își știe trecutul. Provocarea este să-l ajutăm să treacă peste tot ce s-a întâmplat. Iar pentru asta am primit suport de la Protecția Copilului, prin psihologi, prin oameni buni care ne-au înțeles și ne-au fost alături.”
O despărțire și o reunire, în aceeași zi
Din dorința lui Andrei de a avea un frățior sau o surioară și a soților Marinescu de a avea mai mulți copii, după doi ani a venit și Ioana. Doar ce apucaseră să depună actele, că au și văzut-o într-o poză. Și s-au îndrăgostit din nou. „Acum aveam experiență, știam că vrem tot un copil mai mare, iar Ioana era ceea ce ne doream. Avea 7 ani atunci. Acum are 9. Știind cât de mult putem iubi un copil, pe Andrei, ne-am gândit că va fi răsfățat și că ar trebui să învețe să împartă, să dăruiască, să iubească un frate sau o soră.”
Doar că n-a mai fost atât de simplu cum a fost cu Andrei. Cu Ioana a fost totul mai rapid. Au cunoscut-o în ziua în care cea la care locuise până atunci a renunțat să o mai țină, și tot în acea zi au luat-o acasă. Totul a fost rapid, neașteptat și sfâșietor de dureros. Și pentru copilă, și pentru părinții adoptatori. Ioana plângea pentru despărțire, Liliana și soțul plângeau de mila ei. „Copiii au o capacitate extraordinară de a simți oamenii, de a simți că le vrei binele și că le va fi bine. Când aproape să ajungem acasă, am reușit să înlocuim lacrimile cu un zâmbet.”
Etapă cu etapă
Întâlnirea cu cel care urma să-i fie de-acum frate a fost emoționantă. Ioana s-a bucurat mult să-l cunoască pe Andrei, s-a bucurat mult că îl are. Iar prezența lui a fost benefică pentru micuța de 7 ani, ajutând-o să treacă mai ușor peste schimbarea majoră a destinului ei.
„Când adopți un copil, iei un pachet întreg. Cu de toate. Și cu mofturi, și cu nemulțumiri, și cu frustrări, și cu nervi întinși. Dar dacă tu, ca adult, ești deschis, știi la ce să te aștepți și accepti și ajutorul, și suportul, lucrurile decurg de la sine. Etapele adaptării lor în familie au fost la fel. Inițial, vor doar să-i iubești. Apoi, încep să scoată la iveală tot trecutul, după care încep să înțeleagă, cu ajutorul părinților. Și abia după aceea își înțeleg și acceptă trecutul, înțeleg cine sunt, decid că vor un viitor mai bun și se fixează în familie. Adopția se încheie atunci când are loc atașamentul.”
Andrei a fost cel care a ajutat mult la integrarea Ioanei în familie și a făcut procesul mai lin. Și pentru ea, și pentru părinții adoptatori. Faptul că în familie mai era un copil cu o poveste de viață asemănătoare, i-a dat încredere fetiței și atașamentul s-a produs mult mai rapid. Acum, cei doi sunt cei mai buni prieteni, învață împreună, se joacă împreună, au prieteni comuni. Sunt niște frați adevărați.
- CITEȘTE ȘI: Relația cu un copil adoptat. Psiholog: „El nu are nevoie de un părinte perfect, ci de un părinte rezistent”
Dragoste, răbdare, bunăvoință
Liliana este convinsă că nu există nicio provocare pe care părinții adoptatori, împreună, să nu o poată depăși. Și-a dat seama, în toți anii de când este părinte, că limitările și așteptările nu sunt la copii. Sunt la adulți. Copiii nu vor nimic altceva decât afecțiune, implicare și atenție la nevoile lor. Care sunt multe, ce-i drept. Doar atât vor, a constatat ea. Restul lucrurilor le rezolvă răbdarea și bunavoința.
Da, s-au schimbat multe de la sosirea copiilor în familie. S-a schimbat dinamica relației, s-a împărțit iubirea în mai multe părți egale. Nu se mai împarte la doi, acum se împarte la patru. S-a schimbat viața de zi cu zi. Dar este o schimbare pe care și-au dorit-o: „S-a luminat fiecare zi a vieții noastre, s-a umplut casa de râsete, de joacă, de bucurie”, spune Liliana.
Redescoperind copilăria furată de niște adulți iresponsabili
Chiar dacă are 13 ani, Andrei în continuare se joacă. „Se joaca pentru că ei sunt niște copii care, din păcate, nu au avut dreptul la copilărie. Le-a fost furată de niște adulți care probabil, din lipsa educației sau din iresponsabilitate, nu și-au dat seama ce le fac. Acum redescoperă copilăria, sunt veseli, joviali, foarte ascultători, foarte iubitori și foarte buni la învățătură, cu IQ-uri foarte mari. Copii pentru care părinții își doresc să devină cea mai bună versiune a lor. Să înțeleagă că sunt unici și că această unicitate nu le-o va putea lua nimeni și nimic. Copii care să devină siguri pe ei și încrezători. Și să nu uite de unde au plecat.
„Sperăm ca, prin puterea exemplului, să inspirăm și alte familii care, poate, se tem să facă acest pas, această alegere. Le-aș spune să ia în considerare și varianta adopției unui copil mai mare. Să-i cunoască în realitate, nu doar să-i vadă în fotografii, să vadă real cât sunt de frumoși, cât sunt de minunați, și să le dea o șansă. Măcar să îi vadă… Pentru că, din păcate, majoritatea nu vor să aibă o întâlnire cu un asemenea copil. Le-aș mai spune să aibă curaj să-i cunoască pe acești copii, să-i primească în casele lor cu iubire, și astfel vor avea privilegiul să-i vadă cum înfloresc și se transformă sub ochii lor.”
Poveștile de adopție nu sunt toate cu zâne, dar în marea lor majoritate au un final fericit. Prin Campania editorială ”Adopția schimbă destine”, desfășurată de Totul Despre Mame pe toată perioada lunii iunie, vom prezenta informații actualizate despre procedura de adopție, povești ale unor familii care au adoptat și interviuri cu specialiști despre provocările cu care se confruntă atât părinții adoptivi, cât și copiii lor. Ne dorim ca, prin această campanie, copiii care nu au putut fi crescuți de părinții care le-au dat viață să-și găsească familii noi, care să le ofere un „acasă”. Dacă vrei să ne spui și tu o poveste de adopție, scrie-ne pe contact@totuldespremame.ro.
Poți citi și alte articole publicate în cadrul campaniei „Adopția schimbă destine”:
- Două surori din Vaslui au fost adoptate împreună. Mama: „Nu am sentimentul că le-am adoptat, ci că sunt făcute de noi”
- Adopția fraților refuzați de 11 familii. „Nu am căutat copiii perfecți, pentru că nici noi nu suntem perfecți”
- Adopția schimbă destine. Copii și părinți deopotrivă capătă o viață nouă. Una mai bună
- Relația cu un copil adoptat. Psiholog: „El nu are nevoie de un părinte perfect, ci de un părinte rezistent”
- Adopțiile în România: „Numărul de copii adoptați crește de la an la an și tot mai puțini copii au ajuns în grija statului”
