Două surori din Vaslui au fost adoptate împreună. Mama: „Nu am sentimentul că le-am adoptat, ci că sunt făcute de noi”

Laura Bogaciu, redactor
adopție frați
Familia Fighir e acum completă. Andreea și Sofia au umplut casa și inimile părinților. FOTO: Arhiva personală

În primăvara anului 2023, la un an după ce au depus actele de adopție, soții Fighir din Iași și-au umplut sufletul și brațele cu două fete: Sofia Ioana, acum în vârstă de 8 ani, și Andreea Lăcrămioara, de 11 ani. Nu plănuiseră niciodată să adopte doi copii, ci doar unul, mai mic de 5 ani, însă destinul a schimbat radical planurile familiei.

Florentina Fighir își amintește exact cum a fost în ziua în care a accesat profilul public cu copii adoptabili. Era joi și, împreună cu soțul ei, îl căutau pe cel care urma să le devină copil. Erau siguri că e pe undeva pe acolo, în lista aceea cu fotografii și vieți descrise pe scurt, în câteva rânduri.

Când destinul așază lucrurile

Văzuseră cam jumătate dintre profilurile copiilor adoptabili din toată țara, inclusiv pe cele din Vaslui, când Florentina Fighir i-a spus soțului că ar vrea să revadă lista din Vaslui. Iar aici a fost mâna destinului, pentru că exact în acele minute, pe lista din Vaslui fusese adăugată Sofia. Mai mult de atât: „Sofia-Ioana. Așa îi chema pe părinții mei: pe mama Sofia, pe tata Ioan. Atunci am știut clar că e un semn.” Angajata de la Protecția Copilului i-a anunțat, însă, că ar fi o problemă cu fetița. Au crezut că e vorba de una de sănătate. Nu, nu era de sănătate, ci era legată de faptul că Sofia avea o soră mai mare, care nu era încă în listă, deoarece colegii de la Vaslui nu apucaseră să-i definitiveze profilul. „Dar asta nu e o problemă! Vă rugăm să le blocați, mergem să le vedem!”, a spus Florentina fără să stea pe gânduri, fără să clipească. Și a fost dragoste la prima vedere.

O decizie categorică, luată pe loc

Prima lor întâlnire s-a petrecut pe 9 martie 2023. Când le-au văzut intrând pe ușa asistentei maternale la care locuiau, care le adusese de la școală, au știut că sunt fetele lor. „Din prima clipă am avut o conexiune foarte bună cu ele, ne-am jucat foarte mult, am jucat și fotbal împreună. Sofia își aduce aminte și acum de ziua aceea și îmi spune cât de frumoasă a fost.”

Când au plecat de la ele, asistenta socială din Vaslui care i-a dus pe soții Fighir la fete, le-a spus că au la dispoziție trei zile să se gândească și să dea un răspuns, dacă merg cu procedura mai departe sau nu. La ce bun să mai aștepte trei zile, când decizia fusese deja luată după o singură privire? „Am răspus pe loc: ele sunt, mergem mai departe, vrem să le cunoaștem în continuare.” „Dar aveți timp să vă mai gândiți…”, a încercat asistenta socială să le tempereze elanul. Pentru ei nu mai exista niciun dubiu, niciun motiv să mai piardă timpul cântarind decizia. Erau fetele lor!

Navetiști din dragoste

Legea spune că în perioada de cunoaștere copiii trebuie vizitați de minimum două ori pe lună. Cam rar, după părerea și dorința Florentinei și a soțului ei. Așa că au făcut drumul Iași-Vaslui în fiecare week-end, după care, treptat, au început să aduca fetele de la Vaslui la Iași, la sfârșit de săptămână, când nu mergeau la școala. Și mult le-a mai plăcut ACASĂ… Au făcut planuri împreună, au stabilit cum doresc să le fie amenajată camera. Dorința le-a fost îndeplinită, camera a fost mobilată și decorată așa cum au vrut ele. Fetițele erau fascinate.

Au avut însă – și părinții, și fetele – și momente grele, sfâșietoare, către sfârșitul perioadei de cunoaștere, când, după week-endurile petrecute împreună trebuiau să se întoarcă la asistentul maternal. „Plângeau pentru că nu mai voiau să plece, ne întrebau de ce trebuie să le ducem înapoi, cât mai durează până vor veni definitiv… Ne durea sufletul. Le-am explicat că trebuie să mai avem puțină răbdare, și ele, și noi.”

„Sunt mama voastră pentru totdeauna”

Prima zi în care Sofia și Andreea au venit definitiv acasă, 30 mai 2023, a fost încărcată de o emoție uriașă. În sfârșit se terminase cu drumurile Iași-Vaslui, Vaslui-Iași, acum erau împreună pentru totdeauna. S-au îmbrățișat și s-au pupat toată ziua de bucurie. „Cea mică, Sofia, deja îmi spunea «mami». Noi nu le-am forțat, am zis că asta trebuie să vină de la ele. Când s-a împlinit o lună de când erau acasă, cea mare, Andreea, ne-a scris o scrisoare în care ne-a spus că din acel moment noi suntem mami și tati. Și așa a rămas. Sunt mami a lor pentru totdeauna.”

Momente în care frica de abandon aduce nori gri pe cerul albastru al copilăriei lor încă mai există. Pentru că Andreea avea 6 ani când a fost preluată de la părinții biologici (surorile au fost preluate împreună din familia biologică), își aduce aminte foarte multe lucruri și, la început, a fost grea bătălia cu temerea ei că ar putea fi abandonată din nou. „A fost nevoie de timp, ne-a trebuit un an de zile – și cred că încă mai are unele temeri – până să aibă confirmarea că de aici nu vor mai pleca.”

„Nu am avut niciodată sentimentul că le-am adoptat”

Cei doi soți n-au citit cărți de parenting, n-au făcut cursuri care să-i învețe să fie părinți. Pentru soții Fighir lucrurile s-au întâmplat natural, și ce au învățat, au învățat din mers. Oamenii spun că le și seamănă: cea mare cu mami, cea mică cu tati. „Nu am avut niciodată sentimentul că le-am adoptat, am impresia că sunt ale noastre, făcute din noi, pentru că legătura cu ele este una foarte puternică. Noi n-am putut avea copii biologici, dar nici nu ne-am imaginat viața fără copii, și, de aceea am decis să facem pasul acesta, să adoptăm”, spune Florentina. Adaptarea lor în familie a fost ușoară și frumoasă, au cunoscut-o și pe mătușa lor, sora mamei din Canada, care a venit anul trecut cu familia în vizită. „Am petrecut o vară minunată împreună, toți.”

Dragostea de mamă nu se împarte, se multiplică

Dacă e să spună că ceva a fost greu, atunci acel lucru a fost să o facă pe Sofia – cea mică – să înțeleagă că și Andreea, sora ei, merită aceeași dragoste. „Sofia avea doi ani și nouă luni când a fost preluată de asistentul maternal. A fost foarte alintată, iar Andreea marginalizată. Când a ajuns la noi, Sofia nu a vrut să înțeleagă că și Andreea are dreptul la dragoste, că și ea merită să fie iubită și îmbrățișată. Avea perioade în care efectiv nu mă lăsa să o pup, mă împingea pe mine sau o împingea pe ea, făcea crize de plâns. Cu multă muncă a înțeles într-un sfârșit că este sora ei și că amândouă sunt fetele mele, pe care le iubesc în egală măsură. Chiar și cea mare a avut unele polițe de plătit surorii ei, a fost putin răutăcioasă, refuza să împartă jucăriile cu sora ei. Nu înțelegea de ce trebuie să împartă lucrurile ei, de ce trebuie să facă totul pentru Sofia. Și ei i-am explicat că dacă ea a fost marginalizată și Sofia alintată, sora ei nu are nicio vină.” Acum, după jumătate de an, lucrurile s-au îndreptat și s-a făcut pace, pentru că amândouă au înțeles că sunt surori și mereu vor trebui să se înțeleagă, iubească și sprijine una pe alta.

Abandonate de familia biologica, doua surori au fost adoptate impreuna

„Pot să vă mai dau încă o îmbrățisare?”

Viața soților Fighir s-a schimbat, așa cum se schimbă în orice familie la venirea unui copil, fie că este biologic sau adoptat. Totul se rezumă la fete, la ce își doresc și la ce nevoi eu ele, la a fi fericite. Cele mai mari bucurii pe care le aduc sunt felul în care le arată Florentinei și soțului ei cât de mult îi iubesc, când se alintă și vin să îi îmbrățișeze. „Cea mică, seara, la culcare, ne pupă, ne spune «Noapte bună!», iar după zece minute bate la ușă să ne întrebe dacă poate să ne mai dea o îmbrățișare. E ca mine, pupăcioasa de serviciu. Sunt delicioase amândouă.”

Și tu meriți să fii iubită!

După ce fetele au ajuns în familia ei și a văzut cât de multă dragoste oferă un copil mai mare, Florentina spune că încurajează cu tot sufletul adopția copiilor mai mari, la care chiar poți să le vezi fericirea de față pentru că se simt într-adevăr iubiți. „Foarte, foarte greu Andreea a înțeles că e normal să fie iubită. Ea credea că normal e ca doar Sofia să fie iubită și că datoria ei era numai să aibă grijă de ea. S-a schimbat enorm de când a primit și ea dragoste: e un copil mult mai vesel și mai sigur pe el. Și aici am avut de lucru, pentru că nu era sigură pe ea, iar totul se limita la Sofia. A trebui să o fac să înțeleagă că trebuie să aibă viața ei, prietenii ei.”

„Suntem aici ca să vă sprijinim”

Tot ce își dorește Florentina pentru fetele ei este să fie sănătoase și să-și găsească în viață un drum pe care să-l parcurgă cu plăcere. Să-și urmeze pasiunile și să-și împlinească visurile. Oricare ar fi ele. „Este cel mai minunat lucru să faci în viață ceea ce îți place și te împlinește. Noi suntem aici că sa le sprijinim. Mereu. Întotdeauna.”

Poveștile de adopție nu sunt toate cu zâne, dar în marea lor majoritate au un final fericit. Prin Campania editorială ”Adopția schimbă destine”, desfășurată de Totul Despre Mame pe toată perioada lunii iunie, vom prezenta informații actualizate despre procedura de adopție, povești ale unor familii care au adoptat și interviuri cu specialiști despre provocările cu care se confruntă atât părinții adoptivi, cât și copiii lor. Ne dorim ca, prin această campanie, copiii care nu au putut fi crescuți de părinții care le-au dat viață să-și găsească familii noi, care să le ofere un „acasă”. Dacă vrei să ne spui și tu o poveste de adopție, scrie-ne pe [email protected].

Poți citi și alte articole publicate în cadrul campaniei „Adopția schimbă destine”:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa