Când eram mică, preşcolar de mică, îmi intrase în cap că vreau să mă fac ciobăniţă. I know, don’t ask! O fi fost că ai mei bunici aveau câteva oi zburătăcite, o fi fost vreo poveste citită de soră-mea cu un ciobănaş la umbră şi-un fluier fermecat, cert este că eram hotărâtă. Tot cu asta mă ademeneau ai mei să-mi fac şi tema la aritmetică în clasele primare: „Trebuie, altfel n-o să ştii să-ţi socoteşti laptele, brânza…” Cred că spre clasa a patra mi-am dat seama că-i cam uncool sa vrei să te faci cioban şi m-am repliat scurt pe răspunsul standard al tocilarului mediu: „Când o să fiu mare vreau să mă fac doctoriţă.” Pam-pam!
Şi cam la asta s-a limitat relaţia mea cu medicina. La biologie, anatomie şi restul am fost varză, mi se face rău când văd sânge, toată viaţa am evitat medicii cât am putut şi orice întâlnire cu ei m-a lăsat, cu mici excepţii, cu o mare oroare pentru acest domeniu.
Despre bebeluși afli tot ce vrei să știi din Cartea bebelușului.
Am fost nevoită să am o relaţie serioasă
Când am rămas însărcinată, însă, am fost nevoită să am o relaţie serioasă de nouă luni cu o instituţie medicală şi reprezentanţii săi. Am încercat să-mi păstrez sângele rece şi cea mai sfântă recomandare de sarcină pentru mine a fost: „Nu eşti bolnavă, eşti doar însărcinată. Gravidele sunt pacienţi sănătoşi.”
Asta mi-a fost mantra nouă luni, cât am fost pisată nu atât de obstetrician, cât de viitoare, prezente sau niciodată mame: vitamine prenatale, acid folic, magneziu, vitamina C, fier, enşpe mii de ecografii şi analize: „Cum, încă n-ai dat pisica?” „Toxoplasmoză! Amniocenteză!” „Cum, mergi la concert?” „O să fie prematur, o să fie diform, o să fie rocker!” Le-am expediat pe toate cu un zâmbet sănătos, pentru că nu mă simţisem niciodată atât de în formă ca în cele nouă luni de sarcină în care n-am fost încercată nici măcar de infamele „pofte”. Vorbeam încă despre corpul meu, mă simţeam responsabilă şi sigură pe mine.
Parcă nimeni nu ratează ocazia să te destabilizeze un pic
Însă, când ţii în braţe trei kilograme de om de care depinde viaţa ta şi a cărui viaţă depinde de tine, parcă-ţi mai păleşte zâmbetul sfidător. Iar toată societatea noastră educată să abuzeze contribuie din plin la asta, de la asistentele din maternitate care-ţi smulg pruncul din braţe că nu l-ai înfăşat bine şi că pe ele le ceartă doamna doctor, la neonatoloaga care se amuză că, ia uite, parcă ţi-e şi frică să-o ţii în braţe, până la bunica trecută prin toate şi care a crescut copii înaintea ta. În plus, nu cred că am văzut categorie medicală mai vulnerabilă emoţional decât lăuzele. Şi parcă nimeni nu ratează ocazia să te destabilizeze un pic.
După câteva săptămâni în care torţionarii mai sus amintiţi te lucrează metodic, în timp ce copilul plânge, pentru că, orice ai face, aşa comunică un bebeluş, iar nou-născuţii se pare că au tare multe de povestit, vine pediatra. Cu o mină serioasă şi responsabilă, dar deloc plictisită, îşi face datoria: buricul îl curăţaţi cu alcool alb de 70%; la funduleţ cremă cu oxid de zinc; igienă orală preventivă cu glicerină boraxată; zilnic, 2 picături de vitamina D, 5 ml de calciu gluconic şi 7 picături de vitamina C; nasul înfundat îl spălaţi cu ser fiziologic, îl aspiraţi cu pompiţa, după care aplicaţi în fiecare nară 2 picături de Colargol şi 2 picături de Rinofef-T, de trei ori pe zi; pentru ochiul care curge, tot de trei ori pe zi picuraţi în ambii ochi ser fiziologic, după care puneţi tobramicină; în cazul în care are eritem fesier, aplicaţi betametazonă 3 zile; dacă face intertrigo (se opăreşte între cutele de piele), aplicaţi Baneocin pudră de trei ori pe zi; de asemenea, să aveţi în casă Novocalmin supozitoare, glicerină supozitoare şi neapărat Eferalgan, în caz de temperatură, pentru că la peste 39 de grade au convulsii. Dacă face colici, Infacol, Colief, Espumisan, Baby Calm, Baby Drink, ce funcţionează.
De la bubiţa din vârful nasului la cojiţa de la degetul mic
Iată-mă, aşadar, transformată din mamă în asistentă medicală! Nu-i vorbă, multora li se potriveşte postura, pentru că la modul acesta grija şi afecţiunea nu mai sunt o abstracţiune, ci iau forma cât se poate de precisă a unei îngrijiri stricte. Tocilarele medii, categorie din care am făcut şi eu parte, cele care se visau doctoriţe şi făceau injecţii păpuşilor îşi văd, în sfârşit, visul împlinit. Iar multe dintre acestea realizează un fel de transfer de ipohondrie şi sfârşesc prin a-şi trata permanent copilul de cele mai fanteziste imperfecţiuni şi afecţiuni, de la bubiţa din vârful nasului la cojiţa de la degetul mic. Şi se prea poate să simţi un plus de responsabilitate când ai un copil problematic şi nu îţi spune nimeni că toţi copiii sunt problematici.
Vă confirm eu, visează!
Ce te faci, în schimb, dacă eşti, ca mine, mai slabă de înger şi nu te ţin brăcinarii să-ţi supui pruncul la toate aceste operaţiuni care, credeţi-mă, nu-i fac nici o plăcere, dimpotrivă! Citeam la vremea aceea tot ce-mi pica sub ochi despre nou-născuţi, iar pe undeva citisem ca nu se poate spune cu exactitate dacă visează înainte de doi-trei ani. Păi, vă confirm eu: visează. Ştiu pentru că, după ce i-am dat prima oară calciu gluconic, o chestie inimaginabil de amară, a adormit plângând, după ce a vărsat tot în prealabil, şi tot somnul şi-a strâmbat gura mică într-un coşmar ca fierea. Nu vă mai spun cum a mers cu picăturile din ochi, din nas şi experienţa acră, de data aceasta, a vitaminei C, pentru că, de fapt, n-a mers.
După mai multe zile de chin, în care mi s-a confirmat a mia oară că nu am nici cea mai mică urmă din complexul asistentei hotărâte şi nici din acela al Maicii Tereza, după nenumărate nesiguranţe şi discuţii cu tatăl bebeluşului chinuit, am decis să ne informăm înainte să acţionăm. Aşa am aflat că glicerina boraxată cu care îi făceam igienă orală preventivă poate fi toxică – doar dacă este înghiţită, mi-a spus pediatra – dar la bandijonări zilnice, cam ce cantitate ajunge să înghită prin salivă până la un an? Ba chiar am descoperit că nu face eritem fesier dacă nu-i aplicăm crema cu oxid de zinc.
Şi cam aşa am renunţat la tot ce era preventiv
Şi cam aşa am renunţat la tot ce era preventiv. Rinonef-T-ul recomandat pentru nas are un prospect negru pe alb: nu se recomandă copiilor sub 12 ani. În plus, mulţi nou-născuţi respiră greu aerul încărcat din oraş şi până se adaptează au nasul înfundat, fără ca asta să fie o problemă şi nici semn de vreo rinită care să necesite tratament. Aspiratul excesiv al mucozităţilor poate declanşa producţia în exces. Şi tot aşa, şi tot aşa, până am redus întreaga listă la nelipsita vitamina D.
Din torţionar delegat de pediatră, am redevenit mamă, leagăn viu şi cald pentru copilul meu. M-am eliberat de vina de a o fi chinuit inutil şi încerc de atunci să-i arăt că lumea în care a venit este totuşi frumoasă şi primitoare. Mai mult, am selectat drastic mamele cu care socializăm şi am rămas cu cele la fel de normale ca şi mine, deşi mulţi ne consideră anormale, iar ele mi-au dat curajul să-mi ascult instinctul şi să-mi selectez informaţiile înainte de a asculta vreun medic sponsorizat de diferite companii.
Am avut îndrăzneala de a lăsa mucii să curgă lumânări
Aşa că la ultima răceală am avut îndrăzneala de a lăsa mucii să curgă lumânări şi de a-mi lăsa copilul să îşi formeze imunitatea. Când a făcut temperatura asociată primilor dinţi, am preferat să merg pe mâna unor medici care susţin că febra este o reacţie sănătoasă a corpului şi că dacă nu sare de 39 este de preferat să nu intervii, dacă nu vrei să ai un copil al cărui sistem nu poate lupta cu cel mai mic simptom de boală. Nu i-am dat fier pentru vreo presupusă anemie iar analizele sunt mai mult decât liniştitoare.
Deci iată cum fără alte vizite la farmacie am un copil sănătos, dar, mai ales, fericit şi încrezător, liber să umble pe jos, să exploreze şi să se murdărească. Suntem în continuare în căutarea pediatrului care să ne trateze copilul de pacient sănătos şi nu de posibil focar de infecţii. Iar după lansarea poveştii noastre la apa netului, aceasta căutare va deveni probabil o urgenţă.
