După ani de luptă cu infertilitatea, Ștefania și Dragoș Mehedințu din Balș (jud. Olt) au decis că e momentul să devină părinți. Aveau 27, respectiv 32 de ani când au început procedurile pentru adopție, convinși fiind că menirea lor e să schimbe destinul unui copil care, fără să fi avut nicio vină, devenise un nume pe lista copiilor adoptabili. A fost de-ajuns să vadă o singură dată, într-o fotografie, chipul unei fetițe de 6 ani ca să realizeze că marele lor vis e pe cale să se împlinească.
Când au pornit pe drumul adopției, soții Mehedințu au avut două dorințe: copilul pe care îl iau să fie mic, de 0-4 ani, și sănătos. Au obținut atestatul de familie aptă pentru adopție în mai 2021, au bifat cele două criterii și au așteptat. Zi după zi au tot sperat că sună telefonul și sunt anunțați că s-a găsit un copil care corespunde cerințelor lor.
În astfel de cazuri, procedura presupune „punerea în potrivire”, o etapă în care se analizează profilul copilului (vârstă, stare de sănătate, nevoi speciale, istoric familial) și se compară cu cel al familiei adoptatoare. Este evaluată comptibilitatea dintre copilul adoptabil și persoana sau familia adoptatoare, pentru a se putea stabili dacă viitorii părinți pot răspunde nevoilor copilului. Apoi, au loc o serie de întâlniri cu copilul în medii familiare acestuia și, dacă totul merge bine, frecvența acestor interacțiuni se intensifică, pentru ca acesta să fie, în final, pregătit pentru încredințarea definitivă.
N-au mai avut răbdare, au mers să-și caute copilul
A trecut luna mai, au trecut și iunie, și iulie. Așteptarea devenise chinuitoare. Nu primeau niciun telefon de la DGASP. Ștefania și Dragoș au hotărât să nu mai aștepte „potrivirea”, ci să meargă la Protecția Copilului pentru a vedea Profilul Public al Copiilor Adoptabili – o bază de date cu copiii pentru care nu s-a găsit nicio familie compatibilă în ultimele șase luni. A fost nevoie de mai multe drumuri și de mai multe accesări ale listei (care se actualizează periodic) până să poată spune că au găsit copilul potrivit pentru ei, o fetiță de aproape 6 ani. „ De cele mai multe ori, plecam de acolo goi pe dinăuntru. Deși nu sunt informații detaliate, sunt amănunte importante despre cei mici, uneori greu de citit și de acceptat emoțional. Într-o zi de 14 octombrie, de Sfânta Paraschiva, pe care o considerăm ocrotitoarea casei noastre, am revenit la sediul DGASPC Olt pentru vizionarea profilului public. Și, da, în ziua aceea ne-am găsit îngerașul de copilă. Zâmbea larg în fotografie, era senină, și ne-a transmis atât de multe emoții încât și azi îmi este greu să descriu în cuvinte”, își amintește Ștefania.
„Blocați profilul cât mai repede! Este a noastră!”
Au fost fascinați pe loc de fetiță. S-au privit în ochi, Ștefania întrebându-și soțul: „Dragoș, tu observi?”, „Ce? Că seamănă cu mine?”, i-a răspuns acesta. „Ni s-au umplut ochii de lacrimi amândurora și l-am rugat pe responsabilul de caz să-i blocheze profilul în sistem cât mai repede (n.red: pentru a nu fi accesat de alții), că e fetița noastră, pentru că noi asta simțim. Chiar și doamnele de la Direcție au confirmat asemănarea dintre ei doi!”, mărturisește mama adoptivă.
Poza aceea s-a întipărit în inima Ștefaniei. „Nu am crezut niciodată că o imagine îmi poate transmite atâta emoție”. Până în noiembrie, când s-au văzut pentru prima dată, au fost zile, seri și nopți în care și Ștefania, și Dragoș au fost captivi în gânduri și întrebări: „Cum o să fie? Ce să îi spunem? Ce să o întrebăm? Dacă nu ne vrea?! Cum o vom face să ne iubească?”
Fetița a trăit trei ani cu mama biologică
A venit luna noiembrie, au avut prima vizită și au putut-o vedea cu ochii lor pe Cătălina. Era reală, era chiar în fața lor. Primiseră și fișa ei medicală, iar responsabilul de caz le dăduse și dosarul fetei să-l citească. I-au aflat povestea de viață de la naștere până în acel moment. Aveau în față un copil greu încercat. În primii trei ani locuise cu mama biologică, însă în acea perioadă a trăit experiențe traumatice. Ulterior, pentru că viața ei era în pericol, a fost preluată de o asistentă maternală.
„Voiam doar să îi simt mirosul, să mă conving că este reală”
În primele minute ale primei lor întâlniri, a fost tăcere. Doar cele trei perechi de ochi își vorbeau cumva. Nu cu vorbe, cu lacrimi. „A fost prima dată în viața mea când mi-am găsit cu greu cuvintele. Voiam doar să îi simt mirosul și așa să mă conving că este reală. Acum, ea îmi spune ca a simțit din prima secundă că noi vom fi părinții ei și că era bucuroasă că suntem tineri și că avem voci blânde. Știa de ce suntem acolo, știa că vrem să fim părinții ei, pentru că fusese pregătită de asistenta maternală”, spune Ștefania.
Nu voia să fie pieptănată, să nu îi strice nimeni „codițele făcute de mama”
Cei trei s-au cunoscut în octombrie 2021, iar în martie 2022, imediat după ziua lui Dragoș, fetița s-a mutat acasă. „Soțul mereu spune că a fost cel mai frumos cadou din viața lui”. Însă perioada în care au stat separați și s-au văzut doar în cadrul vizitelor a fost grea atât pentru fetiță, cât și pentru părinți. „Întotdeauna, după vizite, Cătălina nu mai vorbea cu nimeni, tot ceea ce spunea era că vrea ca mami și tată să vină înapoi. Odată, a stat două zile cu codițele făcute de mine, nu a lăsat-o pe asistenta maternală nici să o pieptene”.
Întreaga procedură de adopție a durat, în cazul lor, un an și jumătate. „În februarie 2021 am depus actele pentru a obține atestatul de familie aptă să adopte, în mai a fost eliberat, în octombrie ne-am găsit «comoara» în listă. În martie 2022 am avut termenul de încredințare, pentru ca în august să avem încuviințarea și eliberarea noului certificat de naștere”.
Teama de abandon: „Eu sigur voi rămâne cu voi toată viața?”
Au început o nouă viață, în trei – nouă pentru fiecare dintre ei. Acomodarea a fost un proces cu bune și grele. Nimeni nu se poate aștepta să fie numai și numai veselie. Au răsunat râsete în casă, dar au fost și momente în care părinții au trebuit să devină stâlpi de susținere puternici pentru Cătălina, ca ea să-și depășească traumele. Teribila frică de abandon a fetiței, care a urmărit-o multă vreme, răzbătea dintr-o singură întrebare, pusă obsesiv: „Eu sigur voi rămâne cu voi toată viața?”
„Faptul că de la început între noi s-a produs un atașament puternic și sănătos ne-a ajutat foarte mult în a o sprijini să-și înfrângă temerile. Orice întrebări a avut, noi nu i-am dat niciodată răspunsuri distorsionate. E bine ca un copil să fie pregătit și să înțeleagă cât mai devreme unele lucruri despre viața lui. Noi, toți părinții, ne dorim să avem copii care să fie încrezători în deciziile pe care le vor lua pe parcursul vieții, să aibă un drum sănătos și să nu fie afectați de trecut”, mai spune Ștefania. Dacă fetița lor va dori vreodată să își întâlnească mama biologică, îi vor împlini această dorință. „Este dreptul ei!”
„Comunicarea și puterea exemplului ne-au deschis ușile către inima Cătălinei”
Adopția schimbă destinul unui copil, dar schimbă și viața celor ce devin părinți. Iar pentru familia Mehedințu schimbarea a fost „minunată”. „Este un drum greu, cu multe încercări și momente dificile, dar satisfacția din ochii copilului și timpul petrecut împreună este cel mai frumos cadou pe care viața ni-l poate oferi, atât nouă, ca părinți adoptatori, cât și celor mici, care au atâta nevoie de afecțiune și de înțelegere”.
Dacă o întrebi pe Ștefania care au fost cele mai frumoase momente ale lor de până acum, răspunde fără ezitare: „Toate!” Toate îmbrățișările și mângâierile pe care le primește – așa, din senin, – de la copilul său, sunt magice. Câte despre momentele grele sau mai dificile, au ales să le privească (și să le primească) ca pe noi oportunități de a învăța să comunice unul cu altul și de a înțelege mai bine nevoile fiecăruia. „Comunicarea și puterea exemplului au fost cheițele care ne-au deschis ușile către inima Cătălinei”.
- CITEȘTE ȘI: Povestea mamei care a adoptat gemeni după multe sarcini pierdute: „Am știut că ei sunt copiii mei”
„Mergeți către copii cu inimile deschise!”
În acest moment, Ștefania și Dragoș au pornit o altă procedură de adopție, pentru un alt copil. Au văzut clar cum i-au schimbat viața Cătălinei și nu vor să se oprească aici. „Prin adopție poate fi schimbat destinul unui suflet nevinovat, greu încercat de soartă. Haideți să ne gândim că adopția nu este doar o oportunitate de a-ți extinde familia, ci chiar șansa la o viață mai bună pentru acești copii, născuți nu din pântecele noastre, ci din inimile noastre! Doar să mergeți către ei cu inimile deschise!”, e îndemnul Ștefaniei.
Poveștile de adopție nu sunt toate cu zâne, dar în marea lor majoritate au un final fericit. Prin Campania editorială „Adopția schimbă destine”, începută de Totul Despre Mame în 2024 și continuată în 2025, prezentăm informații actualizate despre procedura de adopție, povești ale unor familii care au adoptat și interviuri cu specialiști despre provocările cu care se confruntă atât părinții adoptivi, cât și copiii lor. Ne dorim ca, prin această campanie, copiii care nu au putut fi crescuți de părinții care le-au dat viață să-și găsească familii noi, care să le ofere un „acasă”. Dacă vrei să ne spui și tu o poveste de adopție, scrie-ne pe contact@totuldespremame.ro.
