La discuţii cu burtica

TOTUL DESPRE MAME

Sau cum să comunicăm cu bebelușul nostru când este încă în burtă

Una dintre teoriile care a aprins interesul părinților în ultimii ani este aceea că bebelușii vor fi cu atât mai inteligenți cu cât sunt expuși la mai mulți stimuli de un anumit tip în timp ce se află in burtica. Și, cum cei mai mulți părinți ar fi dispuși să practice câteva tehnici, fie ele și bizare, pentru a avea bebeluși cu adevărat deștepți, cursurile de comunicare prenatală sunt tot mai la modă. Trebuie să spunem că și părinții care nu-și pun toate speranțele pe cartea inteligenței copilului lor sunt atrași de aceste tehnici care îi ajută să se conecteze mai bine la copilul din burtică, stabilind încă dinainte de naștere o legătură puternică și plină de tandrețe.

Comunicarea prenatală cu bebelușul poate părea o idee bizară, însă se bazează pe un adevăr incontestabil: chiar cu luni înainte de a se naște, fetușii sunt atenți la zgomotele pe care le aud; și asta nu e tot, pentru că cercetătorii demonstrează că ei învață o parte din ele și le memorează pe cele care se repetă suficient de des.

Diverse studii au demonstrat că bebelușii au putut recunoaște după naștere melodii sau poezii pe care le auzeau în mod frecvent din burtică. Alte studii au arătat că bebelușii manifestă predilecție pentru limba maternă și că devin mai atenți și mai liniștiți atunci când aud vocea mamei. Toate aceste studii au făcut doar primul pas: ele au demonstrat că, în timpul vieții intrauterine, bebelușii înregistrează și memorează o serie de stimuli, pe care îi recunosc mai târziu.

Următorul pas pe care l-au făcut oamenii de știință a fost să vadă în ce fel pot transmite informații importante, care să îi ajute pe bebelușii din burtică să învețe câte ceva despre lumea în care sunt pe cale să ajungă. Ei bine, se pare că bebelușii sunt foarte dornici de comunicare și de joacă. Probabil se plictisesc singuri acolo și fiecare semn de atenție e fantastic de binevenit. Așa că sunt dispuși, se pare, să facă și exerciții simple de matematică. Armin A. Brott, autorul cărții Tatăl gravid (Editura Trei 2011), povestește cum, în timp ce soția lui era gravidă cu primul său copil, obișnuia să facă un joc cu bebelușul: împungea cu un deget burta soției și obținea o lovitură înapoi; împungea apoi burta de două ori, iar bebelușul lovea și el de două ori în burta mamei. Oricât ar părea de fantasmagorică, ideea aceasta conform căreia bebelușii participă la jocuri simple și răspund la stimuli este confirmată și de știință.

Bebelușii nu se pricep doar la matematică, așa că nu fiți dezamăgiți dacă visați pentru copilul vostru o viață de artist mai degrabă decât una de matematician. Un faimos dirijor canadian, Borris Brott, povestește cum și-a dat seama că, în mod straniu, unele partituri îi păreau familiare de la prima vedere, iar linia melodică a violoncelului îi era foarte familiară. Părea să ghicească încotro se îndreaptă partitura, în ciuda faptului că nu studiase niciodată partiturile respective. Enigma a fost descifrată atunci când, povestindu-i mamei sale aceste senzații stranii de déjà-vu, aceasta – o faimoasă violoncelistă – l-a rugat să îi spună exact despre ce partituri este vorba. Au rămas amândoi foarte surprinși – toate partiturile care îi sunau cunoscute la prima vedere fuseseră interpretate de mama sa cât fusese gravidă. De altfel, nu este prima oară când auzim de așa ceva: o tradiție printre romi spune că, atunci când lăutarul cel mai talentat îmbătrânește, își alege o femeie gravidă și îi cântă zilnic lângă burtă. Copilul care se va naște îi va lua locul pentru că va fi la fel de talentat ca el.

Un medic american, pe nume Brent Logan, directorul Institutului Prenatal din Seattle, a patentat o metodă de comunicare prenatală care se numește BabyPlus. Aceasta folosește 16 tipuri de sunete care seamănă cu bătăile inimii mamei în diverse stadii ale sarcinii. Sistemul introduce bebelușul într-un sistem de învățare secvențială construit după ritmurile care apar în mod natural în mediul lui de viață. Dezvoltată începând din anii ’80 și susținută în prezent de multe personalități medicale, metoda pare să genereze niște rezultate spectaculoase. Nu voi menționa decât că inventatorul ei susține că bebelușii BabyPlus au un IQ între 125 și 150 (media este de 100), că mulți dintre ei învață să vorbească la șase luni și să scrie la 18 luni.

Dacă nu credeți că un copil genial poate fi rodul unor ședințe costisitoare și fanteziste sau dacă sunteți, ca mine, foarte puțin perseverenți și vă e teamă că n-ați putea absolvi niciodată un astfel de curs, vreau să vă spun că există și metode mai puțin sistematizate. Sunt acele metode blânde, care se bazează pe mângâieri, pe muzică și pe cuvinte adresate direct bebelușului. Nu ne promit că vom avea un al doilea Einstein, dar susțin că ne ajută să ne conectăm cu bebelușul, creându-i acestuia, cu pași mici, o senzație de siguranță afectivă.

Cea mai cunoscută dintre aceste metode se numește haptonomie și a fost creată de medicul olandez Frans Veldman în anii de după Al Doilea Război Mondial. Haptonomia este aplicată mai ales în obstetrică, însă ea a fost creată cu scopul de a îmbunătăți relațiile dintre oameni prin intermediul atingerilor. Ședințele de haptonomie sunt recomandate începând din luna a cincea sau a șasea de sarcină, atunci când mama începe să simtă mișcările bebelușului. Metoda se bazează pe un schimb afectiv prin intermediul atingerilor și mângâierilor, cu scopul obținerii echilibrului psihic și a unei stări de încredere și deschidere emoțională. Aplicarea ei în domeniul comunicării prenatale se bazează foarte mult pe implicarea ambilor părinți, împreună, în comunicarea prin atingere cu bebelușul din burtă. Participarea tatălui este esențială, pentru că el reușește prin această metodă să creeze o legătură care de multe ori îi este accesibilă numai mamei. Viitorii părinți sunt îndrumați și îmvățați să execute mișcări de mângâiere ce vor determina reacții ale bebelușului. Acesta va învăța modelul mișcărilor, le va anticipa, le va aștepta și le va cunoaște. Așa se face că viitorii părinți vor experimenta momente sublime ca acelea când, împreunându-și mâinile sub forma unui căuș, vor simți copilul venind și așezându-se fix în acel căuș. Câtă armonie, iubire și cât abandon poate fi în acest gest știu probabil numai cei care, fie cu ajutorul unor metode brevetate, fie singuri, bazându-se doar pe intuiția lor, au avut răbdarea să arate bebelușului că sunt acolo, să îl cheme prin repetarea acelorlași gesturi, să îl aștepte și să îl simtă participând la acest schimb afectiv.

Voi ați folosit tehnici de comunicare prenatală? I-ați citit bebelușului, i-ați cântat, i-ați vorbit? V-au răspuns bebelușii voștri la mângâieri și cuvinte?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa