Abandonat de mamă într-un spital comunist, pentru că avea o malformație la picior, Stelian ne dă o lecție de viață

Geo Mihalcea
abandonat de mama
Stelian Juganu a fost abandonat de mamă, dar a reușit să-și împlinească toate visurile.

Stelian a fost abandonat de mamă când avea doar două luni de viață, pentru că se născuse cu o malformație la un picior. A trăit în patru centre de plasament, dar a știut de mic că nu s-a născut degeaba și că într-o bună zi va putea face ceva pentru cei din jur. Locuiește în Cluj și lumea îl cunoaște pentru multe acțiuni de voluntariat în care s-a implicat de-a lungul timpului.

Stelian este un adevărat exemplu: este copilul care a crescut printre străini, a învățat să supraviețuiască în centre de plasament, departe de alinarea unei mame și de bucuria de a avea o familie. Nu se plânge, nu reproșează nimic nimănui. Îi place să spună că „totul începe cu un vis” și tot ce a făcut în ultimii ani a fost să-și trăiască propriul vis și să-i ajute pe cei din jur cât a putut de mult.

„Am fost un copil nedorit și abandonat”

Stelian s-a născut în București, pe 2 aprilie 1983. Ghinionul a făcut să aibă o malformație la picior, iar părinții lui nu au putut să accepte ideea de a crește un copil cu handicap, așa că l-au abandonat pe patul de spital fără vreo remușcare.

El s-a încăpățânat să trăiască, să se agațe de viață cu două mânuțe. Știa că locul lui este în această lume, că trebuie să se nască și să fie lumină pentru cei din jur.

Ajuns în grija statului, în perioada comunistă, Stelian a schimbat patru centre de plasament în care viața sa nu a fost deloc simplă. Vorbește puțin despre acea perioadă și este de înțeles. Amintirile acelor ani au lăsat urme grele în sufletul său.

Dar, în loc să-l doboare, l-au făcut mai puternic și culmea să iubească oamenii și să vrea mereu să le fie de ajutor. Când avea 13 ani, statul i-a obligat pe părinții săi să-l ia acasă. Au fost, probabil cele mai groaznice 8 luni din viața sa.

Părinții l-au închis în casă, pentru că nu voiau să se facă de rușine la oamenii din sat. A îndurat umilințe, batjocură, și tot ce auzea zilnic, era să plece de unde a venit.

Într-un interviu acordat unui blog local, Stelian descrie cu sinceritate acele momente: „Abuzurile fizice, psihice și emoționale le-am trăit în familie la vârsta de 13 ani, când mi-am cunoscut familia biologică. Timp de 8 luni am trăit și simțit lucruri inimaginabile, groaznice, comparativ cu ce trăisem în ultimii 13 ani. Nu am crezut niciodată că niște frați pot fi capabili de o asemenea răutate sau că propria mamă poate fi un monstru.

Lista experiențelor mele trăite în așa zisa familie este lungă și pentru că-mi doresc să-i uit pe acei oameni, nu voi intra în detalii. Un lucru este sigur: nu mi-i voi dori niciodată în viața mea, pentru mine nu vor exista niciodată. Nu-mi urăsc părinții, pur și simplu nu a fost să fie…”

Oare cum se simte un copil de 13 ani când este alungat a doua oară din propria familie? Numai Stelian știe. S-a întors la orfelinat, hotărât să progreseze, să reușească în viață. Așa cum adesea spune: „Fără Dumnezeu nimic din ceea ce am reșit să fac până azi nu ar fi fost posibil!”

abandonat de mama
În 2012 Stelian a publicat două cărți care speră să ajute la răspândirea ideii de voluntariat.

Drumul de la orfelinat la facultate a fost un vis împlinit

Şi-a dorit foarte mult să termine un liceu pentru a putea urma, mai apoi, cursurile universitare, depășind astfel imaginea unui copil nedorit de familie cu viața închisă între pereții vreunui orfelinat sau centru de plasament.

Astfel, în 2005 a absolvit Liceul Teoretic „Brassai Samuel” din Cluj Napoca, iar în 2008 avea să devină absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, secţia „Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

În timpul facultăţii a descoperit voluntariatul ceea ce i-a oferit şansa de a se întâlni cu sine şi de a fi implicat în multe proiecte de acest gen, ajungând să facă parte din zeci de acţiuni de voluntariat pentru multe entităţi publice şi private din Cluj şi Bucureşti.

Printre realizările personale care îi umplu astăzi sufletul Stelian Juganu amintește implementarea unei campanii caritabile, acţiuni de socializare pentru copiii cu dizabilităţi neuro-psihice aflaţi în grija statului precum și apariţia publicaţiilor „Vise împlinite”, carte autobiografică, şi „Ghidul tânărului voluntar”, publicaţie ce încurajează voluntariatul la nivel local cu impact la nivel naţional.

Abandonat de mamă, dar adoptat de societate

Aflat la vârsta maturității, trăindu-și visul de a fi parte a societății, Stelian a făcut un ultim gest de a lua legătura cu tatăl și frații săi, dar aceștia au refuzat orice legătură cu el. „ M-au făcut încă odată să mă simt respins și să nu-mi mai doresc niciun tip de relație cu ei, nici măcar imaginară.”

Pentru Stelian Juganu, acum ajuns la 37 de ani, voluntariatul este un stil de viață, este modul său de a mulțumi oamenilor care au crezut în el, care au investit în visurile lui, prietenilor care-i țin loc de familie. Nu-și imaginează viața fără voluntariat.

„Statutul de voluntar mă onorează pentru că mă împlinește. În acestă lume depindem foarte mult unul de altul și cred că orice gest mic pentru cei din jur este o binecuvântare!”

Ambele cărți scrise de Stelian au fost lansate în anul 2012 și fiecare în parte reprezintă mesajul său atât pentru comunitatea locală, cât și pentru orice român, că oricâte încercări ai de trecut în această viață, poți reuși atunci când ai încredere în tine și în visul tău. Și, în plus, el crede că cel mai de preț dar pe care-l poți da semenilor săi este chiar timpul tău.

„Voluntariatul implică timp și dragoste. Și fiecare dintre noi poate da din timpul și inima sa celor din jur.” Acțiunile sale nu au trecut nevăzute, primind numeroase premii și distincții pentru acțiunile în care s-a implicat. Ultima este „Diploma de excelență” pentru implicarea în campania umanitară „Să redăm darul vederii” campanie inițiată și implementată de Cluburile Lions Cluj-Napoca.

Cine ar fi crezut că acel copil micuț și firav lăsat de părinți într-un spital comunist va ajunge omul de astăzi? Chiar el!  Omul cu o proteză la picior, cu două joburi într-o anumită etapă a vieții sale și mii de ore de voluntariat, omul cu sute de prieteni și niciun membru al familiei aproape. Omul care și-a cumpărat singur o casă, care gătește, citește și te umple de optimism atunci când îți iese în cale.

Chiar dacă acum nu mai face voluntariat în cadrul unor organizații non-guvernamentale, viața lui este plină de oameni pe care-i ajută cât poate de mult, pentru că n-a uitat niciodată cum este să fii singur și fără alinare.

Da, Stelian Juganu, este motivul pentru care ar trebui să ne plângem mai puțin de lucurile mărunte din viața noastră, „să faci Rai cu ceea ce ai”, chiar și atunci când totul pare pierdut.

 

 

Te-ar mai putea interesa