Asociația Blondie: 30 de zboruri în străinătate pentru copiii bolnavi

Asociația „Blondie” s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond, abandonat în spitalul din Constanța.

Cristina Călin, redactor-șef
scris pe
30 de copii bolnavi au fost duși la tratament în străinătate de Asociația Blondie.
30 de copii bolnavi au fost duși la tratament în străinătate de Asociația Blondie.

Asociația “Blondie” a efectuat în 2020 un număr de 30 de zboruri medicale, transportând 38 de copii și 4 adulți la tratament în Milano, Roma, Bologna, Palermo, Catania, Freiburg, Viena, Paris, Barcelona, Zurich și Istanbul.

18 copii dintre cei care au zburat spre tratament în străinătate aveau sub un an și cel mai mic pacient transportat avea doar 11 zile. Azi, 29 decembrie 2020, a fost efectuat cel de-al treizecilea zbor către Catania cu un copil de un an.

400.000 euro pentru zboruri în străinătate pentru copiii bolnavi

Asociația Blondie a închiriat avioane pentru a transporta la spitale din străinătate copii foarte bolnavi.

Zborurile au fost efectuate cu avioane comerciale plătite sau avioane medicale închiriate din alte țări europene. Costul total al curselor aeriene medicale efectuate anul acesta și plătite de Asociația “Blondie” a fost de peste 400.000 euro, bani proveniți din donații. Pacienții au beneficiat gratuit de acest serviciu!

„Ne-am propus în 2021 să luăm un avion medical și să îl putem face cadou copiilor și tuturor pacienților care au nevoie să se trateze în străinătate și care nu își permit să plătească transport medical”.

Adelina Toncean, președinte Asociația Blondie

“Am ajuns să organizăm aceste zboruri dintr-o nevoie care a apărut odată cu pandemia. Am organizat primul zbor cu gândul să ajutăm un copil să ajungă acasă și iată, azi am ajuns la zborul cu numărul 30. Credem că este momentul ca și România să aibă o ambulanță aeriană, este nevoie de ea și cu fiecare zbor efectuat ni se confirmă această nevoie.

Visul nostru este să cumpărăm un avion medical și să oferim astfel primul serviciu gratuit de ambulanță aeriană din România. Ne-am propus în 2021 să luăm un avion medical și să îl putem face cadou copiilor și tuturor pacienților care au nevoie să se trateze în străinătate și care nu își permit să plătească transport medical,” spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociația “Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămași blocați în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie.

Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar ulterior asociația a dus cu avionul în străinătate copii care aveau nevoie de intervenții medicale urgente, ce nu puteau fi făcute în România.

Asociația Blondie și-a propus să cumpere un avion prin campania #LuămUnAvion

Despre Asociatia „Blondie”

Asociația „Blondie” s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond, abandonat în spitalul din Constanța.

Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație cardiacă în care două artere mari erau inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj”.

Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociația, a știut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament și timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav. În 25 octombrie 2014, Blondie a murit la 13 ani și jumătate pentru că operația care trebuia sa ii salveze viața nu s-a făcut la timp. 

Proiectele Asociației Blondie

Pentru copiii ca el, asociația a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecțiuni grave abandonați în spitale: 

1. Monitorizare prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuților cu afecțiuni grave (Caravana Blondie

2. Crearea unei soluții mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuților cu afecțiuni grave în risc de părăsire sau părăsiți de părinți (BlonTHE APP

3. Crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internați singuri (Și eu sunt Blondie

4. Crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecțiuni grave în risc social (Căsuța Blondie).

Pentru a-şi continua misiunea, Asociaţia “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate, donațiile fiind esențiale pentru achiziționarea primei ambulanțe aeriene a României:

  • RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI
  • RO37 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO
  • Titular cont: ASOCIATIA BLONDIE – IMPARTE PENTRU ALTA PARTE
  • Banca: INGB CENTRALA
  • SWIFT: INGBROBU
  • BIC: INGB

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa