De la „apa, caca, tata, mama” la ”mami, ești foarte frumoasă și nu aș vrea niciodată să am o altă mamă!”
Fiind întrebată de o proaspătă mămică care au fost primele cuvinte ale copiilor mei, am făcut un efort de memorie și mi-am amintit chiar primele 5-6 cuvinte ale fiecăruia, nimic mai mult.
Primele cuvinte: „mami, caca, apă”
Cred că majoritatea copiilor încep să vocalizele pe la 7-8 luni. Și, ca un făcut, aproape toți încep cu „ta-ta-ta-ta”. La momentul respectiv m-am simțit profund jignită că după toată dragostea și atenția pe care le-am oferit-o, după ce am stat cu ei zi și noapte, i-am legănat, le-am dat să mănânce și m-am jucat cu ei, primul pe care l-au strigat a fost tatăl lor. Ulterior, m-am documentat și am aflat că aceasta este cea mai ușoară succesiune de sunete pe care o poate pronunța un bebeluș și nu înseamnă că atunci când vocalizează spun conștient „tata”. Am răsuflat ușurată și am sperat că eu voi fi în capul listei primelor cuvinte. Nu a fost chiar așa, pentru că băiatul meu cel mare a spus conștient prima dată „caca”. Buuun. M-am gândit că doar a repetat după mine în momentul în care îl schimbam, deși nu înțelegeam de ce nu a putut să repete și „mama”. Dar i-am mai dat o șansă. Al doilea cuvânt a fost „apa” și abia pe la 9 luni am auzit un timid „mama”.
Cel de-al doilea copil mi-a pus și mai tare orgoliul la încercare. Și el a început cu „caca” și a repetat asta la infinit spre disperarea mea și a continuat cu „papa” care însemna și mâncare și lapte și apă, „gaga” un cuvânt universal valabil pentru aproape orice, „pipi” și „gogo”. Pe la 1 an mi-a venit și mie rândul, dar am fost răsplătit pe deplin. Într-o dimineață am auzit din gurița lui mică un „mamiii!” de toată frumusețea. Nu putea să scoată o jucărie din cutie și astfel a considerat el că îmi poate cere ajutorul. Recunosc că aproape am lăcrimat de emoție și bucurie și m-am simțit răsplătită pentru toată așteptarea și tânguiala prin care am trecut până la acel moment. Din acea zi am început să aud „mamiiii!” de cel puțin 20 de ori pe oră.
Dar cel mai emoționant moment mi s-a părut atunci când mi s-a spus „Mami ești foarte frumoasă” sau „Mami, te iubesc atât de mult, câte stele sunt pe cer!”
A fi sau a nu fi moară stricată
Cert este că băiețelul meu cel mare, din momentul în care a început să rostească primele cuvinte, după vârsta de 1 an, nu a mai încetat să vorbească, iar voi mamele cred că știți exact despre ce vorbesc. Băiețelul cel mic, deși are aproape doi ani, nu reușește să lege cuvintele în propoziții, ci le repetă după mine, dar „gaga” este încă un cuvânt universal valabil ce denumește orice obiect sau acțiune pe care el nu le poate pronunța.
Mai pot spune că încă din prima clipă în care s-au născut am vorbit cu ei ca o moară stricată, am repetat fiecare acțiune și obiect de câte ori am simțit eu că este nevoie și le-am explicat aproape orice. Le-am vorbit ca unor oameni mari, ca unor adulți, nu m-am prostit, nu m-am maimuțărit, le-am cântat și le-am citit încă de când aveau câteva zile de viață.
Deseori aveam momente în care simțeam că nu trebuie să las timpul să treacă și vorbeam într-una ca el să se simtă băgat în seamă și că să-l ajut să-și dezvolte limbajul. Acum când mă uit în urmă mi se pare că am exagerat, dar a fost atât de distractiv încât nu regret nimic!
