Există o serie de mituri și de prejudecăți care îi împiedică pe adulții tentați să adopte să facă acest pas până la capăt, iar pe copiii adoptabili, aflați în sistemul de protecție al statului, să își găsească o familie. Procedura adopției s-a simplificat semnificativ în ultimii ani: durează mai puțin, părinții adoptivi sunt sprijiniți financiar, iar adopțiile sunt deschise nu doar familiilor, ci și persoanelor singure. De asemenea, pot adopta din România și cetățenii români sau familiile mixte care trăiesc în afara țării. O altă prejudecată des întâlnită este aceea că adopția este una de succes doar dacă copilul înfiat este mic, chiar bebeluș. În campania editorială „Adopția schimbă destine” începută de Totul Despre Mame în 2024 și continuată în 2025, care conține o serie de povești privind adopția unor copii mari și adopția de frați, am demonstrat că și copiii mari aduc bucurie în familie și își răsplătesc noii părinți cu afecțiune fără margine, la fel ca cei mici.
Pentru a aduce lumină în tot ceea ce presupune procedura de adopție, am cerut sprijinul specialiștilor din cadrul Autorității Pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, parteneri Totul Despre Mame în cadrul acestei campanii. Alături de ei, detaliem mai jos miturile, prejudecățile și adevărurile legate de timpul de adopție, de copiii adoptabili, de persoanele eligibile pentru a înfia etc.
Mit: Adopția durează foarte mult, chiar ani de zile
Acesta este unul dintre miturile cel mai des rostogolite public! Nu mai are însă acoperire în realitate în ultimii ani, odată cu modificările legislative în domeniu. Da, sunt familii sau persoane care doresc să adopte și se întâmplă să aștepte foarte mult, poate și câțiva ani, dar sunt incomparabil mult mai multe familii care, în cel mult un an – un an și jumătate, reușesc să-și împlinească visul de a deveni părinți.
Ce anume face diferența între cele două tipuri de situații? Modul în care familia se raportează la adopție și, mai important, la copilul pe care și l-ar dori, la imaginea pe care și-o proiectează despre acesta. Concret, este vorba despre cât de multe condiții pun familiile respective și la câte dintre acestea sunt dispuse să renunțe. O familie care își va dori să adopte doar un bebeluș sau un copil foarte mic, fără absolut nicio problemă de sănătate, și care nu e dispusă să renunțe la nimic din imaginea ideală pe care și-a format-o, e puțin probabil să găsească fix acel copil „perfect”.
Dacă, însă, persoanele respective sau familia vor fi dispuse să accepte să consulte profilul public, unde sunt copii un pic mai mari, care n-au avut încă șansa de a-și găsi familii din diverse motive, vor avea poate surpriza să descopere că, în câteva luni, după parcurgerea tuturor etapelor obligatorii, pot deveni părinți. Sintetizând, adopția durează mult atunci când familia se raportează în mod nerealist la acest demers.
Mit: Ai nevoie de venituri mari ca să adopți un copil
Singura referire explicită în lege la situația economică a persoanei sau familiei care își dorește să adopte un copil vizează capacitatea acesteia de a asigura condițiile materiale necesare creșterii și îngrijirii unui copil. Astfel, în cursul etapei de evaluare în vederea eliberării atestatului de persoană/familie aptă să adopte, se analizează și situația financiară, însă exclusiv din perspectiva surselor de venit, a continuității acestora și a cheltuielilor persoanei/familiei respective, fără a se face referire la o anumită sumă sau prag de venituri.
Mit: În Profilul Public sunt doar copii cu probleme grave de sănătate
Nicidecum! Profilul Public îi reunește pe toți acei copii în cazul cărora a fost deschisă procedura adopției de cel puțin șase luni, însă, în tot acest timp, nu s-a reușit identificarea niciunei familii care să răspundă nevoilor și caracteristicilor lor. Asta înseamnă fie că nu a dorit nimeni să-i întâlnească și să-i cunoască, fie că nu a fost posibilă realizarea unei compatibilități între copilul respectiv și familia cu care s-a încercat potrivirea acestuia.
Prin urmare, nu este vorba despre copiii cu „probleme grave de sănătate”, ci despre copii care, poate, nu se înscriu în tiparul perfect descris mai sus. Cu alte cuvinte, sunt copiii mai mari sau care au unul sau mai mulți frați de care nu pot fi separați și acesta este unul din motivele pentru care nu s-a reușit identificarea unei familii care să-și dorească să-i adopte împreună. Sau copiii care gestionează poate mai greu trauma abandonului și au uneori probleme de comportament, recuperabile prin terapie. Mai sunt și copiii care au poate o dizabilitate ușoară, care nu ridică probleme, dar se lovesc încă de prejudecăți și stereotipuri… Și sunt, în aceeași măsură, și foarte, foarte mulți copii fără absolut nicio problemă, care însă pur și simplu n-au avut norocul să-și întâlnească încă familia potrivită și așteaptă încă acea familie care va avea răbdarea și deschiderea de a-i primi în viața ei.
Mit: “Statul român nu sprijină financiar părintele adoptator”
Legea privind procedura adopției conține dispoziții clare privind susținerea și stimularea adopției interne, inclusiv prin acordarea anumitor drepturi și facilități care să-i susțină pe cei care doresc să adopte. Astfel, pentru a ușura acomodarea copilului în noul mediu de viață şi pentru a crea cât mai rapid o relație de atașament între copil şi viitorii săi părinți, adoptatorul sau unul dintre cei doi soți din familia adoptatoare care realizează venituri supuse impozitului pe venit, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, precum şi de o indemnizație lunară în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției.
De asemenea, aceștia beneficiază de o indemnizație lunară de sprijin, raportată la indicatorul social de referință, pentru fiecare copil, iar această indemnizație poate fi majorată cu 50 la sută în cazul în care copilul adoptat are peste 7 ani, este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav sau face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună. Majorarea este chiar de 75% la sută în situația în care copilul adoptat întrunește cel puțin două dintre aceste condiții și de 100% dacă le însumează pe toate.
Această indemnizație de sprijin se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat sau până la 26 de ani, dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi. În plus, adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază, pentru fiecare copil, de o sumă fixă în cuantum de 1.500 lei pe an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură şi a căror necesitate a fost stabilită ca urmare a recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social.
De asemenea, legea reglementează decontarea unor cheltuieli de transport și cazare, în limita a 200 lei/zi/persoană, pentru familia adoptatoare pe perioada procedurii potrivirii practice cu copilul, dacă este necesară deplasarea în altă localitate.
Mit: „Adopția unor copii mai mari este mai complicată, din cauză că traumele copiilor sunt mai mari și sunt conștientizate”
Etapele de dezvoltare ale unui copil și modul în care acesta se raportează la problemele și provocările specifice fiecărei vârste sunt aceleași pentru toți copiii, indiferent de mediul în care cresc. Perioada adolescenței, de pildă, este una greu de gestionat în orice familie, iar soluțiile presupun întotdeauna răbdare, empatie și implicare.
Această etapă este la fel de bulversantă și pentru adolescenții care cresc în sistemul de protecție specială. Este adevărat că, pe lângă problemele specifice acestei vârste, ei se confruntă și cu cele generate de situația lor particulară și, da, au nevoie de atenție în plus, au nevoie să fie ascultați și să simtă că pot avea încredere să ceară sfaturi sau ajutor. Este și motivul pentru care o familie sau o persoană care dorește să adopte un copil este obligatoriu evaluată inclusiv din perspectiva pregătirii de a-și asuma în cunoștință de cauză rolul de părinte, cu absolut toate implicațiile și provocările pe care le presupune acest statut.
Mit: Toți copiii din sistemul de protecție specială sunt adoptabili
Complet fals! De exemplu, la nivelul lunii decembrie 2023, în sistemul de protecție specială erau înregistrați în jur de 38.000 de copii, din care aproximativ 10.000 se aflau la rude. La aceeași dată, dintre aceștia, 7.057 de copii aveau deschisă procedura adopției și pentru încă 1.100 de copii urma să se demareze procedura de deschidere a adoptabilității. Concret, sunt adoptabili numai copiii pentru care instanța a dispus, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, deschiderea procedurii de adopție. Iar această decizie se ia după parcurgerea mai multor etape și ținându-se cont, în fiecare caz în parte, de criterii, condiții și termene distincte.
Mit: Adopția internațională nu este permisă în România
Adopția internațională este permisă în România, însă potrivit cadrului legislativ în vigoare în materia adopţiei în România, adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi numai în următoarele situaţii:
- Adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei;
- Adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român;
- Adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.
Cu alte cuvinte, legea stabilește că, pentru a putea formula o cerere de adopţie internaţională a unui copil cu reşedinţa obişnuită în România, persoana/familia adoptatoare trebuie să se încadreze într-una dintre cele trei situaţii enumerate.
De asemenea, este de menționat că un copil poate deveni eligibil pentru adopţia internaţională după împlinirea unui termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a deschis procedura adopţiei, perioadă în care se încearcă identificarea unui adoptator/familii adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România. Prin excepție, adopţia internaţională a unui copil cu reşedinţa obişnuită în România este permisă şi înainte de împlinirea termenului de 1 an dacă adopţia sa este solicitată de o rudă până la gradul al IV-lea inclusiv sau dacă adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului.
În condițiile în care reşedinţa obişnuită a persoanei/familiei este stabilită într-un alt stat și persoana/familia deține cetățenie română, conform legislației române se încadrează în procedura adopţiei internaţionale, care trebuie inițiată la autoritatea statului respectiv, ce deține competenţa în materia adopţiei internaţionale.
Mit: Adopția este un proces birocratic și greoi
Dincolo de caracterul juridic și de toate aspectele și pașii procedurali pe care îi presupune adopția, trebuie înțeles că aceasta reprezintă, în esență, deznodământul unui demers minuțios, cu atât de multe consecințe și atât de mare încărcătură emoțională pentru toți cei implicați, încât a spune sau a ne imagina că este un proces simplu, de rutină, ar fi o utopie!
E de la sine înțeles de ce este nevoie de atenție, rigoare, precauție, verificări și documente multiple! De seriozitatea și profesionalismul tuturor celor implicați în procedura adopției depind, în final, viitorul unui copil și, în aceeași măsură, al familiei/persoanei care a dorit să-l adopte. Prin urmare, orice neglijență sau gest superficial, orice „scurtătură” n-ar însemna nici pe departe o eliminare a birocrației, ci ar crea o vulnerabilitate în evaluarea corectă a șansei acelui copil la o familie potrivită pentru el.
Mit: Persoanele singure nu pot adopta
Fals! Legislația în vigoare în România permite persoanelor singure să solicite eliberarea atestatului de persoană aptă să adopte. Ulterior, în măsura în care în urma procesului de evaluare se constată că îndeplinesc garanțiile morale și condițiile materiale pentru creșterea, îngrijirea și educarea unui copil, au abilități parentale și sunt pregătite pentru a-și asuma în cunoștință de cauză rolul de părinte, pot adopta unul sau mai mulți copii.
Poveștile de adopție nu sunt toate cu zâne, dar în marea lor majoritate au un final fericit. Prin Campania editorială ”Adopția schimbă destine”, desfășurată de Totul Despre Mame pe toată perioada lunii iunie, vom prezenta informații actualizate despre procedura de adopție, povești ale unor familii care au adoptat și interviuri cu specialiști despre provocările cu care se confruntă atât părinții adoptivi, cât și copiii lor. Ne dorim ca, prin această campanie, copiii care nu au putut fi crescuți de părinții care le-au dat viață să-și găsească familii noi, care să le ofere un „acasă”. Dacă vrei să ne spui și tu o poveste de adopție, scrie-ne pe contact@totuldespremame.ro.
Poți citi și alte articole publicate în cadrul campaniei „Adopția schimbă destine”:
- Mama adoptivă a unei fetițe de 8 ani: „Încercăm să înțelegem fricile și rănile care au rămas în suflețelul ei, iar ea ne rasplătește cu iubire”
- După ani de luptă cu infertilitatea, soții Nichifor au adoptat doi frați, de care s-au îndrăgostit din prima clipă. „Acum știm ce înseamnă fericirea supremă”
- Mama a doi copii adoptați la 9 și 7 ani: „Dați o șansă copiilor mari! Sunt minunați!”
- Două surori din Vaslui au fost adoptate împreună. Mama: „Nu am sentimentul că le-am adoptat, ci că sunt făcute de noi”
- Adopția fraților refuzați de 11 familii. „Nu am căutat copiii perfecți, pentru că nici noi nu suntem perfecți”
- Adopția schimbă destine. Copii și părinți deopotrivă capătă o viață nouă. Una mai bună
- Relația cu un copil adoptat. Psiholog: „El nu are nevoie de un părinte perfect, ci de un părinte rezistent”
- Adopțiile în România: „Numărul de copii adoptați crește de la an la an și tot mai puțini copii au ajuns în grija statului”
