Scrisoare pentru prietena mea. ”Am devenit mamă, dar nu voi fi zombie toată viața. Chiar dacă nu te mai sun zilnic, te iubesc”

Ramona Gabăr

Draga mea, trebuie să îți mulțumesc pentru toată atenția, pentru încurajările și dovezile de iubire cu care m-ai copleșit în ultimele luni, de când am aflat că voi avea un copil. E atât de bine sa știu că prietena mea cea mai bună se gândește la mine și umple universul cu energii pozitive! Îți mulțumesc că mă suni în fiecare zi să vezi cum mă simt (nici măcar mama nu face asta), îți mulțumesc că ții evidența programărilor mele la medic. Îți mulțumesc că mă încurajezi și că îmi alungi temerile, spunându-mi în fiecare zi că voi fi o mamă bună. Îți mulțumesc că ai patrulat pe holul maternității si i-ai adus soțului meu aproape leșinat de emoție cafea și croissante.

Știu că te simți abandonată, poate chiar trădată

Acum am ajuns acasă cu o ființă mică și un pic bizară, care, oricât am citit și m-am pregătit, pare să fie altfel decât în cărți. Suntem în perioada de acomodare. Încerc să aflu cum o pot ajuta cel mai bine. Încerc să mă obișnuiesc cu noul meu rol, acela de mamă. Încerc să înving oboseala și depresia.

Știu că în săptămânile ce urmează te vei simți abandonată, poate chiar trădată. Să știi că nu ești singura. Și soțul meu se simte uneori la fel. Cred că pur și simplu nu mai am timp de nimic altceva decât de copilul meu. Nu știu dacă mă crezi, dar sunt zile în care nu apuc nici măcar să fac duș. Îmi închipui că te întrebi cum de nu găsesc cinci minute într-o zi întreagă să te sun, să povestim, să râdem, să fim aproape. La ieșirile împreună cred că nu te mai gândești, speranța a pierit odată cu primele trei apeluri la ore diferite la care nu ți-am răspuns. Și nici n-am sunat înapoi.

În noul meu univers e loc doar de două persoane

Nu vreau să te sperii și mi-e teamă că, dacă aș începe să-ți povestesc cum arată zilele mele acum, acolo am ajunge. Am să-ți spun pe scurt: să fii mamă e minunat, e un sentiment care te transformă total, te luminează și te face mai bună. E ca o revelație, ca un miracol, e poarta către un univers paralel. Din păcate, în acest univers paralel este de cele mai multe ori loc doar pentru două persoane, una mai mică și una mai mare. În același timp, să fii mamă e greu, e foarte greu. E o experiență care vine cu sute de întrebări, frământări și dileme, e poarta către insomnii și mustrări, către disperare și resemnare. E o experiență în care hormonii fac legea, iar adrenalina ne ține în viață. Sincer, la cât de puțin dorm, mă mir că supraviețuiesc, însă ceva îmi dă putere. Or fi hormonii, o fi iubirea, o fi privirea copilului meu, care îmi spune fără dubii că sunt singura pe care o știe în lumea asta nouă și uneori înspăimântătoare. Pentru copilul meu, eu sunt singura sursă de hrană, alinare și speranță, așa că trebuie să fiu lângă el zi și noapte, ceas de ceas.

Oare vom fi iar pe aceeași lungime de undă?

Nu-ți ascund, uneori e frustrant. Îmi lipsesc și mie zilele în care mă plimbam fără țintă, singură cu gândurile mele, cărțile cu care îmi umpleam serile, nopțile noastre de povești și glume, drumurile cu mașina spre mare, la asfințit. Îmi lipsesc prietenii mei și locurile preferate, dar cel mai mult îmi lipsești tu. Sigur, aș putea să te sun mai des, dar cred că însăși frustrarea asta mă ține în loc, pe lângă faptul că mă iau mereu cu altele și îmi amintesc de-abia noaptea târziu că nici astăzi nu te-am sunat. Îmi imaginez cum eu îți voi povesti despre ragade, febra laptelui, scutece sau colici, în timp ce tu îmi vei povesti despre ultima noapte în club sau despre ce festival s-a mai anunțat. Oare se vor mai lega firele între noi vreodată pe aceeași lungime de undă? Oare te întrebi și tu asta?

Mi-e dor de tine, o spun încă o dată. Și vreau să închei cu optimism. Am auzit că devine mai ușor. Nu voi fi toată viața această femeie-zombie care doarme patru ore pe noapte, în reprize. Cândva, se pare, voi avea timp chiar să citesc câte ceva, să fac baie cu spumă, să merg la coafor și să ies la cafea. Atunci, sper să ne regăsim. Copilul meu va deveni la un moment dat independent și, fie că asta se va întâmpla peste un an, doi, trei sau șapte, sper să aflu atunci că încă mai am prieteni. Că încă te mai am pe tine în viața mea. Pentru că, indiferent dacă te sun o dată pe lună sau în fiecare zi, te iubesc la fel de mult.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa