Mamele care au crescut un copil târziu-vorbitor vor fi preocupate să afle idei pentru stimularea limbajului la bebeluşi. Iată sugestiile noastre:
Experienţa mea de mamă de băiat „inginer”, adică înclinat spre cele tehnice, dar nu cu deosebite abilităţi lingvistice înnăscute, precum şi a unei fetiţe cu nevoi speciale, m-a făcut să fiu foarte atentă cu cel de-al treilea copil. Pentru că, nu-i aşa, e mai bine să previi decât să tratezi.
Cum am putea stimula dezvoltarea limbajului celui mic într-un mod firesc, neforţat? Iată o serie de sugestii:
1. Ascultaţi-vă bebeluşul!
Dacă vei fi atentă, vei observa că nou-născutul tău adoră să va răspundă. Vorbiți un pic cu el, apoi aşteptaţi câteva secunde: copilaşul va răspunde cu un gângurit dulce. Dacă îl imităm, se va distra şi va dori să comunice tot mai mult. Unele mămici sau bunici turuie fără oprire în preajma bebeluşului, crezând că această expunere la limbaj îl va ajuta să vorbească mai repede. În realitate, copilul învaţă mai bine dacă orice interacţiune cu el se desfăşoară sub forma unui dialog, în care şi el are posibilitatea să intervină.
2. Cântece şi poezii multisenzoriale
Cum vine asta? Nu e nimic complicat: sunt acele cântecele sau poezii simple în care puteţi încorpora mişcări, dansuri, atingeri, şi prin care copilul poate înţelege mai uşor noţiuni că „sus-jos”, părţi ale corpului, sau altele de felul acesta. De pildă, în limba engleză e faimos cântecelul Head, shoulders, knees and toes. De curând l-am găsit adaptat în felul următor, pe aceeaşi melodie, iar fetiţa mea îl adoră: Cap, umeri şi genunchi, degeţele/ Şi ochi şi urechi şi gură şi nas/ Cu mânuţele arăt către ele/ Cu picioruşele fac înc-un pas. Faptul că atingem părţile corpului, că îl putem cânta mai repede sau mai lent, sunt elemente care îl fac foarte distractiv pentru copii. Toate jocurile şi versurile cu degeţele intră tot în această categorie. La fel, poezioarele care se termină cu un gâdilat sau câteva atingeri (pe năsuc, pe obraji, pe frunte etc). Important este să implicaţi în joc cât mai multe dintre cele cinci simţuri.
3. Plimbări „instructive”
Oare câţi bebeluşi nu au avut perioade în care s-au dorit îndelung plimbaţi la verticală? Al meu are opt luni şi încă avem multe momente de felul acesta. Plimbările prin camera (mai târziu in toată casa sau afară) pot deveni adevărate „expediţii” în care copilul să înveţe denumirea lucrurilor din jur. Poate că vi se pare simplist, dar un copil foarte mic are nevoie de input de genul: „Unde e dulapul? Aici e dulapul!” (iar în acel moment luaţi mânuţa lui şi atingeţi dulapul). Mai târziu puteţi adăuga adjective, cum ar fi „dulapul alb din lemn”.
4. Cărţi pentru bebeluşi
Sunt cărţile cu imagini simple, culori contrastante, uneori texturate sau interactive (cu clapete, părţi mobile). Unii bebeluşi le adoră pur şi simplu, alţii au răbdare doar jumătate de minut cu ele. Este bine să exploataţi acea jumătate de minut şi să creşteţi timpul progresiv, pentru că aceste momente vor sta la baza lecturilor complicate de mai târziu. Nu cred că există mod mai bun de dezvoltare a vocabularului decât poveştile citite cu regularitate, de-a lungul întregii copilării. Băieţelul meu cel mare, care a avut o evidentă întârziere de limbaj, are acum un vocabular foarte bogat, iar în spatele lui stau sute de titluri citite în fiecare an.
5. Limba străină
Să nu va temeţi că, expunând copilul la o limba străină într-un mod constant, îl veţi confuza şi va vorbi mai greu. Creieraşul lui are capacitatea de a discerne între mai multe sisteme lingvistice şi, chiar dacă pentru o perioada vă veţi întreba „Nu îşi mai dă drumul odată copilul ăsta la vorbit?”, când va începe să pălăvrăgească o va face corect, în propoziţii, în ambele limbi. Glenn Doman, fondatorul „The Institutes for the Achievement of Human Potential”, spunea că bebeluşii sunt genii lingvistice, capabili să înveţe orice limbă a pământului ca pe limba maternă, dacă au ocazia. Eu îmi amintesc de istorioara spusă de un bărbat sud-african, căsătorit cu o suedeză. El vorbea cu copiii în africaans, mama în franceză, iar copiii nu au avut nici o problemă în a trece de la un părinte la altul, în limba fiecăruia. Părinţii se întrebau, însă, în ce limbă vor vorbi cei mici între ei. „În franceză, doar e limba maternă!” „Ba în africaans, pentru că e limba ţării în care locuim!”. Surpriză: când copiii au început să poarte dialoguri au vorbit direct în engleză, limba în care comunicau cei doi părinţi între ei.
Abia aştept sa văd evoluţia celui de-al treilea copil al nostru, dar nu am emoţii: se pare că are o inteligenţă lingvistică dezvoltată, iar la asta a contribuit, poate, şi stimularea timpurie.
Îți recomandăm și ”Cartea Bebelușului” cel mai important ghid al primilor ani. Detalii AICI.
